„Șocul Nixon” ne-ar putea ajuta să-l înțelegem pe cel al lui Trump. Evenimentele din 1971 au inaugurat era finanțelor moderne
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Care vor fi consecințele financiare pe termen lung ale tarifelor lui Trump? Poate că ne aflăm într-o pauză de 90 de zile, dar întrebarea rămâne urgentă. O privire înapoi la experiența lui Richard Nixon în 1971 ar putea ajuta investitorii să înțeleagă ce s-ar putea întâmpla în continuare.
Cuprins:
- de Huw van Steenis -vicepreședinte la Oliver Wyman și fost șef global al departamentului de cercetare pentru bănci și produse financiare diversificate la Morgan Stanley.
Controalele Nixon asupra prețurilor și salariilor s-au întors spectaculos împotriva SUA
Cu siguranță, evenimentele recente au unele trăsături comune cu „șocul Nixon”, care a avut loc atunci când președintele de atunci a scos dolarul de pe etalonul aur, a pus în aplicare un tarif de import de 10% și a introdus controale temporare ale prețurilor. Această dezancorare a regimului a dus la o perioadă de instabilitate și incertitudine economică globală. Nu numai că a provocat o pierdere a încrederii întreprinderilor, dar a condus și la stagflație.
Controalele Nixon asupra prețurilor și salariilor s-au întors spectaculos împotriva așteptărilor, provocând penurie de produse și contribuind la alimentarea unei spirale a prețurilor salariale. Întregul episod a contribuit în mod esențial la inflația uriașă din anii '70.
La fel ca tarifele lui Trump, tarifele lui Nixon au fost introduse pentru a determina țările să schimbe condițiile comerciale pentru a contribui la reducerea deficitului comercial al SUA. Cele mai mari preocupări ale sale erau Japonia și Germania.
”Filozofia mea, domnule președinte, este că toți străinii vor să ne tragă pe sfoară și este treaba noastră să îi tragem pe ei în primul rând”, i-a spus secretarul Trezoreriei, John Connally.
Finanțele moderne au fost create la începutul anilor 1970
În lumea hiperfinanciară de astăzi, am văzut deja că piețele de obligațiuni pot forța mâna politicienilor mult mai rapid. În 1971, a fost nevoie de patru luni înainte ca tarifele impuse de Nixon să fie eliminate prin intermediul acordului Smithsonian.
Dar șocul a fost deja suficient pentru a cataliza schimbări extraordinare în finanțe, ducând la crearea de noi instrumente pentru a paria pe direcția ratelor dobânzilor și a acoperi riscul valutar, inclusiv contractele futures și opțiunile valutare.
Durerea provocată de stagflație în sistemul bancar a determinat o schimbare uriașă în comportamentul financiar și în reglementarea financiară. Investitorii au transferat alocarea activelor către aur și active reale pentru a păstra valoarea.
În același timp, corporațiile și deponenții și-au transferat tot mai mult activitățile de la bănci la piețele de obligațiuni. Împrumuturile bancare ca procent din totalul împrumuturilor din economie au scăzut de atunci. Pe scurt, finanțele moderne au fost create la începutul anilor 1970.
La fel ca prim-ministrul Mark Carney astăzi, canadienii nu au dat înapoi
Există, de asemenea, paralele pentru țările din afara SUA care își fac în prezent griji cu privire la tarifele vamale. În 1971, și aliații cei mai apropiați ai SUA au fost tratați necorespunzător. Nixon a impus taxe vamale Canadei, deși moneda acesteia era deja fluctuantă.
La fel ca prim-ministrul Mark Carney astăzi, canadienii nu au dat înapoi și, în cele din urmă, tarifele au fost eliminate. Ar fi putut fi și mai rău: Connally a dorit, de asemenea, ca SUA să se retragă dintr-un pact de lungă durată cu Canada privind automobilele și piesele auto.
Dar Paul Volcker a rezolvat această problemă, conform memoriilor sale, încurajând cu obrăznicie un funcționar al Departamentului de Stat să rupă ultima pagină a fiecărui comunicat de presă care îl menționa.
În cele din urmă, nevoia de a stabiliza relațiile internaționale cu aliații a contribuit la înclinarea balanței în favoarea tarifelor. Henry Kissinger, pe atunci consilier pentru securitate națională, ”a devenit îngrijorat de impactul tulburător al unei confruntări prelungite asupra relațiilor cu aliații”.
Ar putea urma un euro digital sau piețe europene de capital mai profunde?
De asemenea, Nixon a exercitat presiuni uriașe asupra Fed pentru o politică monetară expansionistă care să compenseze șocul.
William Safire, redactorul de discursuri al lui Nixon, povestește cum administrația a menținut un flux constant de scurgeri de informații anonime pentru a exercita presiuni asupra președintelui Fed, Arthur Burns, inclusiv prin lansarea unei propuneri de extindere a dimensiunii Rezervei Federale, astfel încât Nixon să poată umple comitetul cu noi membri susținători.
În cele din urmă, este posibil ca taxa de patru luni a lui Nixon să fi contribuit la facilitarea reevaluării dolarului, dar nu a atins obiectivele dorite și nu a avut niciun impact vizibil asupra importurilor. Cu toate acestea, unda de șoc economică a acestei măsuri s-a propagat de-a lungul deceniilor.
Chiar și crearea monedei euro are la bază acest lucru. Ar putea urma un euro digital sau piețe europene de capital mai profunde? Nu este încă clar, dar istoria sugerează că urmările acestui ultim șoc se vor resimți în anii următori.
