Mulțimea de manifestanți din Parcul Tineretului a venit pe jos în Piața Victoriei, deși sindicaliștii aflați deja acolo au transmis că nu sunt de acord cu prezența fanilor lui Călin Georgescu.

„Din cauza sosirii mulțimii de participanți din Parcul Tineretului, organizatorul adunării publice din Piața Victoriei a declarat activitatea încheiată, nedorind să se asocieze cu aceștia”, a precizat Jandarmeria.

În plus, unii dintre manifestanții pro-Călin Georgescu sosiți din Parcul Tineretului „au folosit fără drept recuzita montată în Piața Victoriei” de către sindicaliști, s-au urcat pe scenă și au ținut discursuri la boxele care nu le aparțineau.

protest-calin-georgescu-piata-victoriei (1)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Inițial, la mitingul din Piața Victoriei au venit cadre militare în rezervă sau în retragere, personal contractual din MAPN, poliţişti, silvicultori, ceferişti, mineri, energeticieni și siderurgişti, toți fiind afectați de măsurile luate prin recenta ordonanţă a austerităţii. În acest context, Jandarmeria Capitalei a dispus măsuri pentru separarea celor două grupuri de manifestanți în Piața Victoriei.

La alegerile prezidențiale din 24 noiembrie 2024, Călin Georgescu (independent) și Elena Lasconi (USR) au obținut cele mai multe voturi, calificându-se în turul 2. Surprinzător, Marcel Ciolacu, premierul și președintele PSD, deși era favoritul sondajelor, a ieșit pe locul 3. Pe 6 decembrie, Curtea Constituțională a anulat rezultatele primului tur.

Deocamdată, nu se știe dacă Georgescu va mai candida, dar sondajele îl dau clar favorit, indiferent împotriva cui candidează. El a pierdut însă la CEDO și ultima cale de atac în procesul prin care a cerut reluarea alegerilor cu turul 2.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.