Proiectul, iniţiat de senatoarea PNL Carmen Hărău, a fost votat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, în urmă cu aproape 3 ani.
După amendarea în Camera Deputaţilor, proiectul prevede că de reducerea vârstei-standard de pensionare beneficiază “persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic”.
Localităţile menţionate în proiectul adoptat miercuri de Camera Deputaţilor sunt: Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele şi Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certej, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Şoimuş, Teliuc, Uricani, Veţel și Vulcan din judeţul Hunedoara.
Alte localităţi incluse pe listă sunt: Abrud, Baia de Arieş, Lupşa, Roşia Montană şi Zlatna din judeţul Alba; Slobozia din judeţul Ialomiţa; Iacobeni şi Vatra Dornei din judeţul Suceava; Margina, Nădrag şi Tomeşti din judeţul Timiş; Berbeşti şi Râmnicu-Vâlcea din judeţul Vâlcea.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro