Potrivit directorului medical al Spitalului „Filantropia”, dr. Lorena Dijmărescu, în cazul șefului Secției de hematologie, comisia de disciplină a stabilit că acesta nu și-ar fi îndeplinit obligațiile privind organizarea secției, iar pe o perioadă de două luni a fost suspendat din funcție și asistentul-șef.

S-au constatat vicii de procedură în ceea ce privește transportul materialelor biologice și supravegherea transfuziilor, fără să fie vorba de o culpă medicală, profesorul Găman (dr. Dragoș Găman, șeful Secției de hematologie — n.r.) neîndeplinindu-și atribuțiile din punct de vedere administrativ. Ca atare, a fost demis din funcție începând cu 1 mai. De asemenea, pe o perioadă de două luni a fost suspendat din funcție și asistentul-șef al secției și au fost date sancțiuni asistentelor care se aflau în tura respectivă pentru că nu au îndeplinit toate procedurile legate de înscrisurile care trebuie să apară în foile de observație„, a declarat presei, directorul medical al Spitalului „Filantropia”.

În urma anchetei interne efectuate la Spitalul Municipal „Filantropia” din Craiova, conducerea spitalului a constatat că, la nivelul Secției de hematologie nu au fost respectate protocoalele și procedurile interne, personalul medical nu a respectat hotărârile Comisiei de hemovigilență și procedurile de operare în formularele specifice administrării de sânge și derivate sanguine, motiv pentru care a fost constituită o comisie de disciplină.

Crin Antonescu are dreptate. Și PNL nu mai are ce să facă
Recomandări
Crin Antonescu are dreptate. Și PNL nu mai are ce să facă

„La nivelul Clinicii de hematologie au fost constatate deficiențe în completarea documentelor medicale prin nerespectarea protocoalelor și procedurilor interne. Personalul medical din cadrul Secției de hematologie nu a respectat hotărârile Comisiei de hemovigilență cât și procedurile de operare în formularele specifice administrării de sânge și derivate sanguine, încălcând dispozițiile Ordinului nr.1224/2006 cu referire la atribuțiile asistenților medicali privind transfuzia sanguină”, a precizat conducerea Spitalului „Filantropia”.

La șase dintre cei 12 pacienți ai Spitalului Municipal „Filantropia” din Craiova, care în urmă cu o două luni au fost supuși unor transfuzii de sânge, au apărut reacții adverse, iar doi dintre aceștia — o femeie de 81 de ani și un bărbat de 64 de ani — au decedat. Conducerea unității spitalicești a sesizat organele penale cu privire la această situație, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, care efectuează cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, a dispus efectuarea unei expertize medico-legale serologice de către Institutul Naționale de Hematologie București.

Citește și: Sânge contra bani la Centrul de transfuzii din Craiova. Angajații prinși în flagrant au fost arestați

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un bărbat din București a murit ars de viu după ce a pornit aerul condiționat. Greșeala pe care o fac mulți români
Știrileprotv.ro
Un bărbat din București a murit ars de viu după ce a pornit aerul condiționat. Greșeala pe care o fac mulți români
Anca Țurcașiu confirmă noua relație! Primele imagini alături de iubit: „Am lângă mine un om drag, la fel de liber ca și mine, care face din viața mea una minunată"
Viva.ro
Anca Țurcașiu confirmă noua relație! Primele imagini alături de iubit: „Am lângă mine un om drag, la fel de liber ca și mine, care face din viața mea una minunată"
Ultima poză cu Alain Delon, publicată chiar de fiica lui, a strânit controverse: „De ce îl arătați? Lăsați-l în pace”
Libertateapentrufemei.ro
Ultima poză cu Alain Delon, publicată chiar de fiica lui, a strânit controverse: „De ce îl arătați? Lăsați-l în pace”
Cele 5 sfaturi pentru a opri căderea părului. Primul este cel mai important
FANATIK.RO
Cele 5 sfaturi pentru a opri căderea părului. Primul este cel mai important
„Cea mai controversată minge de meci din istorie”. Inclusiv Novak Djokovic a izbucnit după ce a văzut imaginile: „O rușine, suntem ținuți în «beznă»!”
GSP.RO
„Cea mai controversată minge de meci din istorie”. Inclusiv Novak Djokovic a izbucnit după ce a văzut imaginile: „O rușine, suntem ținuți în «beznă»!”
Câtă cafea sau cola poți să bei fără să-ți pui inima în pericol. Cercetătorii au calculat cantitatea corectă
FANATIK.RO
Câtă cafea sau cola poți să bei fără să-ți pui inima în pericol. Cercetătorii au calculat cantitatea corectă
Cel mai tatuat bărbat renunță la tatuaje. Cum arată după două sesiuni de îndepărtare a desenelor cu ajutorul laserului. Avea trupul acoperit în proporție de 96%
Unica.ro
Cel mai tatuat bărbat renunță la tatuaje. Cum arată după două sesiuni de îndepărtare a desenelor cu ajutorul laserului. Avea trupul acoperit în proporție de 96%
"I told you. Stupid...". De aici a pornit conflictul de amploare la Sepsi! Fotbalist luat de gât şi tumefiat de colegul său, într-o criză de nervi | EXCLUSIV
Orangesport.ro
"I told you. Stupid...". De aici a pornit conflictul de amploare la Sepsi! Fotbalist luat de gât şi tumefiat de colegul său, într-o criză de nervi | EXCLUSIV
România se topește sub valul de căldură. Județele vizate de avertizare cod roșu de caniculă
Observatornews.ro
România se topește sub valul de căldură. Județele vizate de avertizare cod roșu de caniculă
Horoscop 20 august 2024. Leii ar putea primi vești neliniștitoare în legătură cu anumite proiecte la care lucrează, cu finanțarea lor
HOROSCOP
Horoscop 20 august 2024. Leii ar putea primi vești neliniștitoare în legătură cu anumite proiecte la care lucrează, cu finanțarea lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI