Siegfrid Mureșan, premierul desemnat de Nicuşor Dan, dă în următoarele zile testul final: votul din Parlament. Aritmetica din legislativ nu-l ajută, însă frica de anticipate îi poate răzgândi pe unii. Despre echipa de miniștri, program, dar mai ales negocierile politice, vorbim cu Sigfrid Mureșan, prim-ministru desemnat.
Cuprins:
-Libertatea: Domnule Mureșan, toate datele de până acum ne arată că, fără sprijin PSD sau AUR, este aproape o misiune imposibilă să strângeți cele 233 de voturi. De ce dumneavoastră, spre deosebire de Eugen Tomac, alegeți să mergeți până la capăt cu procedura parlamentară?
-Siegfried Mureșan: Între Eugen Tomac și mine este o mare diferență din multe puncte de vedere. În primul rând, desemnarea mea este prima desemnare transparentă, legitimă, făcută de președintele României, eu fiind candidat, propus, susținut de trei partide parlamentare. Noi avem împreună 169 de voturi în Parlamentul României: PNL, USR și UDMR împreună. Domnul Tomac venea din partea unui partid extraparlamentar cu zero voturi în Parlament, iar cea de-a doua desemnare (n.r. - Adrian Veștea) a fost făcută duminica dimineață la ora 9, împotriva voinței partidului din care acel candidat venea. În cazul meu, este prima desemnare făcută conform unei propuneri susținute de trei partide. Tocmai de aceea, ca urmarea desemnării de către președintele României, mi-am luat rolul extrem de în serios. Am confirmat sprijinul politic al celor trei partide, am lucrat cu colegii din PNL, USR și UDMR la programul de guvernare și suntem pregătiți. De-abia aștept să-l prezint în Parlamentul României. Suntem pregătiți să mergem la votul din Parlamentul României.
-După ce ați discutat cu președintele Nicușor Dan, care a fost primul telefon pe care l-ați dat?
-Prima și singura persoană, mă gândesc acum să nu vă spun ceva greșit, dar nu am vorbit cu nimeni altceva, a fost președintele Partidului Național Liberal. Cele trei partide m-au nominaliza pe mine pe 26 iunie. De atunci și până în ziua desemnării, președintele României și cu mine nu am discutat niciodată despre formarea Guvernului. Președintele României m-a sunat cu 30 de minute înainte de a face anunțul. Eu știam la momentul la care președintele României m-a sunat că domnia sa nu îi informase pe președinții celor trei partide care m-au susținut. Și ca atare, am spus președintului României că: „mulțumesc pentru propunere” și i-am solicitat să discutăm despre următorii pași. Domnia sa evident urma să plece la scurt timp după, în delegație oficială în Ucraina și în Statele Unite.
Am agreat, președintele României și cu mine, că ne vom vedea la întoarcerea în țară a domniei sale, lucru care s-a și întâmplat și pe care îl apreciez. Ca atare pentru mine a fost firesc să informez partidul meu, partidul care mă susține că domnul președinte va face această nominalizare. Nu voiam în niciun fel ca nominalizarea mea să semene cu episodul de duminică dimineață de la ora nouă. Consider că nu ne putem juca cu afacerile statului și consider că este extrem de important ca astfel de acte importante, când se uită toată țara, să fie făcute responsabil, să fie cât mai bine pregătite.
-Ce ați apucat să discutați cu președintele? A fost o discuție pe numele de miniștri, a fost o discuție pe anumite capitole din programul de guvernare? Nu știu, poate a dorit ceva pe externe sau pe apărare, care sunt, să zicem așa, atribuții prezidențiale mai degrabă?
-Am prezentat președintelui întreg programul de guvernare și discuția a fost pe întreg programul de guvernare. Ne-am atins subiectul întâlnirii care a fost acela de a-i prezenta programul de guvernare și mi s-a părut că domnul președinte este interesat de întreg programul de guvernare în egală măsură și sunt convins că este interesat de rezolvarea acestei crize politice și e evident că votarea guvernului pe care îl propun este momentul de față singura garanție a încheierii crizei politice.
Dacă acest guvern trece, criza politică e încheiată, noi ne apucăm să implementăm programul de guvernare, care este un program ambițios de reformare, de modernizare a statului. Dacă ar fi ca acest guvern să nu treacă, nu știu cum va fi rezolvată criza politică, știu că alegerile anticipate devin o posibilitate și nu aș vrea să fiu în pielea unui parlamentar de la un partid care a intrat în Legislativ cu 5% accidental. Nu aș vrea să fiu în pielea unui astfel de ales, să aflu de la televizor că Parlamentul tocmai a fost dizolvat și că îmi pierd locul din Senat sau Cameraa Deputaților și nu aș vrea să fiu nici în pielea unui parlamentar PSD, partid care are în momentul de față cel mai mare grup parlamentar. Au avut 23% la ultimele alegeri și e evident că dacă ar avea loc alegeri anticipate, rezultatul lor aproape că s-ar înjumătăți.
-Ați apucat să discutați, dar să fie o discuție cât de cât serioasă și așezată, cu Sorin Grindeanu, pentru că a fost un întreg ping-pong. Care este stadiul acestei relații instituționale cu Sorin Grindeanu?
-Domnul Grindeanu este membru al Parlamentului României, eu sunt membru al Parlamentului European și mi se pare firesc ca doi parlamentari să poată să discute. Situația este următoarea. Eu am spus de la început că încep dialogul politic cu cele trei partide care mă susțin. De îndată ce am avut liniile directoare ale programului de guvernare, am mers și le-am prezentat în grupurile parlamentare ale Partidului Național Liberal, ale USR și UDMR, în cursul zilelor de marți și miercuri. Imediat după aceea am avut o convorbire telefonică cu domnul Grindeanu, convorbire plăcută și bună pentru care îi mulțumesc, în care domnia sa mi-a propus să îi trimit elemente ale programului de guvernare. I-am trimis liniile directoare și nu am reușit să ne întâlnim. Eu i-am propus să stabilim o oră exactă pentru întâlnire. Domnia sa mi-a spus să-i trimit documentul, după care mi-a transmis prin presă că mă așteaptă la sediul de partid din Kiseleff. Eu doresc ca tot ce ține de... și așa mi se pare firesc, ca tot ce ține de votarea Guvernului în Parlament să se discute în Parlament, așa cum am discutat cu toate celelalte grupuri politice.
E firesc ca și discuția cu președintele PSD, cu atât mai mult cu cât este președintele Camerei Deputaților, să aibă loc tot în Parlament. La comanda de a merge în sediul PSD evident că nu am răspuns, nu agreasem să ne vedem acolo. Și sigur că știm și intenția lor de a încerca să ne pesedizeze în această perioadă. Intenția Partidului Social Democrat a fost ca noi să fim duși de nas în sediul PSD.
Ei adesea stabilesc concluzia și după aceea fac jocuri: am văzut asta și la moțiunea de cenzură, și la legea salarizării unitare. Stabilesc inițial ce vor și după aceea fac un anumit joc politic și joc de imagine. Au decis de mult timp că Ilie Bolojan, care a început să reformeze statul, să reducă risipa, le stă în drum și au înscenat, ne aducem aminte, asta iarnă, o întreagă consultare internă împotriva premierului Bolojan, la fel și la legea salarizării unitare. Și-au asumat în primăvară că vor vota și vor susține toate țintele și jaloanele din PNRR și și-au asumat anumite obiective pe legea salarizării unitare, iar în cele din urmă au fost împotrivă, au votat împotrivă.
Deci, trebuie să înțeleg de la domnul Grindeanu, dacă dorește ca România să iasă din criză, dacă dorește să avem guvern și dacă răspunsul din partea domniei sale este da, atunci, evident, putem discuta inclusiv pe programul de guvernare. Programul nostru de guvernare are aproximativ 400 de măsuri concrete, sunt multe inclusiv din domeniul politicilor sociale. Deci dacă domnul Grindeanu caută motive să voteze acest guvern, să fie responsabil, va găsi astfel de motive inclusiv în programul nostru de guvernare.
-În ceea ce privește relația cu Sorin Grindeanu, pentru că am văzut că a început, de asemenea consultări interne, cum fac de obicei social-democrații. În Oltenia a spus că sunteți o glumă de nominalizare. Cum traduceți această reacție?
-În privința lui Sorin Grindeanu se întâmplă câteva lucruri. În primul rând, Partidul Social-Democrat este la o preferință, la o cotă de încredere în rândul electoratului mai mică decât a fost oricând. Niciodată PSD-ul nu a stat mai rău decât stă acum, niciodată PSD-ul nu a stat mai rău decât stă sub conducerea lui Sorin Grindeanu. Și îndrăznesc să spun că PSD-ul nu se va mai întoarce niciodată la vremurile în care era un partid de peste 30%, fiindcă avem în momentul de față un partid care alimentează mai bine electoratul populist care vota PSD în trecut. Și acesta este AUR.
Și prin tot ceea ce PSD face în momentul de față devine doar un junior, un satelit al AUR. Dar, mă rog, viitorul PSD nu e principala mea grijă. E alegerea lor. Dar e evident că PSD-ul scade constant. Este de asemenea evident că domnul Grindeanu este și mai jos în sondaje decât este Partidul Social-Democrat. Deci el are în mod structural niște probleme în relația cu electoratul și niște motive de îngrijorare. El are în mod structural niște motive de îngrijorare. Fiindcă partidul este deasupra domnului Grindeanu. Domnul Grindeanu nu conduce partidul. Toate deciziile trebuie să...
-Cine îl conduce atunci?
-Mai mulți colegi din partid. Nimeni anume, dar sunt mai mulți. El are nevoie mereu de permisiuni, trebuie mereu să se sfătuiască.
-Colegii europarlamentari cumva?
-Nu unul anume. Deci cu siguranță sunt oameni din teritoriu. Poate unul, doi dintre ei sunt și europarlamentari. Deci este un grup. Și de aceea el, se vede și în aparițiile în spațiu publice, vrea să fie liniștit. El vrea să fie deasupra tuturor. Dar el, de fapt e destul de instabil în poziția sa și destul de șubred în poziția de președinte PSD. În plus, a avut o socoteală astă iarnă. Să dărâme guvernul Bolojan și să instaleze un guvern care să facă ceea ce dorește PSD-ul. A eșuat. Știe și dumnealui că împreună cu AUR au dus România în criză. Și știe și el că oamenii nu au uitat cine a dus la căderea guvernului Bolojan. Planul lui de astă iarnă de aș readuce oamenii la guvernare, a eșuat, miniștrii s-au retras, secretarii lor de stat, prefecții, nu mai sunt. Singurul PSD-ist care este bine merci pe funcție este Sorin Grindeanu, președinte la Camerei Deputaților. Deci el este într-o situație de presiune.
PSD a pretins mereu că este partid pro-european și acum dă ultimul test al pro-europenismului său. Dacă votează un guvern pro-european, social-democrații au o ultimă șansă să își refacă un pic imaginea de partid pro-european. Dacă votează împreună cu AUR, nimeni nu-i va mai lua niciodată în serios că ar fi partid pro-european și nici nu știu cum vor da ochii cu colegii lor social-democrați din partidele europene pentru care cooperarea cu extrema dreaptă antieuropeană e mereu o linie roșie.
-Una dintre solicitările PSD, care a venit, cred că chiar în ziua de miercuri, a fost să vă dați demisia din Parlamentul European și așa ei sunt dispuși să negocieze. Luați în calcul?
-Nu iau un calcul să-mi dau demisia din Parlamentul European. PSD-ul caută, unul la mână, să mă șicaneze și, doi la mână au căutat în acele zile și pretexte pentru a nu își asuma răspunderea față de țară și a nu vota Guvernul. Domnul Sorin Grindeanu era președinte al Consiliului Județean Timiș când a fost întrebat, și sunt și astăzi înregistrări, dacă își dă demisia din poziția de președinte al Consiliului Județean, la momentul la care își dorea să fie premierul lui Liviu Dragnea, și a spus: „doar după ce guvernul va fi investit și după ce voi fi depus jurământul la Palatul Cotroceni”.
Când europarlamentarul Eugen Tomac a fost desemnat de președintele României să formeze Guvernul, domnul Grindeanu și-a făcut vesel fotografii cu el și nu i-a trecut prin cap să-i ceară demisia. La fel și în cazul în care domnul Veștea, președinte al Consiliului Județean Brașov când a fost desemnat, domnul Grindeanu nu i-a solicitat demisia, deci evident că sunt pretexte, sunt încercări de a mă șicana, dar nu mă supăr. Mă așteptam la mai mult, mă așteptam la o dezbatere mai serioasă pe programe, pe idei, mă așteptam la mai mult decât aceste copilării care vin din partea PSD-ului.
-Ca să terminăm cu acest capitol PSD, după ce la o întrebare a Libertate ați răspuns și l-ați trimis pe domnul Claudiu Manda la muncă, doamna Lia Olguța Vasilescu a reacționat și ne-a arătat o statistică publică, susține dumneaei, în care domnul Manda este pe locul 2 ca activitate și rapoarte, iar dumneavoastră sunteți un europarlamentar mediocru. Așadar, care este situația din mandatul trecut?
-Din orice mandat, situația este aceeași. Eu sunt vicepreședintele Grupului Partidului Popular European, responsabil de tot ce ține de fonduri europene. Am câștigat această poziție politică la vot, în competiție cu mulți colegi europarlamentari, mai mulți decât locuri. Sunt vicepreședinte al Partidului Popular European, unde am fost ales cu mai multe voturi decât miniștri, vice-priminiștri, comisari europeni, europarlamentari din multe alte state. Deci, în primul rând, eu îmi câștig pozițiile la vot. În ceea ce privește munca parlamentară, să vă spună domnul Manda măcar o singură realizare pe care o are în Parlamentul European, eu nu știu niciuna. Despre lucrurile pe care le-am obținut eu pentru România putem discuta, dar nu cred că ne-ar ajunge emisiunea de astăzi.
În momentul de față negociez în numele întregului Parlament European bugetul Uniunii Europene pe următorii șapte ani, 2.000 de miliarde de euro. Am reușit să impun în Parlamentul European o poziție de negociere favorabilă României. O poziție de negociere care crește fondurile europene pentru fermieri cu 47%, crește fondurile europene pentru politica de coeziune cu 35% față de propunerea inițială a Comisiei Europene și anvelopa pentru România de la 60% la 66%. Și, de altfel, social-democrații europeni au fost alături de mine, au susținut toate aceste propuneri ale mele.
-Cu toate acestea PSD spune că, și citez, ați acționat împotriva intereselor României.
-De 12 ani de când sunt în Parlamentul României, lupt în fiecare săptămână pentru a obține fonduri europene pentru România. În prima mea lună de mandat, reușisem să obțin o finanțare de 3,5 milioane euro pentru câteva sute de muncitori disponibilizați la Combinatul de Sârmă de la Câmpia Turzii. Apoi am reușit să obțin peste opt milioane de euro în anul 2014 și peste opt milioane de euro în anul 2018 pentru oamenii afectați de inundații. Am fost, împreună cu Dragoș Pâslaru, de altfel, responsabil de negocierea legislației europene care a stat la baza PNRR-urilor tuturor statelor membre ale Uniunii Europene. Și prin munca pe care Dragoș Pâslaru și cu mine am făcut-o, am reușit să creștem, de exemplu, prefinanțarea din PNRR în plină pandemie, în decembrie 2022, de la 2,8 la 3,8 miliarde euro pentru România.
Și să nu uităm, când Comisia Europeană a propus legislația pentru PNRR-urile statelor membre, inițial Comisia Europeană a spus că vor fi eligibile doar investițiile în sistemul medical și în tranziția către o economie verde. Ca urmare a muncii pe care Dragoș Pâslaru și cu mine am făcut-o în Parlamentul European, toate lucrurile care se fac acum din PNRR, în toate statele membre ale Uniunii Europene de altfel, inclusiv autostrăzi din România și alte state membre, au devenit eligibile. Niciunul dintre europarlamentarii PSD nu are un bilanț comparabil cu al meu și dacă suntem cinstiți și adunăm toată munca europarlamentarilor PSD de când România a aderat la Uniunea Europeană și până astăzi nu au făcut ei toți la un loc mai multe decât am făcut eu singur pentru România în ultimii 12 ani în Parlamentul European.
-În ceea ce privește lista de miniștri dumneavoastră ca prim-ministru desemnat ați avut vreo cerință specială privind un anume portofoliu sau a fost doar o negociere cu toți liderii și n-ați avut o doleanță?
-Da, am avut câteva doleanțe. Prima doleanță a fost următoarea. Să batem întâi în cuie programul de guvernare și doar după aceea să ne uităm la care sunt cele mai bine pregătite persoane pentru a implementa programul de guvernare. Deci prima mea doleanță a fost competența. Să vedem dacă candidații pe care îi avem sunt buni, sunt potriviți, sunt suficient de bine pregătiți pe acel domeniu.
Cea de-a doua doleanță a fost integritatea. Să fie candidați care, din punct de vedere al integrității, nu au niciun semn de întrebare care să planeze asupra lor. Cu aceste două criterii, competență și integritate, am început discuțiile, după care am decis împreună cu președinții celor trei partide. După care am decis structural următorul lucru de fapt și apoi am împărțit lucrurile pe partide. Am decis ca guvernul pe care îl propunem să aibă doar trei vicepriminiștri. Guvernele anterioare aveau mai mulți, iar aceștia să fie cu portofoliu. Deci să nu mai fie vicepriministru cu responsabilități generale. PSD-ul avea mereu câte un vicepremier în guvernul României care lua ordine de la partid și făcea politică de partid. Nu lucra pentru România. Fiecare dintre cei trei vicepremieri pe care i-am propus are un portofoliu și are treabă clară de făcut.
Nu creștem numărul de ministere, nu splităm ministere ca să aibă fiecare câte un minister. După aceea am decis ca portofoliile care au fost alocate pe partide până acum să rămână la partidele la care au fost alocate și apoi portofoliile care fuseseră ocupate de miniștrii interimari au fost discutate în cadrul negocierilor. Sunt deosebit de mândru de un lucru pe care am reușit să-l agreăm cu președinții celor trei partide, și anume, faptul că avem o ministră independentă la justiție.
Vreau să avem o justiție puternică, independentă, apolitică, care să nu răspundă comenzilor politice, care să nu șicaneze partide politice, o justiție puternică, independentă, în care să putem avea cu toți încredere și să știi că dacă ești om cinstit în țara aceasta, respecți legea, nu ai greșit cu nimic, nu te poate șicana nimeni, iar cei care au greșit sunt trași la răspundere. Tocmai de aceea am agreat cu președinții celor trei partide să o propunem pe doamna Andreea Chiș. Fostă judecătoare la Curtea de Apel, membră a CSM cu o lungă carieră academică recunoscută, o voce reformatoare puternică, cunoscută în spațiul public, dovedită și în CSM. Dumneaei este independentă, va rămâne independentă din punct de vedere politic. A fost propunerea mea, a fost acceptată de cele trei partide și mă bucur că se alătură Guvernului României ca ministră a Justiției.
-În ceea ce privește acest angrenaj parlamentar, ați luat legătura și cu cei din tabăra disidentă din PNL, adică, nu știu, cu domnul Veștea, cu doamna Pauliuc?
-Toți parlamentarii Partidului Național Liberal vor vota Guvernul nostru. Colegii la care faceți referire au și anunțat public acest lucru și probabil știu și ei că poziția lor ar fi fragilizată dacă ar vota împotriva Partidului Național Liberal. Acești colegi vor vota guvernul pe care îl propun. Le sunt recunoscător pentru asta și le mulțumesc. Și cred că e o decizie corectă și înțeleaptă pe care au luat-o.
-Cum ați reușit să-i readuceți la masă pe cei de la UDMR după ce Kelemen Hunor vorbise de un pas pe care ar trebui să-l faceți în spate?
-Nu au existat niciodată neînțelegeri între domnul Kelemen Hunor și mine. UDMR a fost mereu un partid extrem de serios, de responsabil, de predictibil. A luat deciziile în organele statutare și le-a respectat mereu. UDMR-ul luase în dimineața zilei de 26 iunie decizia de a mă susține, decizia pe care au păstrat-o în toată această perioadă. În plus, ca vicepreședinte al Partidului Popular European, mereu am simțit că am o răspundere deosebită pentru relația cu UDMR, ei înșiși fiind membri ai Partidului Popular European, iar cei doi europarlamentari, colegii Iuliu Wincler și Loran Vincze, fac de altfel o muncă foarte bună în Parlamentul European și sunt mereu aliații noștri oricând e nevoie să apărăm ceva pentru România: fondurile pentru fermieri, fonduri de coeziune, orice, ei muncesc cot la cot cu noi și apreciez în mod deosebit munca pe care ei o fac.
Acum, practic, discuția pe care am avut-o la începutul acestei săptămâni, în cadrul coaliției celor trei partide, a fost să facem planul pentru perioada următoare și am confirmat sprijinul celor trei partide, decizia de a merge la votul în Parlament, de a rămâne uniți, de a merge cu un guvern politic în care cele trei partide să fie reprezentate și decizia de a negocia împreună un program de guvernare.
Discuția pe care am avut-o cu domnul Kelemen Hunor a fost privind partidele pe a căror susținere o țintim și știu că pentru UDMR colaborarea cu AUR este o linie roșie, la fel și pentru mine. UDMR vrea ca AUR să nu poate influența în mod negativ România și eu cred că AUR este un partid care vrea să slăbească democrația din România și de aceea nu veți găsi în programul meu de guvernare nimic din eventualele idei antieuropene ale AUR. Ce încerc să vă spun eu este următorul lucru: domnul Kelemen Hunor, ca președinte UDMR, cu mine, cu colegii din PNL, USR și UDMR am discutat, am evaluat situația, ne-am înțeles că nu căutăm voturile AUR.
Ne-am înțeles că de responsabilitatea PSD va depinde dacă criza politică e rezolvată și guvernul României va trece sau nu. Ne-am întrebat când să mergem la votul din plen și eu am spus cât mai repede și dumnealui a reflectat dacă și când să mergem la votul din plen, în funcție de numărul de voturi pe care îl avem. Și UDMR a spus marți că mergem oricum la votul din plen pentru a încheia această procedură. Suntem responsabili față de țară. Sunt convins că dacă noi am fi reflectat măcar o singură clipă la depunerea mandatului, oamenii nu ar fi apreciat acest lucru, ar fi arătat că nu ne dorim să rezolvăm criza și ar fi fost greșit. De aceea, noi încercăm să rezolvăm această criză și eu însumi am fost extrem de clar, extrem de ferm de la finalul săptămânii trecute, că nu mi-a trecut niciodată prin cap să îmi depun mandatul și evident a mă răzgândi pe această temă.
-Planul de acum este cel cu audieri lungi, marți, votul din plen miercuri. Ați fost contactat de alți actori politici pentru schimbarea acestui calendar pentru că au fost voci care vorbeau de o amânare a votului din plen până se termină și cu evaluarea agenției S&P?
Nu! Știu că stabilitatea politică este o așteptare, o îngrijorare majoră a agenților de rating, dar și a celorlalți parteneri financiari ai României. Știu că grija partenerilor noștri internaționali și în acest an în care guvernul condus de Ilie Bolojan a redus deficitul. Grija partenerilor noștri a fost ce se va întâmpla dacă într-o zi va veni la guvernare un alt partid și va relua risipirea banului public. Este evident că această îngrijorare există încă și la agențiile de rating. Și este evident că dacă guvernul meu trece, avem un argument în plus pentru a păstra ratingul de țară.
Dar pentru a răspunde întrebării dumneavoastră, nu am fost contactat de nimeni pentru a amâna votul asupra guvernului în Parlament. Luni și marți vor avea loc audierile miniștrilor, iar marți, în partea a doua zilei sau miercuri la prima oră, votul în plen.
-Pentru că sunteți negociator șef al bugetului UE pentru 2028-2034, dacă sunteți votat prim-ministru ce faceți cu acest dosar foarte important, cine îl preia?
-Într-adevăr, negocierea bugetului Uniunii Europene pentru următorii șapte ani este una dintre principalele responsabilități ale Uniunii Europene în momentul de față. Comisia Europeană a prezentat un proiect de buget în urmă cu un an de zile. În Parlamentul European suntem doi colegi, co-raportori care conducem munca pe acest dosar. O colegă portugheză din partea grupului socialiștilor și eu, din partea grupului Partidului Popular European. Noi am muncit cu toate comisiile de specialitate din Parlamentul European, am muncit cu grupurile parlamentare pro-europene pentru a avea o poziție oficială a Parlamentului European care prevede o creștere a bugetului cu 10%, cum am spus, pentru România, o creștere a alocării de la 60 la 66 de miliarde de euro.
Urmează negocieri dificile, fiindcă Comisia Europeană a propus un buget pe care noi îl considerăm insuficient. Noi, Parlamentul European, vrem 10% în plus. Și sunt câteva state membre ale Uniunii Europene care vor să reducă bugetul. Aceste state greșesc: Austria, Olanda, Germania, Suedia, Danemarca, Finlanda. Și vom avea negocieri extrem de dificile între statele care doresc un buget ambițios și statele care doresc să reducă bugetul. Și noi, Parlamentul European, suntem de partea statelor, ca România, care doresc un buget ambițios.
După încheierea procedurii, dacă voi fi votat prim-ministru, voi apăra în Consiliul Uniunii Europene, în negocierile cu toate celelalte state, un buget cât mai ambițios pentru România și sunt convins că vom reuși să obținem fonduri europene adiționale. Dacă mă voi întoarce la munca din Parlamentul European, voi apăra de acolo un buget ambițios pentru România și sper ca viitorul prim-ministru să reușească să apere în Consiliu ceea ce eu am reușit să impun în Parlamentul European. Dacă voi fi prim-ministru, Parlamentul European va numi un alt negociator șef din partea Grupului Partidului Popular European.
-Aici în Consiliu probabil va trebui să fie și o negociere cu domnul președinte Nicușor Dan pentru o reprezentare?
-Cu certitudine.
-Dacă tot am ajuns la problematica reprezentării, mai este loc în PPE de Nicușor Dan după ce a fost așteptat atâta timp?
-Președintele României a fost invitat să participe la reuniunile Partidului Popular European. Domnia sa s-a gândit un pic, se mai gândește un pic. Și, sigur, principala familie politică europeană, care are jumătate din membrii Consiliului European, e puternică în orice condiții, dar cred că ar fi bine ca această participare la un moment dat să se materializeze. Dar, din nou, domnul președinte știe mai bine decât mine cum are a se orienta ca președinte al României pe scena internațională; cu cât domnia sa are mai mult succes, cu atât mai bine pentru România.
