Șeful NATO: Suntem îngrijorați că Moscova ar putea organiza o operațiune sub steag fals care ar putea include arme chimice

Comentează

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, califică drept „absurde” solicitările Rusiei „în legătură cu laboratoare biologice și arme chimice în Ucraina” și afirmă că în cadrul Alianței există îngrijorări că „Moscova ar putea organiza o operațiune sub steag fals care ar putea include arme chimice”.

„Invazia brutală a președintelui Putin în Ucraina provoacă morți și distrugeri în fiecare zi. A șocat lumea și a tulburat ordinea internațională. Timp de mai multe luni, am fost expuși listei lungi de minciuni a Rusiei: au spus că nu plănuiau să invadeze Ucraina, dar au făcut-o, au spus că își retrag trupele, dar au trimis mai multe, au spus că protejează civilii, dar îi ucid.

Fac cereri absurde în legătură cu laboratoare biologice și arme chimice în Ucraina. Este încă o minciună. Suntem îngrijorați că Moscova ar putea organiza o operațiune sub steag fals care ar putea include arme chimice”, a declarat Jens Stoltenberg marți, 15 martie, în cadrul unei conferințe de presă organizată cu o zi înainte de o reuniune extraordinară a miniștrilor apărării NATO pe tema conflictului din Ucraina.

? LIVE SOON (15:00 CET)

Pre-ministerial press conference ahead of #NATO #DefMin 

? @NATO HQ, Brussels https://t.co/t9v9SGOD2b— Jens Stoltenberg (@jensstoltenberg) March 15, 2022 

Declarațiile șefului NATO vin în contextul în care Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite s-a reunit vineri cu un singur subiect pe ordinea de zi: acuzațiile Moscovei că Statele Unite ar finanța activități militare de dezvoltare a unor arme biologice în laboratoare din Ucraina.

Ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, a vorbit despre răspândirea necontrolată a unor agenți biologici în întreaga Europă, în vreme ce omologa sa americană, Linda Thomas-Greenfield, a acuzat că totul este un pretext găsit de Moscova pentru a justifica lansarea unui presupus atac cu arme biologice ori chimice asupra unor zone populate din Ucraina.

Stoltenberg: China ar trebui să se alăture restului lumii, să condamne puternic invazia Ucrainei

Totodată, șeful NATO a subliniat din nou că Ucraina are dreptul la apărare, amintind că în ultimii ani aliații au antrenat trupe ucrainene și au trimis aici echipamente importante, inclusiv drone, muniție, rachete antitanc.

De asemenea, Jens Stoltenberg a precizat din nou că „sarcina NATO este să apere toți aliații” și că un atac asupra unui aliat „va fi primit cu o reacție colectivă din partea întregii Alianțe”.

Întrebat dacă NATO are dovezi că China ar fi furnizat până acum Rusiei orice fel de asistență în contextul războiului din Ucraina, șeful NATO a afirmat doar că Beijingul ar trebui să condamne, la rândul său, invazia Ucrainei.

