Sindicatele din cadrul operatorului aerian de stat TAROM negociază contractul colectiv de muncă până în data de 23 august, acestea solicitând majorarea bugetului de salarii cu 35%.
„Nu intenționăm să demarăm proteste, dar din 23 iunie până pe 23 august avem negocieri pentru contractul colectiv de muncă. Avem aceleași salarii din 2008. Solicităm majorarea bugetului de salarii cu 35%. Avem 430 de angajați din cei 1.200 din cadrul TAROM cu salariul minim. Cu tot cu spor de vechime au 1.700 lei, iar cu inflația actuală este puțin”, a declarat, pentru Libertatea, Narcis Pascu – președintele Sindicatului Unit TAROM.
Acesta avertizează că, în funcție de rezultatul negocierilor, ar putea demara proteste după data de 23 august, sau chiar înainte, dacă conducerea companiei nu este dispusă la dialog.
Sindicatul pe care îl conduce a mai protestat și în luna aprilie.
Pe pierderi de 15 ani
TAROM, companie deținută de statul român prin Ministerul Transporturilor, este pe pierderi de 15 ani, ultimul an în care a reușit să obțină un rezultat pozitiv fiind 2007, conform Ziarului Financiar.
Societatea a încheiat anul 2021 cu pierderi de aproape 400 de milioane de lei la afaceri de 958 de milioane de lei, potrivit sursei citate.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_1e6891b7ca7bf1f5035e3865043ba5ff.jpg)
Proteste și curse anulate în întreaga lume
Angajații companiilor aviatice au demarat proteste în mai multe țări, din cauza condițiilor de muncă.
Presa internațională a scris recent despre proteste la Ryanair, unul dintre cei mai mari operatori low-cost din Europa, dar și la easyJet, British Airways și SAS.
Peste Ocean, în SUA, au anunțat proteste angajații Southwest Airlines, Delta Airlines și American Airlines.
Piloții și personalul navigant acuză oboseala acumulată, după ce companiile aeriene au concediat mare parte de personal în pandemie, însă între timp traficul a revenit la nivelurile de dinainte. Astfel, operatorii aerieni trebuie să realizeze acum același număr de zboruri cu un număr mult mai mic de salariați.
Concomitent, protestează și angajații aeroporturilor. Mii de curse aeriene au fost anulate până acum în plin sezon estival.

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_55837ef134d5a743e791bdcecadc002a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_e4f41e44a21e42be2974bb8d0ec98ed9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_0a67dfc0e922df31500c295374e9aab5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_185b4dc3ab226ddc5e0cba71364b92df.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_bfa59dcfb71524ddd2a6053964e59ab5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_92faea3500008a52e02173a0ab434287.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_02cd2825a5f27dc7e95e1ef2fc6053af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_90e0dc84100198a5f4954ea0e989675c.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.