Serviciile secrete din România de după 1990. Primul șef al SIE, Mihai Caraman, pe lista „neagră” a NATO pentru spionaj. Cum s-au evaporat miliardele de dolari ale Securității lui Ceaușescu
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Serviciul de Informații Externe (SIE) a fost înființat în mod oficial la data de 8 februarie 1990, prin Decretul nr. 111, emis de către Consiliul Frontului Salvării Naționale (CFSN). Așa cum s-a întâmplat și în cazul SRI, această nouă structură instituțională s-a format în mod direct prin preluarea, precum și prin reorganizarea spionajului extern comunist. Mai precis, Centrala de Informații Externe (CIE), care reprezenta fostul Departament de Informații Externe (DIE) din cadrul Securității.
Cuprins:
- Umbra Moscovei care a moșit SIE
- Rivalitatea cu Pacepa
- Succesorii lui Caraman
- Arhivele Securității, sechestrate de SIE
- Secretul secretelor: miliardele de dolari de la ICE Dunărea
- Devalizarea Bancorex
- Megapower și Puma
- Diplomații șpăgari
- Președintele sechestrat
- Războiul generalilor și deschiderea arhivelor
- Teroristul și premierul protejați
Ulterior, funcționarea modernă a acestui serviciu a ajuns să fie reglementată în detaliu prin Legea nr. 1/1998 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Informații Externe. De-a lungul timpului, Serviciul de Informații Externe (SIE) a fost în mod constant vizat de diverse controverse profunde privind tranziția sa dificilă de la fostul spionaj comunist. Aceste aspecte au inclus imixtiunile politice, scurgerile grave de informații, numeroasele eșecuri profesionale și, nu în ultimul rând, legăturile neortodoxe ale cadrelor sale cu mediul de afaceri, evenimente dintre care vom reaminti câteva episoade esențiale.
Umbra Moscovei care a moșit SIE
Încă din momentul înființării sale, la fel ca și SRI, instituția SIE a fost umbrită de controverse majore, în special atunci când șefia și procesul de reorganizare a serviciului în primii ani post-decembriști i-au fost încredințate direct generalului Mihai Caraman (care a condus oficial instituția între anii 1990 și 1992). Generalul Mihai Caraman (decedat în anul 2021) a reprezentat una dintre cele mai reprezentative, dar și cele mai controversate figuri ale spionajului extern românesc, el devenind celebru la nivel internațional pentru operațiunile sale complexe de infiltrare în structurile NATO în timpul Războiului Rece.
Acționând din poziția acoperită de consilier în cadrul Ambasadei României din Paris, el a reușit să creeze și, ulterior, să conducă o vastă rețea de spionaj a Direcției de Informații Externe (DIE), o rețea care a recrutat diverși funcționari din cadrul NATO, obținând pe această cale documente strategice strict secrete ale Alianței. Practic vorbind, rețeaua Caraman spiona NATO de la cel mai înalt nivel, iar informațiile vitale obținute prin aceste metode erau trimise la Moscova, ajungând în mâinile KGB-ului. Această rețea a fost, în cele din urmă, destructurată în anul 1968, în urma trădării căpitanului Ion Iacobescu. Totuși, într-un episod cu adevărat paradoxal al întregii sale cariere, deși spiona activ pe teritoriul francez, în anul 1968, Caraman a fost rechemat temporar la București cu scopul de a coordona în mod direct măsurile de securitate și paza președintelui francez Charles de Gaulle chiar în timpul vizitei oficiale a acestuia în România.
Rivalitatea cu Pacepa
Odată cu căderea regimului comunist, Mihai Caraman a fost rapid reevaluat de către noua putere instalată la București și a devenit primul șef al noului Serviciu de Informații Externe. Trebuie menționat că, de-a lungul întregii sale cariere, Caraman a menținut constant o rivalitate deschisă și de notorietate cu generalul dezertor Ion Mihai Pacepa.
Fuga lui Pacepa în SUA, survenită în luna iulie a anului 1978, a declanșat un veritabil seism la nivelul Departamentului de Informații Externe (DIE). În acel moment critic, dictatorul Nicolae Ceaușescu și-a pierdut total încrederea în acest aparat și, în consecință, a ordonat imediat reorganizarea structurală și verificarea amănunțită a tuturor cadrelor. Pentru curățarea eficientă a structurii, s-a înființat o unitate absolut specială care a avut ca sarcină clară și explicită verificarea, precum și trecerea în rezervă a peste 80% din cadrele vechii unități de contrainformații externe, structură care fusese condusă anterior chiar de Mihai Caraman.
