Sindicatele din educație, despre decizia ministrului de a schimba probele de aptitudini pentru admiterea la liceu: „A vrut să crească masiv numărul de clase de la școlile profesionale”

Comentează
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu

Sindicaliştii din învățământ spun că, prin ordinul emis luni seara de ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, și retras marți, se amâna cu aproape o lună desfăşurarea probelor de aptitudini, care ajungeau astfel să se desfășoare cu o săptămână înainte de probele scrise de la Evaluarea Naţională 2019.

Mai mult, prin acelaşi ordin, emis cu doar două zile înainte ca probele de aptitudini, se amâna până pe 30 mai şi afişarea locurilor disponibile în liceele şi şcolile profesionale.

Ordinul ministrului Educației, potrivit căruia probele de aptitudini pentru admiterea în acest an la liceele profesionale nu vor mai avea loc pe 15-17 mai, așa cum era în calendarul admiterii, ci se amânau pentru 10-12 iunie, a provocat haos printre elevii claselor a VIII-a și părinții acestora și a scandalizat sindicatele din învățământ, pentru că el a fost emis cu doar o lună înaintea Evaluării Naționale.

Președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“, Marius Nistor, a declarat, pentru Libertatea, că prin ordinul emis luni, Ecaterina Andronescu a dorit să modifice data examenelor vocaționale pentru admiterea la liceu „ca să crească masiv numărul de clase de la școlile profesionale“.

Nistor a mai spus că, prin același ordin, decizia de afișare a locurilor disponibile în școlile profesionale se amâna după alegerile europarlamentare din 26 mai, ca să nu provoace un scandal mediatic.

„Planurile de școlarizare nu au fost comunicate unităților de învățământ, deși trebuia să se întâmple acest lucru, având în vedere că cifra de școlarizare este publicată deja. Nu poți să stabilești numărul de locuri într-o unitate de învățământ fără să ții cont de numărul de clase și de profilul lor. E o chestiune logică. Din sursele noastre, planurile de școlarizare vor fi comunicate după alegerile europarlamentare. Actualul ministru își dorește foarte mult să crească numărul de clase profesionale în detrimentul claselor cu profil teoretic de la liceu. Faptul că aceste modificări au fost promovate ilegal interesează mai puțin ministerul. Conducerea acestui minister este mai degrabă interesată de cum am aflat de ordinul respectiv“, a spus Marius Nistor.

Președintele Federației ”Spiru Haret” a adăugat că o eventuală creștere a numărului de clase de la școlile profesionale nu trebuie să fie făcută în grabă și forțat, ci dezbătută cu principalii actori din educație - elevi, părinți, profesori - și corelată cu cerințele și nevoile angajatorilor dispuși să încheie parteneriate cu unitățile de învățământ.

„170 de clase de învățământ teoretic ar fi transformate în clase de profesională“, a precizat Nistor.

Președintele Asociației Edu Cer, Ștefan Vlaston, spune că reducerea numărului de clase cu profil teoretic în favoarea creșterii claselor profesionale înseamnă că „profesorii vor norme”. De aceea sindicatele din educație „au luat foc“.

„Preocuparea principală a ei (ministrul Ecaterina Andronescu – n.r.) este aceea de a-și șterge eticheta de groparul învățământului profesional, schimbând din pixul propriu raportul numărului de locuri de la liceu și învățământul profesional, fără o consultare prealabilă cu cei asupra cărora se răsfrânge această decizie“, a comentat pe pagina de Facebook Monica Anisie, fost secretar de stat în Ministerul Educației.

În 2009, când era ministru al Educației, Ecaterina Andronescu a hotărât peste noapte desfiinţarea şcolilor de arte şi meserii pe motiv că, după absolvire, majoritatea elevilor nu-și găseau un loc de muncă cu diplomele de la aceste școli.

„Între 95 şi 97% din absolvenţii acestor şcoli mergeau şi finalizau liceul pe ruta progresivă. Asta înseamnă cu un an de şcolarizare în plus. Şi atunci, pe bună dreptate, mi-a pus întrebarea: De ce fac aceşti elevi, de ce se duc pe această rută ca să finalizeze liceul? Şi răspunsul este unul singur, foarte simplu. Şcoala de arte şi meserii nu le era utilă. Cu certificatul de absolvire de acolo nu-şi găseau un loc de muncă“, spunea Ecaterina Andronescu în 2012.

Ecaterina Andronescu este la al patrulea mandat la Ministerul Educației. A fost ministru al Educației în perioada 2000-2003. Pe 22 decembrie 2008 a revenit în funcția de ministru al Educației, Cercetării și Inovării, în Guvernul Boc. A demisionat din funcție pe 1 octombrie 2009, odată cu miniștrii social-democrați, în semn de solidaritate cu Dan Nica, care fusese demis de Emil Boc din funcția de ministru al Internelor. Pe 2 iulie 2012, Andronescu a devenit din nou ministru al Educației și Cercetării, poziție pe care a deținut-o până pe 21 decembrie 2012, în Guvernul Ponta 1.

Din 16 noiembrie 2018, Ecaterina Andronescu este, pentru a patra oară, la conducerea Ministerului Educației.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!