MENIU CAUTĂ
, de Valentina Postelnicu

Şerban Nicolae şi-a anunţat colegii din PSD că vrea să candideze la prezidenţiale. Un nou Congres, pentru alegerea prezidenţiabilului, va avea loc în iulie

Distribuie

Senatorul PSD Şerban Nicolae şi-a anunţat, joi, colegii, în şedinţa CExN, că ar dori să candideze la funcţia de preşedinte al României, au precizat surse din PSD.

Marian Oprişan a confirmat, după încheierea şedinţei, această intenţie a senatorului pSD.

El a spus că Şerban Nicolae este un lider „cu experienţă, matur, un bărbat puternic”.

Oprişan a mai spus că nu este singurul, şi că probabil că mai mulţi vor intra în cursa prezidenţială.

El a precizat că decizia va fi luată în Congres.

Oprişan a mai spus că în şedinţa CExN au fost unii colegi care au exprimat opinia ca acest Congres de pe 29 iunie să fie amânat, subliniind că „PSD este un organism viu”.

„A fost o şedinţă de lucru în care am stabilit agenda pentru Congresul extraordinar din 29 iunie, am stabilit grupul de lucru pentru programul politic, grupul de lucru pentru modificarea statutului şi grupul de lucru care se va ocupa de organizarea congresului. Am stabilit agenda, începând cu conferinţele judeţene extraordinare care îşi vor desemna delegaţii pentru congres şi terminând cu data de 29 iunie, când vom avea Congres extraordinar. (…) PSD este un organism viu, care reacţionează de fiecare dată, evident că unii au avut părerea că nu trebuia făcut congres în 29 iunie, că voiau la toamnă, că voiau altă dată, dar majoritatea colegilor au decis Congres în 29 iunie”, a mai spus Oprişan.

Recent, fostul secretar general Codrin Ştefănescu anunţa că, în opinia sa, Olguța Vasilescu, Liviu Pleșoianu, Șerban Nicolae, Eugen Teodorovici și Gabriela Firea sunt printre numele vehiculate în interiorul PSD.


Citește mai multe despre serban nicolae și Congresul PSD pe Libertatea.

Comentarii