Șofer cu derivați de canabis în sânge și urină, achitat pentru că nu s-a putut demonstra dacă i-a fost afectată capacitatea de a conduce. Efectele deciziei ÎCCJ

 2 comentarii
O persoană cu un joint de canabis fumând și conducând. Concept: conducere sub influența alcoolului, conducere sub influența alcoolului sau a drogurilor
Analiză

Un șofer care a consumat canabis, apoi a condus un autoturism pe autostrada A1 a fost achitat în justiție pentru că „fapta nu este prevăzută de legea penală”. 

Magistrații trebuie să solicite expertize medico-legale

Hotărârea, pronunțată în premieră de un complet de la Curtea de Apel Alba Iulia, în 30 iunie 2025, este rezultatul dezincriminării parțiale, de către Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), a infracțiunii de a conduce un autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul ÎCCJ a stabilit, în 27 ianuarie 2025, că pentru ca fapta de conducere sub influența drogurilor să fie infracțiune, nu este suficientă prezența substanțelor psihoactive în organismul conducătorului auto, ci trebuie demonstrată și afectarea capacității de a conduce.

Prin urmare, procurorii sau instanțele trebuie să solicite realizarea unor expertize medico-legale care să stabilească dacă concentrația de substanțe interzise prezentă în corpul conducătorului auto poate afecta capacitatea acestuia de a conduce autovehicule.

Decizia ÎCCJ: „În cazul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) din Codul penal, pentru realizarea condiţiei esenţiale ataşată elementului material al laturii obiective, aceea ca inculpatul să se fi aflat sub influenţa unor substanţe psihoactive, este necesar să se constate atât prezenţa în probele biologice a substanţei psihoactive, cât şi aptitudinea acesteia de a putea determina afectarea capacităţii de a conduce a autorului faptei”.

A recunoscut că a fumat o țigară cu canabis

În cazul judecat la Alba Iulia, șoferul (Lucian N.) a fost oprit, în data de 22 aprilie 2023, de un echipaj de poliție rutieră pe Autostrada A1, în zona Sebeș - Alba, pentru că mergea cu viteză peste limita legală. Polițiștii i-au solicitat să se supună testării în vederea depistării alcoolului sau a unor substanțe psihoactive în organism, fiind înregistrat un rezultat pozitiv pentru canabis (THC).

Bărbatul a fost dus la Spitalul Municipal Sebeș, iar în urma prelevării mostrelor biologice de sânge și urină, rezultatul a fost, de asemenea, pozitiv la derivați de canabis. 

Mai mult, în urma percheziției autoturismului a fost identificat în interior un borcan de sticlă în care se afla o masă vegetală, care s-a dovedit a fi canabis, precum și două filtre de țigarete utilizate. Șoferul a recunoscut că a fumat o țigară cu amestec de tutun și canabis și că s-a urcat la volan întrucât nu simțea că ar mai fi fost sub efectul substanțelor psihoactive. Mai mult, o femeie care se afla cu acesta în mașină a confirmat declarațiile bărbatului.

Trimis în judecată pentru infracțiunea de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, Lucian N. a fost condamnat, în decembrie 2024, de un magistrat de la Judecătoria Sebeș, la opt luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe un termen de doi ani. 

I s-a impus și o serie de obligații, printre care și cea de a efectua muncă în folosul comunității pentru o perioadă de 60 de zile, la Primăria Reșița sau Primăria comunei Lupac, din județul Caraș-Severin. Bărbatul a formulat apel și a cerut achitarea în baza deciziei ÎCCJ din 27 ianuarie.

Expertiza medicală, imposibil de realizat

Magistrații de la Curtea de Apel Alba Iulia au aplicat hotărârea instanței supreme și au solicitat efectuarea unei expertize medico-legale de către Institutul de Medicină Legală din Cluj-Napoca, având următorul obiectiv: să constate dacă din probele recoltate de la inculpat rezultă că a fost sau nu afectată capacitatea acestuia de a conduce.

Expertiza nu a putut fi realizată, pentru că probele biologice prelevate de la bărbat, în 22 aprilie 2023, nu au fost păstrate. În consecință, instanța a stabilit că „nu sunt întrunite, sub aspectul laturii obiective, elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”. 

Instanța a mai susținut că în situaţia în care substanţele psihoactive identificate nu mai sunt apte să producă vreun efect asupra comportamentului conducătorului auto, nu se poate vorbi de o stare de pericol.

Simpla prezență a substanțelor psihoactive în organism nu este suficientă pentru a atrage răspunderea penală, ci este necesar să se demonstreze și că aceste substanțe au afectat capacitatea de a conduce a conducătorului auto”, se precizează în hotărâre.

Achitare, în lipsa unei dovezi esențiale

A fost analizată și fișa de examen clinic, din care reiese că nu s-au constatat elemente clinice sugestive consecutive consumului recent de băuturi alcoolice sau de substanțe psihoactive. 

„Avea o atitudine adecvată, era liniştit, coerent, cooperant, avea orientare temporală, spațială, alopsihică, autopsihică şi nu avea tulburări emoționale, de echilibru sau motorii, ceea ce se coroborează cu declaraţia martorei, dar şi cu aspectele relatate cu ocazia audierii în faza de urmărire penală, când a arătat că a fumat o țigară cu amestec de tutun și canabis și că s-a urcat la volan întrucât nu simțea că ar mai fi fost sub efectul substanțelor psihoactive. 

În acest context, s-a făcut dovada prezenţei în probele biologice a substanţei psihoactive, dar, prin raportare la considerentele Deciziei nr. 25/27.01.2025 a Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu s-a făcut dovada că substanțele depistate în probele biologice au fost apte să afecteze capacitatea inculpatului de a conduce autovehicule”.

Implicit, s-a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, urmarea fiind că fapta nu este prevăzută de legea penală și se impune pronunțarea unui hotărâri de achitare.

Lege pentru reincriminarea prezenței în sânge a drogurilor

După decizia ÎCCJ din ianuarie 2025, parlamentarii români s-au grăbit să reincrimineze fapta, doar prin constatarea prezenței în organism a substanțelor psihoactive interzise.

Inițiată de senatorii Robert Cazanciuc și Alina Gorghiu, inițiativa legislativă „Fără droguri la volan” a trecut de Senat în 14 aprilie 2025.

„Conducerea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are în sânge droguri sau alte substanțe cu efecte psihoactive se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi”, se precizează în proiectul de lege.

Cu rețeta la purtător

Pentru a se evita incriminarea penală a unor persoane care își administrează medicamente ce conțin substanțe ce pot da rezultate pozitive la consumul de droguri, a fost inclus în lege următorul amendament: „Nu se pedepsește fapta (...) dacă prezența în sânge a substanțelor psihoactive a fost determinată de administrarea anterioară a unor medicamente utilizate în baza unei prescripții medicale, eliberate în condițiile legii, cu respectarea dozei terapeutice și a celorlalte indicații și recomandări privind administrarea acestora”.

Șoferii trebuie însă să prezinte polițistului care îl testează o rețetă de la medicul de familie sau medicul specialist.

Legea urmează să intre în vigoare în termen de un an de la data publicării în Monitorul Oficial. „Până la data intrării în vigoare a legii, Ministerul Sănătății va elabora lista substanțelor psihoactive care va fi aprobată prin lege, în conformitate cu prevederile art. 241 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, și va lua măsurile necesare astfel încât eliberarea medicamentelor care conțin substanțe psihoactive sau cu efecte psihoactive să se realizeze doar în baza unei prescripții medicale”, au stabilit senatorii.

Senatorul Cazanciuc a explicat că prin legea amendată în Senat nu mai este necesară procedura de a demonstra printr-o expertiză medicală dacă substanța interzisă influențează sau nu capacitatea de a conduce autovehicule. Proiectul de lege a fost transmis la Camera Deputaților, unde, cel mai probabil în sesiunea din toamna acestui an, se va adopta o formă finală.

Foto ilustrativ: Shuttestock

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    tomitan 13.07.2025, 21:46

    Băi , lasă ca e bine ce face justitia, mai ales coruptii din ICCJ & CCR. Ca sa urmezi dreptul parca dai examen la istorie? Se vede cum aprofundeaza aceasta materie magistratii mioritici,ptr ca prin deciziile pe care le iau confirma regula " istoria se repeta" ( la fel si prostia adusa la stadiul de imbecilitate).Daca mâine vom auzi la mitingurile impotriva guvernului si a justitie sloganuri gen Germania anilor '30 "vrem un Fuhrer sa ne scape pe corupti" sau la alegerile urmatoare o sa ne trezim ca o sa avem in fruntea tarii un " il Duce" sau un "Capitan" care sa faca "ordine", sa nu va mire si mai ales sa nu aruncati vina pe popor.Viitorul dictator o sa fie suma coruptiei magistratilor & politicienilor psd-pnl. PS.Mussolini n-avut nevoie de ICCJ sau CC ca sa starpeasca mafia, ci de un om dur precum Cesare Mori ,care a avut la dispozitie politia& camasile negre si toata puterea.Votul cu CG n-a fost o gluma proasta ci o lectie pe care toti politicienii& magistratii o ignora.

    • Avatar comentarii

      Inginer 14.07.2025, 12:34

      Şi, pentru că Mussolini n-a avut nevoie de ICCJ sau CC(R) ca să stârpească mafia şi, de fapt, pe oricine nu-i plăcea, nici poporul nu a avut nevoie de vreun tribunal ca să îl stârpească pe Mussolini. Nici măcar un simulacru de proces nu i-au făcut, l-au împuşcat direct.

  • Avatar comentarii

    Nerasist 14.07.2025, 12:21

    Cu ce se ocupa inculpatul? Dar părinții lui? De ce îl protejează sistemul de corupție?

ALTE ȘTIRI
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
MONDEN
Roxana Ciuhulescu si mama ei
09:51
Mama Roxanei Ciuhulescu a murit. Mesajul dureros al vedetei: „O parte din sufletul meu a plecat odată cu ea”
Cheloo la Asia Express
09:27
Câți bani încasează Cheloo la fiecare etapă pe Drumul Mătăsii, în „Asia Express” 2026
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
10:30
S-a aflat ce relație este între Radu Mazăre jr și Andreea Popescu, după ce au apărut împreună în Mamaia: „Mi-a spus că e OK”
10:25
O femeie de 60 de ani a încercat doi ani să se angajeze și a trimis câte 20 de CV-uri pe lună: „Chiar și un robot m-a refuzat”
10:15
Fiica Adinei Buzatu s-a căsătorit cu Luca. Primele imagini cu Sara în rochie de mireasă
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!