VIDEO/ Prima bibliotecă digitală cu cărți în limbă aromână din lume va fi la București. Sunt scanate 7.000 de volume, unele unicat

Comentează
Prima bibliotecă digitală cu cărți în limbă aromână din lume va fi la București. Sunt scanate 7.000 de volume, unele unicat, volumele fiind strânse de Asociația ”Fara Armânească”.

Comunitatea aromânilor din România va deschide prima bibliotecă digitală cu cărți în limba aromână, care va cuprinde 7.000 de volume, unele unicat, toate fiind în curs de scanare. Aromânii vor sărbători, în 23 mai, ziua mondială a etniei lor, inclusiv în România, unde, în afară de spectacole folclorice, își vor aștepta invitații cu produse tradiționale, printre care și tărhana, un fel de spaghete minuscule. 

Aproximativ patru milioane de aromâni vor sărbătorii în 23 mai. Ziua aromânilor este mondială, nu  ”națională”, pentru că ei nu au o țară a lor, pe de o parte, iar statutul de minoritate în statele în care ei trăiesc nu le este recunoscut decât în Macedonia și Albania. În celelalte țări, inclusiv în România, ei sunt  tratați ca parte componentă a populațiilor majoritare.

”A fost prima recunoaștere oficială ca popor cu dreptul propriu de reprezentare în interiorul Imperiului Otoman. De atunci, la fiecare 23 mai, aromâni din întreaga lume sărbătoresc ziua lor. Nu se numește națională, pentru că noi nu avem un stat. Ne adunăm în localitățile în care formăm comunități mai mari și organizăm spectacole culturale și, să zicem așa, gastronomice. Știați că tărhana este de fapt o rețetă aromânească, un fel de spaghete ale aromânilor?”, ne-a spus Constantin Damov, președintele Asociației ”Fara Armânească”, adică Comunitatea Aromânească din România.

Aromânii se consideră urmașii latinizați ai vechilor traci

Aromânii se consideră urmașii latinizați ai vechilor traci sud-dunăreni. Conform unui studiu, încă din secolul al XV-lea, sultanii otomani foloseau termenii de ”eflac” sau ”iflac” pentru a desemna populații latinofone din zonele Macedoniei sau sudul Peninsulei Balcanice, unde trăiau aromânii, dar și din zonele de nord ale Dunării: Țara Românească și Moldova. Termenul provenea din vechiul ”vlah”, folosit anterior de bizantini pentru a desemna aceași realitate etnică în toată Peninsula Balcanică.

În anul 1905, pe 23 mai, sultanul Abdul Hamid emite o iradea (decret) prin care recunoaște existența aromânilor ca popor distinct în Balcani.

Aromânii pregătesc prima bibliotecă digitală aromânească din lume

Asociația ”Fara Armânească”, Comunitatea Aromână din România, a reușit să strângă 7.000 de volume în singura bibliotecă de cărți în limba aromână din țara noastră. Cărțile, unele foarte valoroase, sunt în curs de scanare și vor constitui prima bibliotecă digitală în limba aromână din lume.

Aromâni din România: Emanoil Gojdu, Ion Luca Caragiale

”Noi suntem aproximativ patru milioane de aromâni răspândiți în întreaga lume, din Canada în Australia și din Spania în Grecia. În România suntem aproximativ 180.000 de persoane, cea mai mică comunitate din toate țările balcanice”, ne-a mai spus Constantin Damov (foto).

Legătura dintre aromâni și români a fost întotdeauna foarte puternică. Aromânii au dat nenumărați oameni de calibru poporului român, în toate domeniile, de la Emanoil Gojdu, la Ion Luca Caragiale și de la Mina Minovici, la Gheorghe Hagi și Simona Halep.

Sultanul Abdul Hamid a recunoscut existența aromânilor pe 23 mai 1905

Sultanul Abdul Hamid a emis decretul la insistențele României. „Majestatea sa Imperială, sultanul, care în sentimentele sale de înaltă justiţie şi îngrijire părintească pentru popoarele sale, îşi întinde binefacerile şi favorurile sale asupra tuturor supuşilor săi credincioşi, fără deosebire de rasă, nici religiune, luând în consideraţie suplicele supuse, în timpul din urmă, la picioarele tronului imperial de către supuşii săi valahi, a binevoit să ordone că, în virtutea drepturilor civile, de care dânşii se bucură cu acelaşi titlu ca şi ceilalţi supuşi nemusulmani, comunităţile lor să desemneze pe muhtari (primari) conform cu regulamentele în vigoare; ca, după cum se practică pentru celelalte comunităţi, membrii valahi să fie deopotrivă admişi, după regulă, în consiliile administrative şi ca înlesniri să fie acordate de către autorităţile imperiale pentru profesori numiţi de către zisele comunităţi pentru inspectarea şcolilor şi îndeplinirea formalităţilor dictate de legile Imperiului pentru deschiderea noilor stabilimente şcolare. Această ordonanţă imperială a fost comunicată departamentelor respective pentru executarea ei”, spunea sultanul despre supușii săi aromâni.

Citește și:

VIDEO/ Hora, dansul național al evreilor, este luată de la români. ”Avem istoria unei culturi comune a Israelului și României”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
06:10
Atenționare de călătorie MAE: Proteste de amploare ale transportatorilor din Serbia
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală