Șeful armatei israeliene invocă factori „tactici şi chiar strategici" pentru amânarea invaziei terestre din Gaza

 5 comentarii
Arhiva foto

Şeful Statului Major al Forţelor de Apărare Israeliene (IDF), general-locotenentul Herzi Halevi, a admis marți, 24 octombrie, că ofensiva terestră a Israelului în Fâşia Gaza este amânată din „considerente strategice", relatează agenţia de presă TPI şi publicația The Times of Israel, preluate de Agerpres.

„Israelul se află în mijlocul unui război care a fost lansat de gruparea teroristă Hamas. Îl regretă deja", a declarat el, într-o conferinţă de presă organizată în apropierea frontierei cu Gaza.

„Ne-am pregătit pentru asta. IDF şi Comandamentul de Sud au pregătit planuri ofensive de calitate pentru a atinge obiectivele războiului", a afirmat generalul Halevi.

„IDF sunt pregătite pentru manevra (terestră) şi vom lua o decizie împreună cu eşalonul politic în ceea ce priveşte forma şi calendarul următoarei etape", a adăugat șeful armatei israeliene.

Potrivit generalului israelian, există „considerente tactice şi chiar strategice" care întârzie ofensiva terestră, dar toate acestea permit IDF să se pregătească mai bine.

„Profităm de fiecare minut ca să fim şi mai pregătiţi", a spus el. „Şi cu fiecare minut care trece, lovim inamicul şi mai mult de cealaltă parte, ucigând terorişti, distrugând infrastructura, colectând mai multe informaţii pentru următoarea etapă", a adăugat şeful Statului Major israelian, completând: „Acesta este statul nostru, casa noastră şi îl vom apăra prin toate mijloacele".

„Va fi nevoie de o schimbare fundamentală în realitatea noastră de securitate"

Totodată, el a subliniat că „ceea ce s-a întâmplat este fără precedent de la înfiinţarea statului Israel”. „Va fi nevoie de o schimbare fundamentală în realitatea noastră de securitate. Aceasta va avea un cost, inclusiv în ceea ce priveşte durata războiului", a precizat el.

„Acest război are o singură adresă: conducerea Hamas şi toţi cei care au acţionat sub comanda sa. Ei vor plăti preţul pentru ceea ce au făcut", a mai afirmat generalul Halevi, potrivit căruia nimeni nu ar trebui să se îndoiască de cruzimea şi barbaria Hamas.

„Recomandăm ca Hamas să-i trateze cu respect pe cetăţenii israelieni pe care îi ţine ostatici", a declarat el, avertizând că aceasta este „esenţial", întrucât are legătură directă cu „gravitatea tratamentului" pe care IDF îl vor aplica Hamas.

În acelaşi timp, şeful Statului Major al armatei israeliene a subliniat că IDF luptă împotriva Hamas, nu împotriva populaţiei din Gaza.

„IDF doreşte ca locuitorii din Gaza să treacă prin acest război cât mai nevătămaţi posibil", spune el, de unde şi îndemnul Israelului ca locuitorii din Gaza să se evacueze în zone sigure, unde vor găsi alimente, apă şi medicamente. „Fiecare locuitor din Gaza ar trebui să ia decizia responsabilă de a se evacua de dragul vieţii sale", a adăugat el.

În ceea ce privește lipsa de combustibil, generalul Halevi a afirmat că acolo unde civilii au nevoie de combustibil, Israelul se va asigura că acesta să fie disponibil. „Nu vom permite furnizarea de combustibil pentru Hamas, cu care să poată continua să lupte împotriva Israelului", a declarat el.

Peste 1.400 de persoane au fost ucise în Israel în atacul Hamas din 7 octombrie, iar aproximativ 220 de ostatici israelieni, străini sau cu dublă cetăţenie, au fost înregistraţi de autorităţile locale până la această oră.

Hamas, care controlează Fâşia Gaza, a anunţat marţi un nou bilanţ de peste 5.791 de morţi, între care 2.360 de copii de la începutul războiului, notează AFP.

Prefaţând posibila incursiune terestră a armatei israeliene, Israelul şi-a intensificat în ultimele zile atacurile asupra teritoriului de 362 de kilometri pătraţi unde trăiesc 2,4 milioane de palestinieni.

Foto: Profimedia Images

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (5)
  • Avatar comentarii

    chiruleonard 25.10.2023, 07:35

    Păcat ca s-a ajung in această situație!

  • Avatar comentarii

    bituca 25.10.2023, 09:24

    Nu ar mai trebui sa se faca invazia ca au distrus tot in Gaza.

  • Avatar comentarii

    laurlaur2180 25.10.2023, 11:39

    Sunt sanse mari ca sa nu mai atace terestru pana la urma.

  • Avatar comentarii

    micdoinita 25.10.2023, 12:59

    Mai este putin constrans de altii sa amane, sigur se mai poarta negocieri

  • Avatar comentarii

    Aura1 25.10.2023, 13:14

    Poate se amână de tot și cad la un consens.

ALTE ȘTIRI
Un tunisian a fost declarat indezirabil, la cererea SRI.
BREAKING NEWS
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
14:55
Românii ar putea ieși mai târziu la pensie. De ce cere Consiliul Fiscal creșterea treptată a vârstei de pensionare
14:54
Ungaria expulzează zece diplomați ruși. Cum a răspuns ministerul de externe din Rusia
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
14:34
Un șofer român de TIR a mers la muncă, a încărcat marfa în camion și a plecat spre Anglia, dar a ajuns în arest câteva ore mai târziu, în Spania
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!