-Încheiem acest interviu tot cu un subiect legat de votul care va avea loc cel mai probabil marţi sau miercuri. De ce ar vota cineva din PSD, AUR sau din acele mini-formaţiuni care s-au spart în nenumărate partide în Parlament pe Siegfrid Mureşan, continuatorul lui Ilie Bolojan, mai ales după ce Siegfrid Mureşan a lansat atacuri în rafală la adresa PSD şi uneori la adresa AUR?
-În primul rând, ca prim-ministru, voi continua lucrurile bune începute de Ilie Bolojan, dar este evident că România intră într-o nouă etapă, într-o etapă de creștere economică, tocmai datorită măsurilor de stabilizare pe care le-a luat Ilie Bolojan. Aceste măsuri au fost unele foarte dificile și sunt sigur că domnia sa nu a luat aceste decizii cu inima ușoară, dar tocmai fiindcă el a stabilizat țara, putem acum intra într-o etapă de creștere. Inflația am văzut că a scăzut de la 10 la 6% în ultimele două luni. Deficitul a scăzut de la 9 la 6% în anul în care Ilie Bolojan a fost prim-ministru.
De ce ar vota un parlamentar de la un alt partid? În primul rând, este acest guvern sau alegerile anticipate. Dacă acest guvern nu trece, președintele României poate declanșa oricând alegerile anticipate. Știu că domnia sa nu le-a preferat în trecut, dar dacă criza politică nu va fi rezolvată, la un moment dat domnia sa va trebui să dea o soluție și nici un parlamentar nu îl va putea opri. Parlamentarii devin spectatori la dizolvarea Parlamentului și vor trebui să meargă să ceară din nou votul oamenilor.
În plus, PSD, ca partid care a cauzat criza, a avut deja de pierdut. Ei pot continua să piardă și mai mult, să devină un partid și mai mic, să accentueze criza. Nu cred că ar fi bine nici pentru ei. Deci, repet, viitorul PSD nu e principala mea grijă, dar este evident că pentru PSD este mai bine ca acest guvern să fie învestit. Dacă PSD se lipește de AUR, nu va fi decât un mic breloc al AUR de acum încolo. Oricum, eu sunt convins că polarizarea pe scena politică în România în următorii ani va fi între AUR, pe de o parte, și forțele reformatoare conduse de Ilie Bolojan în jurul Partidului Național Liberal, de cealaltă parte. Este evident pentru noi toți că PSD-ul nu va mai juca în viitor rolul de partid dominant pe care l-a jucat în România în ultimii 35 de ani. Acele vremuri au apus.
Este puțin ca Brexit-ul. Și britanicii au crezut că sunt speciali, pot ieși din Uniunea Europeană, în amintirea vremurilor bune, când au fost un imperiu global. Nu mai este așa în secolul XXI, au ieșit, sunt mai slabi. La fel și PSD-ul. Vremurile în care au avut 45% cu Liviu Dragnea și au făcut ce au vrut, au dat OUG 13, au apus. Acum au de ales. Dacă vor să fie un partid de 15% social-democrat, cât de cât responsabil și un pic pro-european sau vor să fie un partid de 15% populist, radical, impredictibil, partener al AUR.
wolfmann 28.09.2026, 11:37
Partide BRELOC sunt usr și udmr! usr al 5-6-lea în ordinea numerelor de pe tricou, udmr ceva mai în față, dar nu semnificativ! Dacă MÂINE ar avea loc alegeri, AUR ar LUA 40%!! Nu din „naționalism” ci din voturi contra unora și a altora, unde pnl TOT NU s-ar urca mai sus de locul 3!! Dar dacă optica președintelui (zice că moștenește precedentul), atunci NU va alege alt premier decât mai jos de locul 2 sau chiar 3!! Constituția E UNA, dar, dacă e vorba de interes, cine se mai uită la „amănunte”???
Serban_radu. 28.09.2026, 16:42
PNL si USR ( UDMRul nu se pune ca au modificat constitutia cum au vrut ei ca sa fie mereu in Parlament ) vor ajunge doua brelocuri la cheile AUR si PSD . Trebuie sa fi ignorant sa nu vezi dorinta maselor .