Fostul premier italian Silvio Berlusconi, diagnosticat cu leucemie şi internat la terapie intensivă, suferă de „o patologie gravă” şi se află într-o situaţie „dificilă”, dată fiind și vârsta acestuia, însă „răspunde bine la tratament”, a declarat sâmbătă, 8 aprilie, doctorul Alberto Zangrillo, care îl tratează pe politician, transmite EFE, citată de Agerpres.
„Sunt liniştit, Berlusconi răspunde bine la tratament. Mai ales că facem tot ce putem. Am în faţă un pacient care este şi un mare prieten, nu pot nega, există o mare implicare personală”, a spus medicul la ieşirea din spitalul San Raffaele din Milano, unde Berlusconi este internat.
De când a fost internat la spitalul San Raffaele, pe 5 aprilie, medicii au publicat doar un raport medical care confirma că Berlusconi, 86 de ani, suferă de leucemie de ceva vreme şi este internat pentru a trata „o infecţie pulmonară”.
„Este clar că vorbim despre un pacient a cărui vârstă o cunoaşteţi cu toţii, cu o patologie şi o complicaţie care au fost precis definite”, a adăugat doctorul Zangrillo.
Prioritatea actuală este tratarea pneumoniei care i-a cauzat probleme respiratorii, a adăugat doctorul, care a recunoscut că „este o complicaţie a unui tablou clinic patologic de altă natură” pe care o tratează „în cel mai bun mod posibil”.
La rândul său, coordonatorul partidului Forza Italia, Antonio Tajani, care este şi ministru de externe, a declarat că lui Berlusconi i-ar fi plăcut să se întoarcă acasă sâmbătă seară, dar a acceptat ideea că trebuie să continue sub observaţie medicală.
De-a lungul anilor, Berlusconi a fost de mai multe ori spitalizat, una dintre cele mai recente, în ianuarie 2022, pentru o infecţie urinară.
Într-un mesaj transmis vineri, 7 aprilie, de pe patul de spital, Berlusconi a transmis „este greu, dar voi reuşi şi de data asta”.