Se negociază un schimb de prizonieri VIP: Traficantul de arme rus Viktor Bout pentru baschetbalista americană Brittney Griner

Comentează
Arhiva foto

Viktor Bout, care ispășește o pedeapsă de 25 de ani în Statele Unite pentru trafic ilegal de arme și finanțare a terorismului, ar putea fi schimbat cu baschetbalista americană Brittney Griner, reținută în Rusia, în februarie, sub acuzația de contrabandă cu droguri, scrie agenția rusă TASS.

„În prezent, sunt în desfășurare negocieri pentru a-l schimba pe Bout cu Griner”, a declarat pentru TASS o sursă din cadrul Comisiei publice pentru monitorizarea tratamentului prizonierilor de la Moscova.

Informația fusese prezentată anterior și de Gazeta.ru, care cita o sursă din cadrul Serviciul Federal de Penitenciare (PMC).

Brittney Griner se află într-unul dintre centrele de detenție preventivă din regiunea Moscovei, a spus sursa din administrația penitenciarelor, care a precizat că „ofițerii FSIN au purtat discuții preliminare cu ea despre un posibil schimb pentru Viktor Bout”.

„Decizia de a-l schimba Bout cu Griner este una dintre variante, dar extrem de probabilă”, a mai precizat sursa citată.

În schimb, președintele Serviciul Federal de Penitenciare, Serghei Leonov, susține că nu știe nimic despre aceste negocieri.

„În primul rând, aceasta nu este zona noastră de control public, așa că nu putem avea astfel de informații. În al doilea rând, orice membru al PMC poate avea o părere personală, pe care o poate exprima și într-o conversație personală. Cu toate acestea, opiniile și ipotezele nu sunt întotdeauna informații de încredere”, a arătat Leonov, conform Gazeta.ru.

Cine este Viktor Bout, prins de americani cu ajutorul României

Cunoscut sub porecla „Negustorul morții”, Bout este considerat unul dintre cei mai importanți traficanți de arme la nivel mondial. Fost ofițer în armata sovietică, el a inspirat filmul „Lord of War” cu Nicolas Cage și este personajul central al documentarului „The notorious mr. Bout”.

Viktor Bout a fost arestat pe 7 martie 2008 în Thailanda, în urma unei colaborări între autoritățile americane și cele din România. Unul dintre complicii lui Bout venise în România pentru a negocia un transport de armament cu agenți sub acoperire ai SUA.

Bout a fost extrădat în Statele Unite în 2010, doi ani mai târziu fiind condamnat la 25 de ani de închisoare.

Cazul „Brittney Griner”

De două ori medaliată la Olimpiadă şi campioană în liga profesionistă americană feminină, Brittney Griner este considerată cea mai bună jucătoare de baschet din toate timpurile, scrie BBC.

Griner a fost arestată în februarie anul curent pe un aeroport din Moscova. Potrivit serviciului vamal din Rusia, asupra baschetbalistei de 31 de ani au fost găsite „vaporizatoare şi un lichid prezentând un miros puternic de ulei de canabis”.

Sportiva americană evolua pentru o echipă din Rusia pe timpul pauzei competiționale din SUA.

Pușcaș contra pilot

La sfârșitul lunii aprilie, Statele Unite și Rusia au efectuat deja un schimb de prizonieri.

Americanul Trevor Reed, fost pușcaș marin, închis în Rusia din 2019 și condamnat la 9 ani de închisoare pentru agresarea a doi polițiști, a fost dat la schimb pentru cetățeanul rus Konstantin Yaroshenko, fost pilot, condamnat în 2011 la 20 de ani de închisoare pentru trafic de cocaină.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
MONDEN
Laura Cosoi
13:09
Imagini cu Laura Cosoi în costum de baie, la o lună după ce a devenit mamă pentru a cincea oară
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
13:37
Un șofer de BMW a tras cu mitraliera și un pistol pe șosea: când au deschis portbagajul, polițiștii din Serbia au fost și mai surprinși
13:26
Cum au apărut Sarah Dumitrescu și iubitul ei în Bali. Fiica Anamariei Prodan a făcut senzație în costum de baie
13:25
Radu Ciucă, detalii din culisele emisiunii „Furnicuțele” după venirea lui Cătălin Măruță. Ce îl enervează la prezentatorul TV
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!