„La Blaj, domnul primar Gheorghe Valentin Rotar, a demonstrat că unde sunt administrații liberale e dezvoltare! Nu e urmă de comunism, pentru că acolo ar fi sărăcie! În țara unde premierul României, dl Marcel Ciolacu, vrea să vorbească de «lecție» și se exprimă cu «erecție» este foarte clar că mai există oaze de normalitate. Dl Ciolacu va rămâne în istorie ca «dl erecție», deși parte a presei a «ignorat» gafa șefului PSD”, a scris pe pagina sa de Facebook Florin Roman, coordonator al campaniei PNL pentru locale.

Apoi, Roman a continuat atacul la partenerul său de Coaliție și de guvernare, în condițiile în care PNL are listă comună cu PSD la europarlamentare: „La alegerile locale, alegem în primul rând gospodari. Dar să nu uităm că noul PSD este vechiul PSD, și că între dl Ciolacu și dl Dragnea nu este nici o diferență”.

Între PNL și PSD sunt disensiuni mari la nivel local, fiind numeroase județe unde cele două formațiuni nu pot conlucra de niciun fel și își dispută principalele funcții, adică șefia de CJ și primăriile reședință de județ.

În Alba, liberalii sunt cei care domină județul, PNL Alba fiind una din organizațiile de top ale partidului condus de Nicolae Ciucă, pe lângă Cluj, Bihor și Sibiu.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Singurele colaborări, contra primăriilor conduse de USR

Singurele unități administrativ-teritoriale unde există o colaborare între cele două formațiuni se întâmplă în orașele unde primari sunt oameni ai USR, cum este cazul în Timișoara, Bacău sau Brașov. De exemplu, în Timișoara candidat al Coaliției e Nicolae Robu (PNL), iar la șefia CJ Alfred Simonis (PSD). În Bacău, pe de altă parte, susținut la primărie e Valentin Ivancea (PSD).

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (4)

Marica13   •   19.04.2024, 23:16

Luați vă de mână cu iubita voastră PSD și dispăreți

nasty1   •   19.04.2024, 14:42

Cei de la PNL chiar cred ca mai sunt fraieri care cred ca PNL e diferit de PSD si ca se lupta unii cu altii? Gata, s-a "fumat" minciuna asta, PNL e pe duca, de aia s-au si comasat, sa nu se vada cat de multe voturi a pierdut de cand s-a aliat cu PSD...

    popav   •   21.04.2024, 00:09

    Eu cred că te înșeli... voturile le-au pierdut pe vremea când aveau pâinea și cuțitul Orban și Câtu.

MihneaMihai19813   •   19.04.2024, 11:54

vorbea PNL care scufunda orice concept de CINSTE,CORECTITUDINE SI POLITICA SAU DIPLOMATIE IN ROMANIA.PSD si PNL sunt grupuri interlope, nu politice.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI