Sergiu Nicolaescu mărturiseşte sincer: "Nu cred că am iubit vreodată!"
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
In locuinţa care arată ca un adevărat muzeu, Sergiu Nicolaescu a adunat nu doar o adevărată colecţie de arme, multe folosite in filmele lui, nu doar cărţi, mai ales pe teme istorice, ci şi amintiri nenumărate în legătură cu femeile din viaţa sa. Totuşi, la 80 de ani, pe care îi va împlini poimâine, el mărturiseşte: “Nu cred că am iubit vreodată!”.
Dacă Sergiu Nicolaescu şi-ar povesti, într-adevăr, toate iubirile, nu ţi-ar ajunge, poate, o viaţă, ca să le afli pe toate. De fapt, prima “îndrăgostire” a fost chiar la grădiniţă. “Erau două fetiţe pe care le recunoşteam simplu, una avea mâinile calde, alta, mâinile reci”, spune maestrul zâmbind. Era o grădiniţă cu educaţie catolică, “Notre Dame, se numea”, unde a învăţat şi germana.
“Poate de-aceea am rămas c-o pasiune pentru nemţoaice toată viaţă”. Zâmbeşte iar, ca unor gânduri doar de el ştiute. “În 1954 m-am însurat prima oară. Mariana o chema. Eu veneam după o altă dragoste, c-o nemţoaică, fireşte. Dar căsnicia n-a durat decât câteva luni. M-am însurat a doua oară la 50 de ani. Cu Gabi. Era pictoriţă de costume. A durat câţiva ani, dar am divorţat iar. Cu Dana sunt de aproape 14 ani (n.r. - s-au căsătorit în 2005). E o fată bună, dintr-o familie onorabilă. Mă iubeşte sincer, iar mie mi-e bine cu ea”, face Nicolaescu un rezumat al căsniciilor lui.
Partenere frumoase pentru maestru
Perioadele dintre căsnicii au pulsat de relaţii şi de iubite. Ce l-a atras la o femeie? “Frumuseţea, în primul rând. Aşa mi-am ales şi actriţele pentru filmele mele. Apoi, caracterul. Poate de-aia m-am şi despărţit rapid”, râde el, conştient de ironia urzicătoare pe care tocmai a spus-o. Totuşi, nu-şi dezice statutul de gentleman şi nu mai dă nume, ascunzându-le sub un zâmbet misterios. Dar lista filmelor şi a frumuseţilor care au jucat în ele poate da incidicii despre pasiunile lui.
Şi totuşi, îmi face o mărturisire derutantă, privindu-mă drept în ochi şi serios de astă dată: “Nu cred că am iubit vreodată! Am fost un adevărat lup singuratic, de fapt. Nici prieteni intimi n-am avut. Sigur, au fost prieteni, cum a fost Amza Pellea, cum au mai rămas acum vreo doi, dar niciodată nu ne-am împărtăşit intimităţi de viaţă, cum fac alţii”.
Revoluţia din 1989 este iarăşi un subiect despre care am putea vorbi la nesfârşit. Dar Sergiu Nicolaescu a făcut-o, mult mai pe-ndelete, în cele patru cărţi scrise despre acele evenimente memorabile. Şi o va mai face şi în următoarea carte, “Lupta pentru putere”, pe care se pregăteşte s-o lanseze într-o lună, două.
Şi despre peliculele sale Sergiu Nicolaescu poate povesti mii de întămplări. Ce să alegi? Cum l-a regizat şi l-a strunit pe uriaşul artist Orson Welles în “Bătălia pentru Roma”? Cum i-a împăcat pe holul unui hotel de lux din Paris pe Richard Burton şi Elizabeth Taylor, faimosul cuplu de actori ai anilor ’60, aflaţi într-una dintre aprigele lor certuri? Cum trebuia să regizeze “Mihai Viteazul”, cu distribuţie plină de staruri mondiale, începând cu cei trei de mai sus şi continuând cu Charlton Heston şi Laurence Harvey? Cum i-a fost oprit avionul chiar pe pistă, în timp ce decola să parafeze înţelegerea pentru acel film şi-a fost dus la Paul Niculescu-Mizil, care i-a comunicat decizia lui Ceauşescu: filmul se face doar cu actori români?
| Sergiu Nicolaescu în pielea comisarului Miclovan, în filmul “Cu Mâinile curate” (1972), în care a făcut un rol memorabilPartenere | Întruchipându-l, în 1971, pe Selim Bey, în filmul “Mihai Viteazul” (dreapta) |
| În armura domnitorului Mircea, din filmul cu acelaşi nume lansat în 1989 | Un alt rol de mare anvergură: Principele Carol I, în filmul Carol I (2009) |
“Aş fi avut un buget de 4 milioane de dolari, asigurat de americani. În afara onorariilor acelor vedete. Aş fi “ras” tot, la nivel de încasări, în lume”, spune Nicolaescu, despre marele său of: că n-a fost lăsat să regizeze “Mihai Viteazul” în acea distribuţie internaţională de excepţie. Oricum, e mândru că acea peliculă a devenit cel mai vizionat film făcut de un român. Chiar dacă el consideră “Osânda” drept cel mai bun.
A suferit două operaţii pe creier
A trecut, acum doi ani, prin două intervenţii pe creier, după stupidul accident casnic când a căzut şi s-a lovit la cap. “Am fost paralizat, să ştii. Şi, practic, am fost nevoit să învăţ să vorbesc, să scriu, să merg din nou. Dar am reuşit.” Ca dovadă supremă a formei fizice îşi încordează braţul. “Hai, pune măna aici!” Pipăi, deci, un biceps dur ca fierul, continuare a stilului sportiv de viaţă al maestrului de pe vremea când făcea rugby la Metalul Bucureşti. Poate că celebra sa replică din “Cu mâinile curate”, repetată azi obsesiv peste tot, ar trebui refăcută chiar de Sergiu Nicolaescu, când ar fi vorba de viaţă: “Un fleac! Am ciuruit-o!”. La mulţi ani, maestre!
A avut un miliard de spectatori
Conform propriilor spuse, peste un miliard de oameni au văzut filmele semnate Sergiu Nicolaescu. “Mihai Viteazul” a fost difuzat, la vremea respec-tivă, în toată lumea, prin casa de producţie americană “Columbia”. Pe site-ul imdb.com, specializat în filme, pelicula e în topul majorităţii genurilor artistice, realizat pe baza voturilor spectatorilor de pe tot mapamondul: locul 3 la “film istoric”, locul 5 la “biografic”, locul 10 la “filme de război”, locul 17 la “acţiune” şi locul 43 la “dramă”. De asemenea, într-un clasament al spectatorilor români realizat în 2006, “Nea Mărin miliardar”, regizat tot de Nicolaescu, deţine primul loc, cu 14.650.000 de spectatori, “Mihai Viteazul” fiind pe locul 3, cu 13.330.000 de spectatori. Nicolaescu este şi regizorul cu cel mai mare număr de filme - cinci - care au fost propuse ca nominalizări ale României la Premiile Oscar, la categoria “cel mai bun film străin”.
E convins că are un fiu dintr-o relaţie de prin anii ’50
Sergiu Nicolaescu regretă că n-a avut o familie mare, cu mulţi copii. Totuşi, e convins că are un fiu, pe undeva, în altă ţară, acolo unde a ales să plece mama acestuia. “Era prin 1956, cred. A fost o femeie care m-a ales, să spun aşa. M-a ales să fiu tatăl copilului ei. Stătea pe aici, prin apropiere, într- o vilă mare, frumoasă. Era măritată. Roxana. Roxana Ghiaţă. Culmea, pe soţ îl chema tot Nicolaescu. Era inginer. Ea a născut un copil, un băiat. Sunt convins că era al meu. Dar a plecat în altă ţară la scurt timp. O vreme am încercat să aflu ce fac, pe unde sunt. N-am reuşit. Apoi au trecut anii şi-am considerat că e prea târziu să mai intervin în viaţa cuiva.” Astfel, adevăraţii lui copii, urmaşi au rămas cele peste 50 de filme făcute.
