O femeie de 32 de ani din Drajna, județul Prahova, s-a ales cu dosar penal și riscă o pedeapsă cu închisoarea după ce a fost prinsă conducând în stare de ebrietate, deși avea permisul suspendat, relatează Observatorulph.ro.
Femeia a fost depistată marți în trafic, în zona centrală a Ploieștiului, pe strada Sublocotenent Erou Călin Cătălin.
În urma verificărilor în bazele de date, polițiștii au constatat că șoferița nu avea dreptul de a conduce, având permisul suspendat.
Deoarece emana halenă alcoolică, a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o alcoolemie de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, aceasta a fost transportată la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, femeia fiind acuzată de conducerea unui vehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat și conducere sub influența alcoolului.