Nicolas Richard, CEO-ul ENGIE România, cel mai mare furnizor de gaze naturale pentru clienții casnici din țară, avertizează că liberalizarea prețurilor ar putea dubla facturile populației, conform publicației e-nergia.ro.
Potrivit lui Richard, în contextul actual al pieței, o astfel de măsură ar afecta grav puterea de cumpărare a consumatorilor.
„Este important să vorbim despre ce se va întâmpla cu prețul consumatorilor casnici după această iarnă. Chiar dacă de ani de zile spunem că ajutorul trebuie țintit spre consumatorii vulnerabili, cred că de data asta ar trebui să fie prelungită schema actuală la gaze”, a subliniat Richard.
În prezent, prețul gazului pentru populație este reglementat de stat, majoritatea consumului având un tarif de 110 lei/MWh (aproximativ 21 de euro), gazul provenind în principal de la producători români.
Însă odată cu planificata liberalizare din 1 aprilie 2027, ENGIE și alți furnizori vor fi nevoiți să achiziționeze gaze la prețul pieței.
În acest moment, cotațiile pentru livrările din al doilea trimestru al anului 2027 depășesc deja 60 de euro/MWh (în prezent, plătim pe kilowat în jur de 30 de bani), ceea ce ar putea avea un impact semnificativ asupra consumatorilor.
„În ceea ce privește prețul final, vorbim de o dublare a prețului. Din cauza asta nu cred că este pertinent pentru nimeni, în contextul dat, să fie eliminată reglementarea actuală”, a punctat Richard.
El a adăugat că este esențial ca autoritățile să anunțe din timp deciziile privind viitorul pieței gazelor pentru a permite actorilor implicați să se pregătească adecvat. „Deciziile trebuie să fie anunțate din timp și trebuie să existe reguli coerente, pe care azi nu le avem”, a mai spus CEO-ul ENGIE România.
Nicolas Richard, care locuiește de ani buni în România și vorbește fluent limba română, a evidențiat și impactul social al unei eventuale dublări a facturilor. Într-un context de creștere economică modestă și consum în scădere, acesta atrage atenția asupra efectelor negative asupra puterii de cumpărare a populației.
„Creșterea economică a României este extrem de modestă, ceea ce înseamnă că motorul, care era consumul, nu mai merge, așa că nu mai trebuie să lovim puterea de cumpărare. Știm foarte bine că factura la gaz este mult mai importantă, ca sumă, în comparație cu factura la electricitate”, a declarat Richard.
Acesta a subliniat, de asemenea, necesitatea ca deciziile privind reglementările să fie luate din timp, pentru a permite atât furnizorilor, cât și producătorilor să își pregătească strategia. Întârzierile ar putea afecta negativ nu doar consumatorii casnici, ci și pe cei non-casnici.
„Dacă nu vom lua o decizie înțeleaptă în zilele în care vor veni, probabil prețul pentru consumatorii non-casnici va fi mai mare”, a avertizat el.
ENGIE România, care deservește peste 2,23 de milioane de clienți casnici și operează o rețea de distribuție a gazelor naturale de 24.500 km, este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața energetică.
Grupul mai deține capacități de producție din surse regenerabile de 250 MW și are peste 4.400 de angajați, fiind activ și în furnizarea de soluții verzi și servicii tehnice pentru instalații de gaze naturale și centrale termice.