Un camion abandonat pe marginea drumului B442, în apropierea localității Coppenbrügge, Germania, a devenit o problemă greu de rezolvat. Vehiculul, care transporta 20 de tone de bitum pentru construcția drumurilor, este acoperit acum de vegetație, iar autoritățile par să fi renunțat la ideea de a-l recupera. Potrivit publicației germane Tagesschau, costurile de recuperare sunt estimate la aproape 40.000 de euro.
Camionul se află într-un teren sălbatic cu mici iazuri, iar bitumul transportat s-a întărit complet. Pentru recuperare, ar fi necesar un macarale special, care să fie stabilizat corespunzător. Primarul localității Coppenbrügge, Thomas Küllig, a declarat că s-au făcut solicitări către mai multe firme, iar cea mai ieftină ofertă primită se ridică la 38.000 de euro.
Primarul Küllig a explicat că nu s-a reușit identificarea proprietarului sau a șoferului camionului pentru a fi tras la răspundere.
Șoferul, un cetățean român, a fost rănit ușor în accident. Camionul, cu volan pe partea dreaptă, este înregistrat în Marea Britanie și aparține unei firme italiene.
„Firma italiană nu poate fi contactată”, a spus Küllig. Nici investigațiile poliției și ale Interpolului nu au oferit rezultate.
Dacă vehiculul ar fi fost înregistrat în Germania, asigurarea ar fi acoperit costurile de recuperare, a explicat primarul. În cazul camionului britanic, nu s-a putut afla cum este acesta asigurat.
„Nu văd nicio pârghie legală pentru a elimina vehiculul„, a concluzionat Küllig.
Thomas Milnikel, proprietarul terenului unde se află camionul, a refuzat să suporte costurile de recuperare. El consideră că este inacceptabil ca o companie să opereze în Germania fără să fie responsabilă în cazul unui astfel de incident. Milnikel a menționat că ia în considerare să scoată camionul la vânzare pentru piese.
După aproximativ zece ore de muncă intensă, un specialist din Herford, Renania de Nord-Westfalia, a reușit să recupereze camionul. Drumul B442 a fost temporar închis pentru ca vehiculul să fie tras pe șosea cu ajutorul unor mașini de tractare grele.
Bitumul întărit a fost spart cu un excavator dotat cu un ciocan de demolare, iar materialul a fost transportat ulterior. Camionul, care nu mai era funcțional, a fost urcat pe un trailer și îndepărtat.
Conform declarațiilor lui Thomas Milnikel pentru NDR Niedersachsen, camionul a intrat în proprietatea sa după ce firma italiană a refuzat să acopere costurile de recuperare. El a cedat vehiculul gratuit companiei de recuperare, care în schimb nu i-a perceput nicio taxă. Camionul a fost ulterior vândut, însă prețul nu este cunoscut. «Vehiculul va fi acum dezmembrat pentru piese», a declarat Rocco Daniel Jendroska, directorul companiei de recuperare.
Milnikel este ușurat că vehiculul, acoperit de vegetație, nu mai ocupă terenul său. Totuși, el rămâne cu pagubele provocate în grădina sa.
„Sera mea a fost distrusă complet – nimeni nu va plăti”, a povestit bărbatul.