MENIU CAUTĂ
31 Ian. 2010 13:45

Silvia De la Vegas: “Mă enervează că nonvalorile sunt la rang de cinste”

Distribuie

Vă invităm să citiţi astăzi un interviu in exclusivitate cu artista Silvia Lăuneanu, cunoscută şi drept "Fata cu vioara". Aflaţi ce cărţi citeşte vedeta, care sunt defectele şi calităţile sale, cine crede că este cea mai sexy personalitate din show-biz-ul romanesc, dar şi dacă ar recurge la chirurgie plastică.

Vezi aici şi articolul: „O zi cu Silva De la Vegas”

Când ai început să cânţi?
Ooo. Foarte demult. Şi mă refer la a cânta instrumental: de la 6 ani studiez vioara şi primul recital din viaţa mea l-am avut în clasa I.

Care a fost cel mai mare vis al tău în copilărie?
Am avut foarte multe vise… şi toate au fost măreţe (râde). Am vrut să fiu Superman, după care am vrut să fiu Zorro, mai târziu am vrut să mă fac şi detectiv. Am vrut să devin şi patinatoare, după ce am văzut un film la televizor şi mi-a plăcut tare mult, a doua zi am început chiar să fac tot felul de figuri din astea de concurs prin casă.

Cum erai în copilărie?

Eram o fetiţă-băieţel. Eram foarte foarte energică. Nu mai spun că de vreo trei ori era să rămân fără ochiul drept. O dată, când eram foarte mică, am dat cu capul de marginea de la toaletă, altă dată m-am lovit de colţul cuierului şi o dată, în clasa a noua, când m-am bătut cu un coleg.

Ai fost la emisiunea Rătăciţi în Panama'. Ţi-ar plăcea să joci într-un serial sau o telenovelă?

La un moment dat mi s-a propus să joc într-o telenovelă, dar am considerat că nu sunt genul de artist care să joace în acest gen de serial. Mi-ar plăcea poate să joc într-o comedie sau într-un sitcom foarte bine realizat, care să aibă mult dinamism. Şi chiar cred că m-aş descurca. Chiar am avut un rol principal în musicalul The Rocky Horror Show' unde regizorul Alexander Hausvater m-a lăsat să experimentez o mulţime de lucruri, mai ales că a văzut la mine un soi de nebunie constructivă care trebuia exploatată.

0-222461-235.jpg0-222462-pc210392.jpg
0-222463-244.jpg0-222464-264.jpg

Silvia în vizită la Londra, în urmă cu două săptămâni


Ce ai face dacă l-ai vedea în faţa ta pe actorul preferat?

Dacă m-aş întâlni acum în parc cu Johnny Depp să zicem, sau poate cu Robert Downey jr., i-aş spune: Dragul meu, trebuie să mă iei cu tine, trebuie să fiu partenera ta într-un film, pentru că altfel nici nu ştii ce pierzi!' (râde cu poftă). Aş dori foarte mult să profit de el (de Johnny) pe partea asta profesională, oricum e un om de la care ai foarte multe de învăţat şi apoi, dacă ar ieşi şi ceva sentimental, nu aş spune Nu' deloc. 0-222470-bianca.jpg

Ce te înfurie cel mai mult?
Pentru că trăiesc în show-biz şi pentru că viaţa mea e cariera, mă enervează foarte mult nedreptatea din această lume. Mă enervează pentru că artiştii adevăraţi sunt undeva în umbră, nu aude nimeni de ei. Mă enervează foarte tare că nonvalorile sunt la rang de cinste şi sunt foarte bine promovate.
Mă enervează că sunt artiste pe scena românească care nu ştiu nici măcar noţiuni de bază din teoria muzicală şi, de fapt, nu ştiu nici măcar să deschidă gura într-un concert, să cânte ca lumea, şi totuşi sunt peste tot. Mă enervează şi materialele din presă care sunt lucrate şi prefabricate, articolele despre anumiţi artişti gen Botezatu şi Bianca şi mai ştiu eu cine… Lucrurile astea mă supără.

Ce iubeşti cel mai mult pe lume?
Iubesc foarte mult ceea ce fac. Pentru că o fac cu mare drag. Mă dedic total, de asemenea, mă dedic total familiei mele şi iubesc la nebunie să am mulţi prieteni în jurul meu, pentru că sunt o persoană deschisă şi sociabilă. Când cineva intră în viaţa mea, iar eu pot să îl numesc prieten sunt persoana care poare fi sunată la orice oră din zi şi din noapte care face orice pentru el. Eu duc prietenia la extrem, fac orice pentru prietenii mei, donez şi un rinichi.

0-222475-040.jpg4294-222765-096.jpg
De la Vegas în concert la Londra. Silvia şi Daniel Robu fac show pe scenă

Care sunt planurile tale în 2010?
Am planuri destul de multe. Mai am o singură piesă de tras şi va fi gata noul albul De la Vegas'. Noi trebuia să-l lansăm în 2009 şi am amânat pentru că eu am avut tot felul de proiecte de televiziune, dar noroc că Daniel a înţeles şi a hotărât să scoatem albumul în 2010, ca să iasă aşa cum trebuie. Aşa că la sfârşitul lui februarie, începutul lui martie, va ieşi pe piaţă. Ăsta e cel mai important pas din anul 2010. Dar avem programate şi o mulţime de turnee, concerte în străinătate, îmi doresc să mai particip la un alt concurs de genul Rătăciţi în Panama'… îmi place să particip şi îmi place să câştig.

Ți-ai pune silicoane? Ai schimba ceva la tine?
Sunt de acord cu aceste schimbări atunci când, de exemplu, ai un complex şi vrei să-l retuşezi… Da, poate atunci aş apela şi este ok. În momentul în care depăşeşti această limită şi devii o mască atunci nu mai este în regulă, pentru că arăţi ridicol. Eu am văzut fete care erau frumoase înainte şi după ce şi-au făcut anumite schimbări, prea multe şi exagerate, au devenit oribile.

Eu sunt împăcată cu mine, dar dacă o să am nevoie de retuşuri, la un moment dat, poate o îmbunătăţire sau un lifting atunci o să îmi fac. Îmi place să arăt bine şi îmi doresc să îmbătrânesc frumos. Dacă la 50 de ani va trebui să îmi rezolv' nişte riduri o voi face… dar voi recunoaşe (râde).
0-222482-0710.05.2009colun041.jpg0-222483-0710.05.2009colun089.jpg
0-222489-0710.05.2009colun099.jpg0-222492-0710.05.2009colun505.jpg
Silvia şi câţiva prieteni, într-o excursie cu bicicletele la Colun, localitate din judeţul Sibiu

Vara sau iarna?
Varaaa. Şi iarna o săptămână, de Crăciun, pentru că iubesc această sărbătoare. Dar eu sunt o persoană care adoră vara, ador căldura, îmi place la nebunie să înot, îmi place plaja… Nu prea mă omor după bronz, nu ai să mă vezi stând cu orele la soare, dar ai să mă găseşti în apă… La mare îmi place foarte mult. Merg, ce-i drept, şi la munte cu bicicleta, îmi place să mă plimb, dar marea mă atrage mai mult.

Ai practicat vreun sport?
De mică am fost biciclistă. Am câştigat chiar şi un concurs de ciclism când aveam şapte ani. Apoi am făcut arte marţiale. Pe vremea lui Ceauşescu, ce să vezi la televizor? Filme chinezeşti. Dar îmi plăceau atunci şi aşa am devenit un mic ninja.

Spune-mi trei defecte de-ale tale, dar şi trei calităţi.
Stai să mă gândesc… Cred că sunt cam încăpăţânată uneori, am şi un soi de orgoliu care nu e chiar la locul lui de multe ori, dar încerc să realizez când sunt orgolioasă şi încerc să mă ponderez. Şi sunt critică, directă, dacă am ceva de spus o spun aşa de brusc uneori, că pot să deranjez.

Cât despre calităţi: în primul rând faptul că sunt loială, cred ca e foarte important să ştii că te poţi baza pe cineva în viaţă. În al doilea rând, sunt darnică, îmi place la nebunie să fac cadouri. Vai de mine cât îmi place, cred că aş vrea să fiu Moş Crăciun, ador să văd figurile celor cărora le dau cadouri. O altă calitate… hmm, sunt o persoană veselă, sociabilă.

0-222523-zgarienori.jpgCând ai plâns ultima oară şi de ce?
Nu plâng des. Mă ia plânsu când se strâng multe probleme. Cred că ultima oară am plâns în urmă cu vreo doi ani, la ultima despărţire. Cu ultimul meu prieten am stat foarte mulţi ani şi când ne-am despărţit da, am plâns, a plâns şi el. A fost greu pentru amândoi. El era în Franţa, eu aici şi nu a mai funcţionat, aşa am decis că e mai bine să terminăm relaţia.

Care e cel mai ciudat lucru pe care l-ai făcut vreodată?
A! Sunt foarte multe, dar uite unul care mi-a rămas în minte. Eram în Chicago, în urmă cu vreun an şi ceva şi filmam un videoclip pe un zgârie-nor, la etajul 99. Țin minte că, în pauză, mâncam gogoşi, acele dunkin donuts ale lor, cu gaură la mijloc, şi stăteam pe o schelă, pe marginea clădirii, aşa, cu picioarele în jos. Vedeam efectiv tot Chicago, noaptea, a fost incredibil.

Pe plan profesional esti împlinită… În viaţa ta personală ştiu că există de ceva timp Mihai, un jurnalist de la un post de televiziune, care te face foarte fericită. Ce planuri de viitor aveţi?

Pe plan profesional, întotdeanuna se poate mult mai mult. Nu sunt încă total împlinită, mai am de muncă. Pe plan personal, sunt într-adevăr împlinită, pot să spun că sunt norocoasă. Am avut parte numai de iubiţi extraordinari, oameni deosebiţi, cu care am trăit poveşti de dragoste reale, am iubit cu adevărat şi, de fiecare dată, am iubit cu intensitate maximă.

Am simţit întotdeauna că pe ăsta' îl iubesc cel mai mult. M-am îndrăgostit de două ori în viaţă la prima vedere şi în ambele dăţi am sfârşit prin a avea cu acea persoană o relaţie de durată. Cred cu tărie în dragostea la prima vedere.

Cât despre planuri de viitor, nu ştiu câte am… Sunt cu Mihai de un an şi jumătate… Am o relaţie în care mă simt foarte bine, iubesc, sunt iubită, e un tip extraordinar, dar planuri mari nu ne-am făcut. Nu sunt omul care să se grăbească de obicei. Dar pot să spun că îmi plac surprizele.

0-222522-26.jpg

Îţi doreşti copii?
Da, îmi doresc foarte tare să am copii. Doi. Eu am fost singură la părinţi şi mi-am dorit mult să am o soră, din acest motiv vreau eu doi (râde). Deja am peste 30 de ani şi pot să spun că e cazul, nu?

Cum te vezi la bătrâneţe?
Mă văd o bătrânică foarte haioasă. Cu părul scurt (râde cu poftă), da, da aşa mă văd, într-un trening. Dar o să arăt bine, nu o să am kilograme în plus (râde din nou). Bineînţeles că o să fiu şi la vârsta aia pe bicicletă, adică asta îmi doresc, să mai am acel tonus tânăr şi să pot să merg pe bicicletă. Evident că o să vreau să fiu înconjurată de nepoţei, de o familie mare. Şi, clar, vreau să am lângă mine un bătrânel, să avem împreună o căsnicie de 40 – 50 de ani, să ne serbăm împreună nunta de argint şi de aur şi copiii mei să fie mândri de mine şi eu de ei. Asta vreau.

Tot mai multe vedete intră în viaţa politică. Te tentează?
La un moment dat, în urmă cu doi ani, un politician mi-a propus să-i fac imagine într-o campanie. Numai că el a fost exclus din partid şi nu s-a mai întâmplat lucrul acesta. Dar, în rest, eu nu sunt atrasă de politică. Sunt de părere că fiecare trebuie să ştie unde îi este locul. Trebuie să fii bine pregătit pentru a intra în politică. Pentru aceasă lume, mi-ar trebui cel puţin opt ani de pregătire, nu aş suporta să fiu o bimbă prin Parlament.

Care e ultima carte citită?
Ha, vei râde. Am reluat poveştile lui Hans Christian Andersen. Chiar acum două zile am citit Degeţica' (râde cu poftă). Îmi place enorm să citesc, toate cărţile din biblioteca mea sunt citite şi răscitite.

Ai dat vreodată şpagă?
Am fost tentată să dau şpagă când am făcut şcoala de şoferi. Toată lumea mi-a zis că nu o să iau dacă nu vin cu banu. Dar m-am hotărât să nu dau. Am picat de două ori traseul, dar m-am ambiţionat şi am vrut să le demonstrez celorlalţi că pot să iau pe bune. Şi am reuşit a treia oară. Acum, ca să fiu cinstită, mici şpăgi la medici am dat, pentru că de multe ori nici nu se uită la tine dacă nu te duci cu ceva.

0-222524-dsc01411.jpg
Participanţii de la „Rătăciţi în Panama” se întânlesc din când în când la o bere. După concurs, majoritatea au rămas foarte buni prieteni.
0-222525-dsc01294.jpg

Care crezi că e cel mai sexy bărbat din show-biz-ul românesc? Dar cea mai sexy tipă?
Să ştii că nu prea sunt tipi sexy dacă stau bine să mă gândesc. Mie îmi place de Daniel al meu, colegul meu. E un băiat fin, nu e un super-machoman, dar e foarte drăguţ şi sexy. Iar fetele… avem multe tipe frumoase în show-biz, dar mie îmi place Ramona Gabor, pe care am şi cunoscut-o la reality-show-ul la care am participat, mi se pare o fată drăguţică foc. A, şi îmi place iar, foarte mult, Catrinel Menghia, e super sexy.

Exclusiv pentru Libertatea.ro…
Era să mor înecată! Eram mică şi eram la ştrand cu prietena mea, iar eu încă nu înotam bine, dar m-am dus în apă foarte adâncă. La un moment dat nu am mai avut puterea să mă ridic la suprafaţă şi prietena mea m-a salvat, m-a tras de păr, aşa am ieşit la suprafaţă. Apoi, tot cu prietena aceasta, am ales să devenim surori de cruce. Ne-am înţepat amândouă în deget, am pus câte o picătură de sânge în paharul celeilalte şi am băut, exact ca în filme. Ea este ca şi sora mea, ne spunem totul şi avem încredere una în cealaltă. O iubesc la nebunie.

Citşte şi: „O zi cu Silvia De la Vegas”

„Foto / O zi cu Silvia De la Vegas

Comentarii