Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a afirmat joi, pe fondul crizei diplomatice fără precedent din cauza conflictului din Ucraina, că o nouă „cortină de fier" coboară între Rusia și Occident, relatează Al Jazeera și AFP, cea din urmă citată de Agerpres.
„Practic, deja este pe cale să fie instaurată (noua «cortină de fier», n.r.)", a declarat Serghei Lavrov, în timpul unei conferințe de presă ținute la Minsk alături de omologul său din Belarus, Vladimir Makei.
„(Occidentalii) să fie atenţi şi să nu-şi prindă (degetele) în ea. Procesul este în desfăşurare", a glumit șeful diplomației ruse.
În opinia ministrului rus de externe, Uniunea Europeană „nu arată niciun interes să înţeleagă interesele" ruse, iar deciziile sale sunt dictate „de Washington".
Lavrov a mai afirmat că summitul NATO de săptămâna aceasta a demonstrat că Statele Unite vor să „supună toate statele voinţei lor".
„Această cortină de fier este coborâtă astăzi chiar de occidentali", a adăugat omologul său din Belarus.
Termenul „cortină de fier" este folosit pentru a descrie granițele politice care au divizat continentul european în anii care au urmat sfârșitului celui de-Al Doilea Război Mondial până la încheierea Războiului Rece în 1991, perioadă în care Uniunea Sovietică și Statele Unite au fost adversari la nivel internațional.
Celebra expresie a fost folosită de premierul britanic Winston Churchill în 1946 - „o cortină de fier a căzut asupra Europei".
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina