Efectele singurătăţii la vârsta a treia. Sănătatea seniorilor cărora le lipsește acut compania poate fi serios afectată
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Psihologul Cezar Laurenţiu Cioc face o prezentare a modului în care singurătatea afectează viaţa persoanelor trecute de prima şi a doua tinereţe şi oferă indicaţii de ordin psihologic pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii celor care au muncit, iar acum ies la pensie.
Cuprins:
“Cine nu are un bătrân să-şi cumpere”, spune o mai veche vorbă românească, făcând referire la importanţa de a beneficia de experienţa de viaţă şi de sfatul unui bunic. În ziua de azi însă, bătrânii nu mai sunt valorizaţi cum erau cândva, vocea lor este ascultată din ce în ce mai puţin, iar pensia abia ajunge traiului de zi cu zi. Iar dacă rămân singuri, e chiar mai greu.
Depresia geriatrică
Depresia geriatrică este o nevroză specifică procesului de îmbătrânire, cauzată atât de factori sociali, cât şi cognitivi. Mai simplu spus, acest tip de depresie specifică oamenilor în vârstă are ca principale cauze sociale pensia mică şi singurătatea, iar la capitolul cognitiv (adică al minţii), depresia geriatrică apare odată cu conştientizarea primelor semne de pierdere parţială a memoriei. Extrema acestei situaţii este că se poate ajunge până la demenţă. Toate aceste informaţii fac obiectul unei ramuri specifice a psihologiei, numită Psihologie Geriatrică. Eu însumi fiind un copil crescut de bunici, consider asta o specializare timpurie în psihologia vârstnicului mai bună decât orice curs academic.
Diferenţa dintre depresia geriatrică şi demenţă
Depresia geriatrică clinică face parte din categoria nevrozelor, adică acele tulburări mintale care nu sunt generate de modificări funcţionale pasagere ale creierului, iar demenţa apare atunci când creierul suferă modificări structurale. Cu riscul de a fi criticat de colegii mei psihologi sau psihiatri, am să las la o parte limbajul specific şi am să folosesc unul comun. Când e vorba despre depresie, totul este reversibil, adică şi creierul, şi dispoziţia îşi pot reveni în totalitate la funcţionalitatea optimă. De cealaltă parte însă, în demenţă, creierul nu mai rămâne întreg, ci se “roade” pe el însuşi, devenind mai mic fizic. Astfel se pierd neuroni, adică acele celule din care e construit creierul, aşa cum o casă e construită din cărămizi. Cu cât dispar mai multe cărămizi, cu atât casa nu mai arată a casă. Aşa şi cu creierul omului. Partea proastă este că demenţa NU mai este reversibilă, precum depresia. Instalarea depresiei geriatrice face ca riscul apariţiei demenţei să fie mai mare. Altfel spus, dacă eşti depresiv, ai sentimente de tristeţe copleşitoare, sentimentul inutilităţii, pierderea interesului pentru orice activitate care în trecut îţi făcea plăcere, pierderea stimei de sine, sentimente de autoculpabilizare, creşte riscul de a se “toci” creierul, astfel devenind mai mic şi ajungându-se la demenţă ireversibilă, precum boala Alzheimer.
Ce reprezintă boala Alzheimer?
Statisticile medicale arată că boala Alzheimer apare la una din 15 persoane de peste 65 de ani şi la una din 4 persoane de peste 85 de ani. Creierul îşi reduce volumul din cauza atrofierii, iar acele circumvoluţiuni de pe scoarţa cerebrală (adică învelişul creierului) devin mai puţin adânci. Creierul se mănâncă pe el însuşi şi apar simptome, precum tulburări de memorie, de vorbire, de gândire. Cei afectaţi ajung să nu mai recunoască oamenii apropiaţi, să nu se mai poată îmbrăca sau deplasa singuri pe stradă. Cauzele concrete ale bolii nu sunt în totalitate clare, fiind un amestec între genetică şi mod de viaţă. Cert este că singurătatea şi inactivitatea agravează afecţiunea.
Sursa video: stiri.tvr.ro
Cel mai mare rău din viaţa unui senior
Pentru a combate iniţial depresia geriatrică, iar apoi a întârzia simptomele eventualei demenţe, o condiţie obligatorie este să nu fii singur sau inactiv la bătrâneţe. Dacă petreci cel puţin o duminică pe săptămână în compania copiilor sau a nepoţilor, simţi cum te încarci cu tinereţe. Este foarte importantă această interacţiune cu oameni tineri. E ca în romanul “Hoţii de frumuseţe”, al lui Pascal Bruckner, în care personajele principale se hrăneau cu tinereţea altora. E vital pentru un vârstnic să aibă din a cui tinereţe să se hrănească. Acest lucru se poate face fără probleme, chiar şi cu pensie mică.
Secretul senectuţii frumoase
Pentru a fi fericit ca vârstnic, e nevoie să faci ceva, să crezi în ceva, să te îndrepţi către undeva şi să iubeşti pe cineva. Să le luăm pe rând! A face concret ceva înseamnă a avea activitate care să îţi ocupe ziua şi să-ţi dea sentimentul utilităţii sociale. Nu orice fel de activitate, ci una în care crezi, căreia îi dedici cu plăcere timpul tău şi care să se plieze pe modul în care eşti tu construit. Când faci o asemenea activitate, simţi că ai un scop, o destinaţie la care trebuie să ajungi. Nu uita că Albert Einstein a mers la birou şi a muncit până în ziua în care a murit de bătrâneţe. În final, trebuie să iubeşti pe cineva. Fie că este partenerul de viaţă, copii, nepoţi, prieteni, chiar şi animale de companie. Bătrânii care nu iubesc pe nimeni au atitudine de stalinişti, cu sentimente negative la adresa tuturor. Cunoscând acum aceste informaţii, e cazul să începi să te gândeşti la ce ai să faci, în ce să crezi, încotro să te îndrepţi şi pe cine să iubeşti.