„China ar trebui să se alăture restului lumii, să condamne puternic invazia Ucrainei de către Rusia. China are obligația, ca membru în Consiliul de Securitate al ONU, să respecte legea internațională și să condamne invazia Ucrainei de către Rusia. Nu ar trebui să susțină Rusia. Monitorizăm cu atenție orice semn de susținere de la China pentru Rusia”.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
George Simion, în Parlamentul României, în timpul unei ședințe
09:27
George Simion, prima reacție după ce Călin Georgescu a fost ridicat din trafic de procurorii DIICOT
Călin Georgescu la Curtea de Apel Bucureșt
08:48
Toate dosarele penale în care este implicat Călin Georgescu, de la acuzațiile privind propaganda legionară până la finanțarea campaniei electorale și înșelăciune
MONDEN
Ioana Ginghina a împlinit 49 de ani
09:57
Cum a apărut Ioana Ginghină în ziua în care a împlinit 49 de ani. Ce tort special a primit vedeta de ziua ei
Nadia Comăneci are un singur tatuaj
09:54
Tatuajul ascuns pe care îl are Nadia Comăneci. Ce semnificație specială are
POLITIC
Declarații Siegfried Mureșan, Ilie Bolojan, Dominic Fritz, Tanczos Barna de la Palatul Parlamentului 18 septembrie 2026
LiveText
06:00
Premierul desemnat Siegfried Mureşan anunţă miniştrii cabinetului şi programul de guvernare
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan. Foto: Facebook
20 sept.
Siegfried Mureșan anunță că nu va stinge lumina după Ilie Bolojan: „Vom curăța toată dezordinea care s-a adunat în peste 30 de ani”
Ultimele știri
10:16
Polițistul italian care l-a răpit și ucis pe Sergiu Țârnă a consumat intenționat cocaină înainte de crimă. Concluziile anchetei în cazul morții barmanului moldovean
10:06
Când pot ieși la pensie femeile, în perioada 2026-2035. Calendarul complet, în funcție de luna nașterii și stagiul de cotizare
10:04
Siegfried Mureșan prezintă marți programul de guvernare și începe negocierile cu partidele. Când va fi depusă lista miniștrilor la Parlament
10:01
În urmă cu o lună părăsea definitiv România, dar acum vedeta s-a întors în țară: „Ne luăm rămas bun de la Tenerife”. Ce plănuiește
TRENDING
Exclusiv
07:00
Firma legată de anturajul lui Sorin Grindeanu care controlează accesul la Castelul Peleș, Muzeul Antipa sau Delfinariul din Constanța. Cine deține Royal Tickets SRL
08:48
Presley Gerber, fiul lui Cindy Crawford, a murit la 27 de ani. Tânărul era internat într-un centru de reabilitare
20 sept.
Horoscop 21 septembrie 2026. Fecioarele au tendința de a respinge orice alegere pe care o fac cei dragi dacă nu corespunde cu ceea ce cred ele
20 sept.
Rezultatele Loto 6/49 din 20 septembrie 2026. Numerele câștigătoare extrase duminică
La doi ani de la demolarea unui baraj istoric, somonii au revenit în râul în care nu mai fuseseră văzuți de 70 de ani. Sursă foto: Profimedia.
08:28
La doi ani de la demolarea unui baraj de 5,5 metri, somonii au revenit în râul în care nu mai fuseseră văzuți de 70 de ani
În stânga, Oliwia, la 8 ani, în fața tonetei cu cornuri a unui localnic, în dreapta, în la 17 ani, fața unei mese pe care sunt întinse bucate tradiționale
06:00
Avea 8 ani când a plecat cu familia într-o călătorie în jurul lumii și a văzut 61 de țări: „În Peru, ne-au furat totul”
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cartierul istoric Al Fahidi – cartier cu clădiri în stil arab clasic din Dubai, Emiratele Arabe Unite
20 sept.
Cea mai veche clădire din Dubai își redeschide porțile după 5 ani de lucrări masive de restaurare. Fortul Al Fahidi va deveni muzeu
Mâna unei femei bagă haine într-o mașină de spălat
20 sept.
O singură setare a mașinii de spălat poate reduce consumul de energie electrică
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Rusen este acuzat de mai mulți oameni de afaceri că i-ar fi păcălit cu bani, pe care i-ar fi folosit apoi în campania lui Georgescu.
08:43
Cine e Ionel Rusen, afaceristul ridicat de DIICOT împreună cu Călin Georgescu
Avioane de vânătoare F-16
07:48
Dronă detectată la 12 kilometri nord de Chilia, aproape de granița României. Două aeronave F-16 de la Baza 86 Aeriană Borcea au fost ridicate de la sol
Călin Georgescu, la Înalta Curte de Casație și Justiție a României, cu microfoane în față. Sursa foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
BREAKING NEWS
07:17
Surse judiciare: Călin Georgescu, ridicat din trafic de DIICOT. Vor începe perchezițiile în locuința sa și alte imobile într-un dosar de înșelăciune
Niveluri scăzute ale apei pe fluviul Dunăre la Coslogeni, județul Călărași, România, pe 15 august 2026. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images
06:37
Debitul Dunării la intrarea în ţară, de peste două ori mai mic decât normalul din septembrie. Care e prognoza pentru finalul lunii
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”