Cuprins:
Peste 5.500 de litri de motorină furați în câteva zile
Furturile au avut loc între 25 septembrie și 12 octombrie 2024, potrivit publicației La Voix du Nord. Cazul a ajuns în atenția anchetatorilor după ce în noaptea de 12 octombrie 2024, într-o parcare din Franța, doi șoferi de camion au alertat jandarmii după ce au surprins doi indivizi care încercau să fure combustibil din vehiculele lor.
Hoții au reușit să fugă, dar au abandonat la fața locului propriul lor TIR. Acesta s-a dovedit a fi un punct de plecare esențial pentru investigație, întrucât în cabina vehiculului au fost găsite un card de conducător auto și un telefon mobil, care au dus la identificarea lui M.C., un român care locuia în Franța.
Geolocalizarea telefonului mobil care aparținea românului, coroborată cu înregistrările camerelor de supraveghere, a demonstrat prezența acestuia la locul altor șapte furturi similare efectuate în parcările de pe autostrăzile A26 (Zutkerque, Éperlecques, Souchez) și A1 (Wancourt).
Potrivit anchetei, M.C. ar fi sustras motorina pentru a-și alimenta propriul camion sau pentru a o revinde în bidoane. Prejudiciul total a fost estimat la 5.500 de litri de motorină.
A spus că TIR-ul îi aparține soacrei sale
Autoritățile au descoperit că acesta nu mai lucra ca șofer de camion din 2015, după ce i-a fost suspendat permisul de conducere. Deși inițial a negat implicarea în toate cele opt furturi, recunoscând doar patru dintre ele, el a susținut că și-ar fi lăsat telefonul unui coleg și a plecat în România.
Totuși, probele au arătat că, în aceeași perioadă, acesta era cazat în mai multe hoteluri din regiune. În plus, el a încercat să susțină că vehiculul folosit la infracțiuni îi aparținea soacrei sale, dar procurorii au demonstrat că, în realitate, el era proprietarul firmei asociate camionului.
„Ce făcea M.C. în Franța, deși avea permisul suspendat? Cu siguranță nu pentru a munci, ci pentru a fura”, a declarat un procuror în cadrul audierii, comentând declarațiile contradictorii ale inculpatului.
Condamnat pentru furt de motorină
Românul a fost condamnat de Tribunalul din Arras la 8 luni de închisoare cu suspendare pentru opt furturi. De asemenea, i-a fost confiscat camionul, format din cap tractor și remorcă.
În plus, M.C. a fost obligat să plătească 840 de euro unui transportator care s-a constituit parte civilă pentru cei 1.200 de litri de motorină furați.
Tribunalul i-a interzis, de asemenea, să intre și să stea pe teritoriul Franței timp de 10 ani.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_cd3abac93b269907d5f731966a7486a8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_79b2ff1c15d910254838eb263e57929a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_def53d6b93e339aaa215b16a9bccb621.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_24bdf0caf06904a5e008ffb1206d9d48.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f123ff0b3e6e9fa134344f2facff75c1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b06936b2abe7063ec27341c6600c3e0f.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_e5e556401398d57918bfd3bb3b6d08c9.gif)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_9113b15b7bbbe24947d5d5d539616def.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_4d6835ea95c163693f1c4d29f0f2fe6d.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_040b645029d4b08961b33bc0307bc997.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d907f9232c014b7c23fefd5fe2d44f7c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_58ef3bf9a644a46cb395c45ab83c1c3e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_713e704ad54fed07c2169cf01712e435.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_4d8ed27ab810754cac742413182e308c.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_46b3e1d69b09ac9deaecf60fc3cb2365.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b3389d9d2cf2b469e6ab46aff3ef60c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5dacf3edf24b1d45ec6ef615b0e55810.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_b459a5024b329b93794260d362d5ecf7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_5b7b1e9aa5bb92eb76340fc100d70fce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_47ec807809b5395ddab1c5af42f61fe4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_2a4bfb95c47b9caa3d6cbbdd9f1d9f54.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c9646ad6c2d5657ee18465e364b372ab.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/soferi-de-tir-consum-carburanti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_d81c3597ecdaac73f866c9b64aed8cf0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_bdb810699500a0018f6ec4889b293ff3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/copil-bebelus-nou-nascut.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/mana-unui-bebelus.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/denis-hanganu-anghel-damian-tatutu-serial-pro-tv-voyo.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/cornel-ilie-vunk.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_9af3b6ea8be7445f42b123e7a78fab31.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_85c7f8009f659ab568ff10847468c5b5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nicusor-dan-reactie-guvern-ilie-bolojan-demis-motiune-cenzura-e1778529256676.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-premier-pnl-2-e1776627774263.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/plata-pos-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/pasi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/cabina-telefonica.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/micul-caine-fluture-pe-nume-lazare-intra-in-cartea-recordurilor--foto-facebook.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/burete-de-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cand-e-bine-sa-te-speli-pe-dinti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/visezi-logodna.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/bonsai-ingrijire.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/curiozitati-despre-europa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ploaie-si-grindina-vreme-meteo.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/dragos-argesanu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/protest-10-august-2018-foto-vlad-chirea-42-copy.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/utilajele-de-la-drdp-brasov-deszapezesc-transfagarasaul--imagine-cu-caracter-ilustativ--foto-captura-video.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/consiliul-concurentei-banner-cladire.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/motiune-de-cenzura-guvernul-bolojan-5-mai-2026-6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-in-parlament-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/george-simion-protest-aur.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.