Mai târziu, Pacepa a susținut cu tărie faptul că, în cursul anului 1978, el a participat activ la prezentarea unor date concrete către Ceaușescu, date conform cărora Caraman ar fi fost, de fapt, reactivat de către spionajul sovietic (KGB/PGU) în cadrul celebrei operațiuni „Nistru”, acesta fiind și motivul principal pentru care Caraman a fost, în cele din urmă, scos definitiv din rândurile DIE.
Atunci când Caraman a fost numit oficial, în anul 1990, la comanda noului înființat SIE, Pacepa a inițiat și a derulat o campanie extrem de agresivă în presa vremii, denunțând cu vehemență faptul că spionajul românesc continuă, din păcate, să fie condus de către un cadru cu un evident profil anti-NATO și anti-american, un personaj aflat în mod istoric în orbita de influență a Moscovei.
Acest război continuu al declarațiilor purtat între Pacepa și susținătorii lui Caraman a reușit să amplifice semnificativ semnalele de alarmă în rândul cancelariilor occidentale. Astfel, presiunea externă masivă care a fost generată de aceste dezvăluiri incomode a culminat în primăvara anului 1992, moment în care secretarul general al NATO, Manfred Wörner, a refuzat în mod oficial să mai viziteze România atâta timp cât Caraman rămânea în continuare la șefia SIE. Din acest motiv, președintele Ion Iliescu a fost obligat să-i semneze trecerea lui Caraman în rezervă.
Cu doar puțin timp înainte ca acesta să fie efectiv obligat să renunțe definitiv la șefia SIE, numele lui Mihai Caraman a revenit și a fost din nou plasat în prim-planul presei internaționale. Această situație a apărut în urma transmiterii către serviciile franceze a dosarului secret privind presupusele legături ascunse ale fostului ministru francez al Apărării, Charles Hernu, cu serviciile secrete din țările din Est. În acel moment tensionat, Ion Mihai Pacepa a intervenit din nou public, acuzând vehement SIE de faptul că ar fi furnizat un dosar complet contrafăcut de către KGB, cu scopul precis de a destabiliza relațiile diplomatice franco-române.
Succesorii lui Caraman
După plecarea lui Caraman, la conducerea instituției SIE au urmat, pe rând, alți șapte directori: Ioan Talpeș, care a condus între anii 1992 și 1997; Cătălin Harnagea, aflat în funcție între 1997 și 2001; Gheorghe Fulga, director între anii 2001 și 2006; Claudiu Săftoiu, pe parcursul anilor 2006 – 2007; Mihai Răzvan Ungureanu, care a avut un prim mandat între anii 2007 și 2012; Teodor Meleșcanu, activ între 2012 și 2014; din nou Mihai Răzvan Ungureanu, cu un al doilea mandat între 2015 și 2016, și, în cele din urmă, Gabriel Vlase, care deține funcția din anul 2018 și până în prezent.
Totodată, din când în când, interimatul la conducere a fost asigurat de către generalul Silviu Predoiu. Acesta din urmă este, de altfel, cel mai longeviv cadru aflat în conducerea superioară a SIE. Pensionat în anul 2018, Predoiu a candidat și la ultimele alegeri prezidențiale, unde a obținut un scor insignifiant.
Arhivele Securității, sechestrate de SIE
Fără îndoială, cea mai întunecată pată din întreaga istorie a SIE și, totodată, sursa de la care s-au iscat foarte multe scandaluri de proporții a reprezentat-o gestionarea arhivei fostei Securități.
La momentul înființării sale oficiale, în cursul anului 1990, Serviciul de Informații Externe a preluat în mod integral arhiva fostului spionaj comunist, structură denumită inițial Departamentul de Informații Externe (DIE) și care a fost redenumită ulterior Centrala de Informații Externe (CIE).
Spre deosebire de situația SRI-ului (instituție care a preluat arhiva internă și care, ulterior, a fost supusă mult mai devreme presiunii masive a opiniei publice pentru desecretizarea unor dosare), SIE a ales să gestioneze această grea moștenire documentară cu o opacitate aproape totală. Din acest motiv, instituția a fost constant acuzată, pe parcursul a peste un deceniu și jumătate (1990-2006) de practicarea unei secretizări complet abuzive, precum și de curățarea intenționată a dosarelor.
Procesul de transfer efectiv al acestor documente a început abia în urma emiterii Deciziei CSAT din anul 2006, acțiune care a avut loc strict sub presiunea puternică atât publică, cât și politică. Astfel, primele tranșe masive, constând în dosare fizice și numeroase role de microfilm, au fost, în sfârșit, predate către CNSAS în perioada anilor 2006–2007.
Totuși, acest demers s-a întâmplat doar după ce o comisie mixtă, formată din diverși reprezentanți aparținând SIE și CNSAS, a analizat cu atenție, fișă cu fișă, absolut fiecare document în parte. Mai mult, SIE și-a rezervat în mod strict dreptul legal de a califica drept „excepții de la predare” acele dosare sensibile care vizau în mod direct securitatea națională actuală, precum și identitatea ofițerilor acoperiți sau operațiunile specifice ale căror efecte se prelungeau și continuau inclusiv în prezent.
Secretul secretelor: miliardele de dolari de la ICE Dunărea
Însă, aspectul cu adevărat problematic este că arhivele de o relevanță financiară considerată critică (aici incluzând conturile secrete, fluxurile valutare complexe ale ICE Dunărea sau dosarele compromițătoare ale unor înalți demnitari care fuseseră reconvertiți în afaceri) au fost fie reținute în mare parte în interiorul instituției, fie predate doar în forme puternic fragmentate și incomplete.
Infrastructura de comerț exterior aparținând regimului comunist, care era formată din întreprinderi puternice precum ICE Dunărea, Terra, Tehnoforestexport sau Romconsult, au fost transformate într-un veritabil incubator pentru noul capital privat post-decembrist, având în vedere că majoritatea noilor milionari apăruți după anul 1989 aveau demonstrat legături strânse cu fostul aparat de spionaj extern. Astfel, aproape peste noapte, rețelele de export aparținând ICE Dunărea (cum erau Terra și Mercur) au fost căpușate și preluate rapid de către firme private complet noi.
Concomitent, conturile cifrate aflate în bănci din Elveția, Cipru sau Beirut au fost pur și simplu golite, în timp ce noile firme apărute se îmbogățeau de pe urma vechilor fabrici de stat. Se poate afirma că, prin întârzierea voită a predării documentelor către CNSAS, precum și prin perierea atentă a dosarelor cu adevărat sensibile (în special cele de natură economică, cum a fost cazul ICE Dunărea, alături de cele aparținând demnitarilor), instituția SIE a asigurat, practic, o tranziție complet sigură și total nepedepsită a unei părți din fosta elită aparținând structurilor comuniste de spionaj direct în rândurile noii elite de afaceri și sferei politice din România democrate.
Acest fenomen s-a produs tocmai pentru că dosarele de colaboratori sau de ofițeri acoperiți ale tuturor celor care ajunseseră rapid în anii '90 în funcții de miniștri, diplomați de rang înalt, bancheri, oameni de afaceri sau lideri influenți de partide, au fost pur și simplu fie extrase, fie menținute la cel mai înalt grad de secretizare, totul doar pentru a-i proteja eficient pe aceștia de o iminentă deconspirare și de expunerea în presă.
Devalizarea Bancorex
Un alt capitol important legat strâns de comerțul exterior, operat tot prin intermediul oamenilor care le-au controlat în mod direct, a fost reprezentat și de prăbușirea majorității băncilor care au falimentat răsunător în cursul anilor '90 în România.
Bancorex rămâne cea mai cunoscută bancă devalizată din această perioadă, instituție condusă la acea vreme de către Răzvan Temeșan, el însuși fiind un fost ofițer al structurilor DIE. De altfel, trebuie subliniat că Bancorex moștenise integral întreaga infrastructură prin intermediul căreia fostul spionaj comunist (acționând mai ales prin ICE Dunărea) derula tranzacțiile financiare pe plan extern. Angajat încă din anul 1978 la Banca Română de Comerț Exterior (BRCE), Temeșan a gestionat direcția de credite, precum și tranzacțiile internaționale.
Această structură specifică era complet filtrată și controlată de către CIE, devenind canalul principal prin care spionajul economic derula operațiunile financiare externe. Deși el a negat acest lucru până la momentul decesului său din anul 2020, Temeșan a lucrat efectiv ca ofițer acoperit în structurile aparținând DIE/CIE legate direct de activitatea ICE Dunărea.
În replică la aceste acuzații, Temeșan a susținut tot timpul public că el a fost exclusiv un simplu specialist civil în finanțe internaționale, care doar executa dispozițiile comerciale ale conducerii statului, fără a purta vreodată epoleți. Indiferent de forma juridică a încadrării sale (ofițer de rezervă/acoperit sau sursă calificată), este cert că Temeșan a beneficiat de un acces nemijlocit la conturile de Aport Valutar Special (AVS), la traseul comisioanelor rezultate din tranzacțiile cu armament, precum și la toate operațiunile valutare ale firmelor-paravan din străinătate (precum au fost celebrele companii Crescent sau Terra).
Numirea sa la conducerea Bancorex în anii '90 a consfințit în mod definitiv continuitatea clară care a existat între fostul aparat financiar al CIE și noul sistem bancar apărut în perioada post-comunistă. Din această poziție dominantă, Temeșan a administrat rețeaua uriașă a creditelor nerambursabile acordate cu ușurință fostelor cadre din servicii și noilor oameni de afaceri, proces care a continuat până la prăbușirea băncii, în 1999. Aceasta a lăsat în urmă o gaură masivă de peste 1,5 miliarde de dolari, sumă care a fost transformată în datorie publică.
Megapower și Puma
În perioada cuprinsă între anii 1991 și 1993, a avut loc unul dintre primele, dar și cele mai mari scandaluri de devalizare a fondurilor publice din România post-decembristă, denumit pe larg „Afacerea Megapower”. Atunci, statul român (prin intermediul Ministerului Finanțelor - condus atunci de Theodor Stolojan și al Ministerului Industriei - condus atunci de Victor Atanasie Stănculescu) a alocat peste 11,7 milioane de dolari pentru a deveni acționar la Megapower Inc., o companie din Silicon Valley (SUA) care fusese fondată de emigrantul român Robert Deutsch. Afacerea a fost justificată oficial ca o oportunitate strategică deosebită pentru un transfer de înaltă tehnologie (vizând microelectronica, transmisiile prin satelit și echipamentele TV) către fabrica IPRS Băneasa. Tehnologia nu a mai ajuns, însă, niciodată în România, iar firma americană a intrat în faliment, banii statului dispărând definitiv în circuite financiare opace.
Această tranzacție păguboasă s-a derulat beneficiind de sprijinul nemijlocit al unor ofițeri acoperiți ai SIE (sau ai fostului CIE/DIE reîncadrați), care activau în acea perioadă în Ambasada României de la Washington și în diversele reprezentanțe comerciale de pe teritoriul american. Aceștia au garantat oportunitatea afacerii, deși firma respectivă era deja într-o situație financiară extrem de precară. Anchetele parlamentare ulterioare au reliefat că SIE deținea date informative clare despre lipsa de bonitate a firmei Megapower, însă nu a intervenit deloc pentru a opri plățile. Dosarul penal deschis în România a fost plimbat ani de zile între parchete, finalizându-se lamentabil fără condamnări majore și fără recuperarea vreunui cent din prejudiciu.
„Afacerea Puma” reprezintă un alt scandal de proporții care a avut o legătură directă cu Serviciul de Informații Externe (SIE) și cu anumiți foști ofițeri ai spionajului comunist reîncadrați în structurile post-1989. Fost ofițer al fostei Direcții de Informații Externe (DIE/CIE) din Securitate, trecut ulterior în cadrul SIE fiindu-i acordat gradul de colonel, Virgil Faur a fost menționat în anchetele de presă și în rapoartele privind rețelele de informații tocmai pentru intermedierea și încasarea unor comisioane suspecte provenite din tranzacțiile cu elicoptere.
Mai exact, statul român (prin Ministerul Apărării Naționale și IAR Ghimbav) a achiziționat din Africa de Sud, de la firma de stat Armscor, 12 elicoptere militare Puma SA-330 second-hand (acestea aflându-se, de fapt, într-o stare avansată de uzură), la prețuri extrem de ridicate și mult supraevaluate. Derularea contractului dubios pe axa București - Pretoria s-a bazat în mod exclusiv pe infrastructura cadrelor SIE aflate la post sub acoperire diplomatică sau comercială în Africa de Sud (cum a fost și Benone Ghinea, acoperit ca atașat comercial, și implicat în tranzacție).
Anchetele au arătat că tranzacția a conținut comisioane uriașe pe post de intermediere, sume care au fost direcționate prin firme-paravan și circuite financiare opace gestionate sau protejate de cadre din zona serviciilor de informații externe. Imediat după declanșarea scandalului, colonelul Faur a fost trimis, departe, ca atașat comercial la Ambasada României din Mexic, în timp ce Benone Ghinea a reapărut, în anii 2000, ca prosper dezvoltator imobiliar.
Diplomații șpăgari
În a doua jumătate a anilor '90, un nou scandal de proporții a fost pus în cârca SIE, de această dată fiind legat de eliberarea pașapoartelor românești. Atunci s-a descoperit cu stupoare că Ambasada României de la Bonn (capitala de atunci a Republicii Federale Germania) a eliberat și a comercializat ilegal mii de pașapoarte românești în alb, dar și vize destinate unor rețele de emigrație ilegală, totul petrecându-se cu complicitatea sau, cel puțin, cu tolerarea vinovată a ofițerilor SIE aflați sub acoperire diplomatică la post. Un caz similar a avut loc, în același deceniu, și la Ambasada României de la Atena.
Mai multe anchete interne stricte au avut loc atunci la secția consulară, vizând devalizarea grosolană a taxelor consulare și a timbrelor fiscale. În practică, funcționari diplomatici și diverse cadre aflate sub acoperire eliberau vize, procuri și operau legalizări de documente pentru numeroșii români aflați la muncă în Grecia, ei încasând taxele direct în valută, fără a le mai înregistra în contabilitatea oficială a MAE, sau aplicând timbre consulare care fuseseră deja anulate anterior.
Președintele sechestrat
În anul 1998, s-a desfășurat cel mai penibil episod care a dat o lovitură grea de imagine atât pentru SIE, cât și pentru statul român. Avionul Boeing 707 (aparținând companiei naționale Romavia), cu care se deplasa însuși președintele țării, Emil Constantinescu, într-o vizită oficială în Canada, a fost oprit și sechestrat direct pe aeroportul din Ottawa. Această executare silită a fost cerută imperativ de către firma elvețiano-canadiană Secretan Center, o companie care deținea un titlu executoriu valabil împotriva companiei de stat Romavia pentru o datorie de aproximativ 4 milioane de dolari, provenită din neachitarea unor contracte de piese de schimb și revizii aeronautice.
Acest episod nefericit a reprezentat, incontestabil, un eșec major al capacității SIE de evaluare a riscului juridic și o neîndeplinire a obligației de informare la timp a Administrației Prezidențiale. În final, criza s-a rezolvat exclusiv prin intervenții juridice de maximă urgență la instanțele canadiene, însoțite de negocieri diplomatice intense, în care s-a invocat imunitatea de stat și statutul cu totul special al unei misiuni prezidențiale.
Războiul generalilor și deschiderea arhivelor
În același an agitat, generalul Corneliu Grigoraș (un ofițer provenit din vechile structuri), care ocupa poziția de șef al Direcției de Protecție Internă din SIE, a acordat un interviu presei complet neautorizat, prin care a făcut o serie de dezvăluiri uluitoare pentru public. El a acuzat ferm, printre altele, mușamalizarea unor probe clare în dosarul „Țigareta II”, acte de spălări de bani coordonate în India, Japonia și Kuweit, și a confirmat autenticitatea „Listei lui Severin” (care conținea numele unor politicieni importanți, lideri de partide, șefi de ziare și ziariști care erau acuzați că ar fi fost agenți acoperiți sau chiar spioni ai unor puteri străine), menționând de asemenea corupția sistemică privind numirile la posturile din străinătate gestionate de către MAE, dar și presiuni politice uriașe. În mai toate aceste cazuri grave expuse, el a arătat cu degetul spre fostul director Talpeș și către adjunctul acestuia, generalul Silinescu (despre care a subliniat că era cuscru cu șeful de atunci al SIE). Scandalul mediatic uriaș s-a încheiat rapid cu demiterea lui Grigoraș, decisă de către directorul de atunci al SIE, Cătălin Harnagea.
Tot anul 1998 l-a avut în prim plan și pe directorul Cătălin Harnagea, tocmai în momentul în care acesta a dispus oficial desigilarea camerei fortificate care adăpostea arhiva fostei Securități deținute de către SIE, ocazie cu care s-a descoperit cu uimire că registre contabile absolut esențiale și numeroase liste ale conturilor speciale fuseseră deja extrase în secret sau chiar distruse.
Anii 2000 au continuat să aducă SIE în centrul mai multor controverse. Cea mai însemnată dintre ele a fost refuzul sistematic de predare a dosarelor fostei Securități externe către autoritatea CNSAS, blocaj menținut până în anii 2006-2007, refuz în care se invoca în mod repetat și convenabil protecția securității naționale. În mod paralel, o serie de anchete internaționale și mărturii ale unor foști oficiali români (precum Ioan Talpeș) au legat indisolubil SIE de faptele privind sprijinirea logistică a operațiunilor secrete ale CIA derulate în România, aceste aspecte vizând existența unor centre secrete de tranzit și detenție, locații care au fost utilizate de americani de-a lungul războiului global anti-terorist.
Teroristul și premierul protejați
Răpirea celor trei jurnaliști români în Irak, în anul 2005, a fost un eșec al tuturor serviciilor secrete din țara noastră. Aceștia au fost ținuți în captivitate timp de 55 de zile și au fost eliberați pe 22 mai 2005. Omar Hayssam a fost găsit atunci principalul vinovat fiind arestat și acuzat, printre altele, de terorism. Ulterior, în anul 2006, a urmat celebrul caz reprezentat de fuga lui Omar Hayssam, un eșec uriaș care a dus la demisia imediată a directorului SIE, Gheorghe Fulga, el renunțând la funcție alături de șefii de la SRI și DGIPI, toți fiind demisionari doar după ce au fost aspru acuzați că au gestionat în mod complet deficitar informațiile referitoare la sirianul acuzat de terorism.
Nici Claudiu Săftoiu, cel care a fost numit la șefia instituției SIE în locul lui Fulga, nu a stat prea mult în această funcție, pentru că a demisionat la scurt timp (în anul 2007), gest survenit după ce a afirmat eronat în fața comisiei parlamentare de specialitate că SIE efectuează operațiuni de interceptări telefonice doar cu aprobarea procurorilor, și asta deși, în realitate, instituția nu deținea deloc astfel de atribuții de urmărire penală care să fie operabile pe teritoriul național al statului român.
Cel din urmă mare scandal, care a atras din nou o atenție deosebită asupra instituției SIE, a avut loc în anul 2014. Atunci, în mijlocul agitației specifice din timpul campaniei electorale, președintele Traian Băsescu a lansat o acuză publică prin care a susținut că premierul în funcție la acea dată, Victor Ponta, ar fi fost un ofițer acoperit al SIE chiar în perioada 1997–2001 (perioadă în care acesta din urmă activa ca procuror), moment care a declanșat o amplă și complexă dezbatere constituțională vizând infiltrarea magistraților din justiție de către serviciile de spionaj românești.
![Aici se duc banii din televiziune! Intrați în vila de lux cu 7 camere a familiei Fodor: Au un măslin uriaș în curte și bucătărie de 22 mp [30 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/p_Wk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL2U4bU1CcVB3RzU2S2txdDk1ck1xVmdoQ05RTzgxYTg5U2sxemUwWE4uanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
![Raiul pe pământ! Cum arată casa cu 5 camere a Mirelei Vaida: Living cu perete de sticlă spre pădure și piscină de 30.000 € [27 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/zgXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlLzlocWV1SVFQTU5YSGFPdVJ5dEhmRnhFdU5tZWk1cmNRUWR1YzZzYlcuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
gheorghe_2 27.09.2026, 15:15
Nu înțeleg de ce nu spune nimeni care este soluția evidentă, pentru porcăria asta, întinsă pe atâția zeci de ani, și anume desființarea șandramalei ăsteia infecte, care funcționează pe banii noștri, ai tuturor. Toată lumea visează tot felul de prostii, cu spionaj ca-n filme, motiv pentru care o haită de profitori își umplu buzunarele, pe socoteala noastră. Se spune că orice stat trebuie să aibă un serviciu de spionaj. O fi, dar nu așa. Adică nu un serviciu independent de orice control, ci unul integrat structurilor care pot cel mai bine să aprecieze dacă fac ceva util sau doar ne fură, adică Ministerul de Externe. Ăștia trebuie să fie șefii organelor, nu invers. Și, în nici un caz, ceva de dimensiunile structurii actuale. Își pune cineva problema de ce existau și există "spioni" români în Africa de Sud? Ce interese esențiale are România în Africa de Sud și în orice stat din Africa, de fapt? Modelul nu poate fi CIA, pentru că noi nu suntem SUA, să avem interese pe tot globul.
Chircutz 27.09.2026, 15:48
„Caraman”, nu „Caraiman” - corectați titlul!
Ceta1234 27.09.2026, 18:58
Cine de la ministerul de finanțe este responsabil de plăti făcute? Din moment ce au bani de salarii și cheltuieli se înțelege ca de la ministerul de finanțe au venit banii.