Un șofer de 42 de ani din Craiova s-a ciocnit cu un TIR, după ce a intrat pe contrasens. Incidentul rutier s-a petrecut marți dimineața, 29 iulie 2025, pe DN 65 F - Centura de Nord a Craiovei.
Conform Cuvântul Libertății, bărbatul de 42 de ani venea din direcția Ișalnița și se îndrepta spre Craiova. Ulterior, a lovit TIR-ul condus de un bărbat de 62 de ani, tot din Craiova.
Șoferul de 42 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost dus la spital. În plus, pasagerul său, un bărbat de 62 de ani, a fost preluat de echipajul SMURD ca urmare a unor probleme medicale preexistente.
Cei doi șoferi implicați în accident au fost testați pentru consumul de alcool, însă rezultatul a fost negativ.
Oamenii legii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și se fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc accidentul.
Amintim că, în iunie 2025, un accident grav a avut loc pe Drumul Expres DEX 12 Craiova - Pitești. O dubă a fost despicată complet de un TIR, iar în urma impactului o persoană a murit.