VIDEO/Europa ne taie porcii înainte de Ignat. Cel mai vechi târg de animale s-a închis

Comentează
târgul de animale de la Călugăreni

Târgul de animale cu o istorie de 300 de ani a fost închis de standardele europene, înainte de Ignat. Porci, vaci, oi, unele chiar uriașe, rațe exotice, găini, gâște, prepelițe, cereale, mici, bere și lume multă adunată la târgul de la Călugăreni. Are 300 de ani vechime și duminică 26 noiembrie a fost ultima zi când au mai fost primite animale pentru vânzare.  ”Direcția Sanitară Veterinară ne obligă să închidem târgul. Eu cred că este o aberație, dar nu avem ce face”, ne-a spus Mihai Popescu, viceprimarul comunei Călugăreni. 

Spre deosebire de alte dăți, proprietarii de animale din târgul Călugăreni se feresc să vorbească cu presa, la modul oficial. Pe sub mână, da, merge. Ce se întâmplă?

”A început să ne hăituiască poliția. Umblă prin târg, dau amenzi, opresc mașinile și căruțele care transportă animale, verifică documente, nu îi lasă pe proprietari să intre în piață. Astăzi (duminică – n.r.) este ultima zi când ne-au lăsat să mai intrăm pe cei ce suntem cu acte în regulă. Dar și așa dau amenzi! De săptămâna viitoare, nu mai avem ce căuta în acest obor. Târgul de animale se închide pentru animale. Se mai deschide pe 10 ianuarie, după sărbători. Nu vi se pare cam străveziu? Așa s-a închis și de Paști, să nu mai poată lumea să își vândă mieii…”, ne spune șoptit un fermier din comuna Călugăreni, care a venit cu un porc de peste 250 de kilograme pe care îl vinde cu 2.300 de lei. Adică 9,2 lei pe kilogram în viu. Este greu de spus dacă pentru un cumpărător merită să ia un porc de 250 de kilograme în viu și să îl prepare sau este mai bine să cumpere din supermaket, la prețul de 15 sau 16 lei, carne de porc importată din Spania. Dar fermierul nostru a vândut deja trei porci, acesta este ultimul și este încrezător că îl va da. Adică, cererea există…

Oaia uriașă de Teleorman costă 2.000 de lei

În timp ce un crescător de oi își etalează berbecul uriaș de Teleorman, rasa Carabașă, de care se sperie și clienții – ”Aoleu, parcă ar fi cămilă!” -, viceprimarul comunei Călugăreni are o probelmă… cât târgul! Direcției Sanitar-Veterinare Giurgiu i-a cășunat să închidă acest târg exact înainte de Ignat! Motivul: târgul nu se încadrează în standardele europene. Iar viceprimarul trebuie să se ocupe de această problemă.

Întrebarea unui vânzător de păsări exotice – rațe Madarine, Caroline, turturele de Senagal - este directă: ”Dar chiar acum i-a apucat standardul, nu puteau să o facă după sărbători?”

Între timp, fermierii au fentat poliția, care s-a postat în intersecții încă de sâmbătă, să nu îi lase să intre în târg cu animale. Oamenii au intrat cu o zi mai devreme decât se așteptau oficialitățile. În unele cazuri au venit pe ocoliș, pe câmpurile unde Mihai Viteazul a dat celebra bătălie cu Sinan Pașa. Un fel de haiducie cu propriile animale…. Iar poliția s-a trezit cu ei în piață duminică dimineața.

”Cartea porcului” ar rezolva problema

În acest context, acțiunea oficialităților s-a redus duminică la o șicană, la o amendă … sau mai rău. Un gospodar cu un porc în căruță, pe care spera să ia 800 de lei, de pildă, a fost prins pe drumul dintre Călugăreni și Hulubeni și a fost amendat cu 750 de lei pentru că nu putea dovedi cu acte proveniența animalului. Asemenea lucruri s-au mai întâmplat și în anul 2015, când Călugăreniul a fost la un pas de răscoală.

”Conform documentelor oficiale, nu putem funcționa ca piață de animale decât atunci când avem padocuri pentru animale. Dar crescătorul stă la târg doar două ore! Adică, să vină, să dea jos porcul în padoc, apoi, dacă nu îl vinde, să îl urce înapoi în utilajul în care l-a adus. Pierde timpul cu urcatul și coborâtul aproape două ore. Ce fel de afacere este aceasta? Nu ar fi mai simplu să vină proprietarul cu porcul cu crotal în ureche și ”cartea animalului” emisă de veterinar? Și cu asta rezolvăm problema! În forma actuală, în măsura în care apare o epidemie animalieră, oriunde, din orice motive, cel responsabil de târg, adică eu, va plăti toate daunele. Nu pot face așa ceva și, în această situație, sunt obligat să închid târgul. Este inuman, dar ce să facem? Poate cineva să ne ajute?”, spune viceprimarul comunei Călugăreni.

Citește și:

Clienții unei companii aeriene susțin că firma le-a stricat concediile după ce a anulat zeci de zboruri

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
MONDEN
Marian Godină | Foto: Facebook
12:16
Ce a observat Marian Godină pe acoperișul unei clădiri din Brașov: „Oare câtă minte îți trebuie?”. Cum a reacționat lumea la mesajul său
Asia Express ziua 4
11:43
Asia Express, 9 septembrie 2026. Începe cursa pentru ultima șansă. Primul vot aduce alianțe și tensiuni între concurenți
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
12:41
Obiectele lui Silviu Prigoană au ajuns la târgul de vechituri din Vitan. Imagini cu lucrurile personale ale regretatului om de afaceri
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
12:32
Tesla a scos pe străzi mașina fără volan și pedale. La o zi după lansare, autoritățile americane au deschis o anchetă
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!