Se lucrează la calea ferată Gara de Nord-Otopeni după interdicția trasată de Curtea de Apel București. Care e miza

Comentează

Lucrările la construcția căii ferate Gara de Nord-Otopeni continuă chiar și după decizia de suspendare pronunțată de magistrații Curții de Apel București. Legătura dintre Gara de Nord și Aeroportul Otopeni ar trebui să fie gata până la Campionatul European de fotbal din 2020, dar investitorii și locuitorii din zonă au obținut suspendarea lucrărilor printr-o decizie executorie, dar care poate fi atacată cu recurs.

Mai mulți locuitori și investitori dintr-un cartier rezidențial au cerut oprirea lucrărilor și retrasarea căii ferate, pe motiv că trenurile vor trece la mai puțin de 5 metri de proprietățile lor, punându-i în pericol. Mai mult, un patinoar și o sală polivalentă construite de tenismenul Ion Țiriac ar putea fi demolate pentru a face loc lucrării edilitare. Fostul sportiv se află printre contestatari.

Curtea de Apel București a admis la sfârșitul săptămânii trecute decizia de blocare a a lucrărilor, în urma unor cereri înaintate de toți cei vizați de expropriere. Judecătorii au emis o decizie care trebuie pusă în aplicare „deîndată” - cu privire la suspendarea lucrărilor- dar care urmează a se judeca din nou la recurs, pe care ministrul demis al transporturilor, Răzvan Cuc, a anunțat deja că îl va înainta relatează G4Media.

Însă, potrivit Digi24 și ZiuaNews, lucrările continuă de zor în ciuda deciziei de interdicție, atât la terasamentul căii ferate cât și în zona podului care ar urma să treacă peste DN1.

 https://youtu.be/_u2mrS9ySq8 

Printre susținătorii patinoarului Telekom Arena, care este vizat de expropriere, este și Simona Halep. Acesta se va redeschide după o pauză de patru luni, după „lucrări de mentenanță” relatează gsp.ro.

„Mă bucur să constat că patinoarul Țiriac-Telekom Arena se redeschide și că este posibilă continuarea antrenamentelor pe gheața patinoarului pentru echipa Simona Halep și pentru toți iubitorii sportului pe gheață. Sunt sigură că orele petrecute la patinoar vor contribui la obținerea următoarelor victorii, așa cum a fost și în Slovacia unde am învins în 6 meciuri. Sunt alături de voi și vă doresc cât mai multe rezultate frumoase!”, a spus Simona Halep.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Marin Andrei Cristian
13 oct.
RO-Alert în București, după ce Marin Andrei Cristian, un băiat în vârstă de 18 ani din sectorul 6, a dispărut
Vasile Ionescu, una dintre cele mai importante figuri ale mișcării rome din România postcomunistă, s-a stins din viață.
13 oct.
A murit Vasile Ionescu, unul dintre cei mai importanți activiști și intelectuali romi din România postcomunistă
MONDEN
Paula Chirila și Dan Giuvelic | sursa foto: PR
13 oct.
Paula Chirilă și-a făcut propria emisiune. Peste 100.000 de oameni s-au uitat la primele două episoade: „Cred că ăsta e secretul”
Parastas Tamara Buciuceanu
13 oct.
Actorul Mihai Constantin a făcut parastasul de 7 ani pentru Tamara Buciuceanu-Botez
POLITIC
 Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și Partidul Național Liberal din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Hepta
13 oct.
PNL acceptă să susțină Guvernul Luca Niculescu 6 luni. Ilie Bolojan: „Vom fi în opoziție, dar în primele șase luni nu vom vota nicio moțiune de cenzură”
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile să vină în Parlament cu lista de miniștri și programul de guvernare. Termenul expiră pe 15 octombrie. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
13 oct.
Și UDMR cere învestirea Guvernului Luca Niculescu: „Este soluţia corectă şi rapidă”
Ultimele știri
00:09
Papa Leon al XIV-lea a fost operat de cancer pulmonar, anunță Vaticanul
13 oct.
Sorin Grindeanu a dat semnalul cu două zile înainte ca Luca Niculescu să depună lista miniștrilor în Parlament: „Dacă vom hotărî să intrăm la guvernare, vom avea o cerință”
13 oct.
Despăgubiri de 30.000 de euro pentru o mamă concediată după ce a cerut să lucreze noaptea pentru a-și îngriji copilul
13 oct.
CTP intuiește ce ministere va primi PSD dacă va intra în Guvernul Luca Niculescu și nu crede în varianta alegerilor anticipate
TRENDING
13 oct.
Horoscop 14 octombrie 2026. Leii pot primi astăzi informații valoroase de la o persoană din anturajul apropiat
Interviu
13 oct.
„Lumea nu mai întreabă ce suprafață are apartamentul, întreabă care este cel mai mic preț”, Attila Ivacson, CEO Ananda Group. Cum se schimbă piața imobiliară din București?
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
12 oct.
Un mecanic polonez a comparat motorul unui Volkswagen cu cel al unei mașini produse în China și a găsit mai multe asemănări suspecte
Un incident neobișnuit a adus haos la un hotel din Veneția, transformând un vis al oricărui hotelier – acela de a avea toate camerele ocupate – într-un adevărat coșmar.
13 oct.
Peste 3.500 de rezervări cu 25 de euro pe noapte, la un hotel cu 25 de camere din Veneția, după o posibilă fraudă online: „Turiștii sunt furioși”
Deficitul de fier ar putea fi cauza principală a lipsei de energie, avertizează specialiștii.
13 oct.
Te simți obosit chiar dacă dormi suficient? 5 sfaturi care te ajută să combați deficitul de fier
Ministrul Sanatatii  cere rectificare bugetara
13 oct.
Ministrul Sănătății avertizează: Fără rectificare bugetară în Sănătate, sistemul medical intră în blocaj în 2-3 săptămâni
Set de machiaj profesional
13 oct.
Cum să-ți organizezi produsele de machiaj și cosmeticele. Idei practice pentru spații mici
De ce se ia tensiunea la mâna stângă - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce se ia tensiunea la mâna stângă
Câtă apă se pune la orez
10 oct.
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Borcan cu maioneză
13 oct.
Cum dregi un sos care s-a tăiat. Trucuri rapide de la bucătari
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Angajații din învățământul preuniversitar de stat din județul Iași vor avea zi liberă miercuri, 14 octombrie 2026, cu ocazia Sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva.
13 oct.
Școlile din Iași se închid de Sfânta Parascheva. Cine beneficiază de o zi liberă pe 14 octombrie
Un doctor care se află pe holul spitalului
13 oct.
Cazul Andrei Drăgan, tânărul care a murit în 2024 la SJU Târgu Jiu: raportul IML confirmă că băiatul trebuia operat de urgență, FACIAS cere ca vinovații să fie judecați
Palatul Culturii din Iași a fost dat în folosință în 1925 și a fost construit în stil neogotic, după planurile arhitectului I.D. Berindei. Foto: Hepta
13 oct.
Palatul Culturii din Iași are crăpături și infiltrații de apă la subsol, la 10 ani după lucrările de reparații și consolidare: „Am văzut cum țâșnea apa”
Ambasadorul american la NATO, Matthew Whitaker, a cerut modernizarea infrastructurii europene pentru a asigura o mobilizare rapidă a trupelor spre est, într-un context de reevaluare a prezenței militare a SUA pe continent
13 oct.
SUA cer Europei să pregătească deplasarea rapidă a trupelor spre est. Ce trebuie să facă România
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?