UPDATE ora 14.35: Sorin Vrăjitoru a scris pe pagina de Facebook că a greşit „şi vreau sa-mi prezint scuze public”.

El a fost amendat cu 500 de lei, potrivit Procesului Verbal întocmit de Poliția Călăraşi, postat chiar de el pe rețeaua de socializare.

„Am comis-o şi am plătit amenda cu promisiunea că nu se mai întâmplă”, a precizat secretarul de stat de la Transporturi.

Secretar de stat din Ministerul Transporturilor, fără mască lângă Sorin Grindeanu, la o conferință. Reacția ministrului
Procesul Verbal al Poliției, în care este menționat că Vrăjitoru „nu a avut obiecțiuni”

Proaspăt numit secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Sorinel Marian Vrăjitoru a apărut, marți, în fața jurnaliștilor în Călărași, unde a participat la o conferință de presă alături de ministrul Grindeanu, fără mască sanitară de protecţie.

Întrebat la finalul conferinţei de presă de ce nu respectă prevederile în vigoare și nu poartă mască de protecție într-un spațiu închis, mai ales în condițiile în care toți ceilalți prezenți acolo au purtat, Sorinel Vrăjitoru nu a răspuns. 

În schimb, Sorin Grindeanu a reacţionat la întrebare. „Eu zic să fie amendat”, a spus ministrul transporturilor, făcând cu ochiul. 

AEP a virat 22 de milioane de lei partidelor. SOS și POT, mufate la fondurile publice. AUR ia mai mult ca PNL
Recomandări
AEP a virat 22 de milioane de lei partidelor. SOS și POT, mufate la fondurile publice. AUR ia mai mult ca PNL

Sorinel Vrăjitoru a fost numit pe 4 ianuarie secretar de stat în aparatul propriu al viceprim-ministrului Sorin Grindeanu, prin decizia premierului Nicolae Ciucă. Sorinel Vrăjitoru a fost deputat din partea PSD între 2017 şi 2020.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ultima oră! Celebrul actor a murit în urma unui infarct! Dependența de alcool l-a învins
Unica.ro
Ultima oră! Celebrul actor a murit în urma unui infarct! Dependența de alcool l-a învins
Soția lui Călin Georgescu a fost văzută în fel și fel de ipostaze, însă imaginile apărute acum au stârnit un val de comentarii. Brunetă, tunsă destul de scurt și îmbrăcată office… Mulți nici nu ar fi recunoscut-o pe Cristela
Viva.ro

Nu se mai ascund! Sorana de la A.S.I.A își trăiește pasional iubirea cu colegul din generală. A fost înșelată cu o escortă, a divorțat, dar acum se pregătește de a doua nuntă
Libertateapentrufemei.ro
Nu se mai ascund! Sorana de la A.S.I.A își trăiește pasional iubirea cu colegul din generală. A fost înșelată cu o escortă, a divorțat, dar acum se pregătește de a doua nuntă
Ele sunt zodiile care vor avea noroc ceresc până pe 25 ianuarie. Patru nativi primesc veștile pe care doreau să le audă
FANATIK.RO
Ele sunt zodiile care vor avea noroc ceresc până pe 25 ianuarie. Patru nativi primesc veștile pe care doreau să le audă
Ce s-a aflat despre fata cea mare a lui Ilie Bolojan. Detaliile din familia lui, care au ieșit acum la iveală, sunt surprinzătoare! Românii nu știau aceste amănunte!
Unica.ro
Ce s-a aflat despre fata cea mare a lui Ilie Bolojan. Detaliile din familia lui, care au ieșit acum la iveală, sunt surprinzătoare! Românii nu știau aceste amănunte!
Sfatul lui Iancu Guda despre cât ne putem împrumuta în funcţie de ce salariu avem
Observatornews.ro
Sfatul lui Iancu Guda despre cât ne putem împrumuta în funcţie de ce salariu avem
Horoscop 16 ianuarie 2025. Taurii ar fi bine să se imagineze în postura omului cuminte și calm, care știe și poate să reacționeze rațional
HOROSCOP
Horoscop 16 ianuarie 2025. Taurii ar fi bine să se imagineze în postura omului cuminte și calm, care știe și poate să reacționeze rațional

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI