Judecătoria Rădăuți a dat sentința într-un proces în care o tânără din Botoșani a fost judecată după un accident pe care l-a produs și în care a lovit pe trecerea de pietoni un copil de 12 ani. Resuscitat la locul accidentului, băiatul a murit apoi în drum spre spital, scrie Monitorul de Suceava.
Tânăra șoferiță care a provocat un accident mortal pe o trecere de pietoni din Siret a fost condamnată de Judecătoria Rădăuți la o pedeapsă de 2 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe o durată de 3 ani. Sentința Judecătoriei Rădăuți nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Șoferița nu are circumstanțe agravante, deținea permis valabil de conducere și nu consumase alcool, dar impactul s-a produs pe trecerea de pietoni, pe unde traversa regulamentar un copil de 12 ani. Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți a stabilit o culpă de 100% în sarcina conducătoarei auto.
Pe 20 aprilie 2021, în jurul orei 16.00, Adina Z., o tânără care atunci avea 22 de ani, din județul Botoșani, aflată la volanul unui VW Passat, a trecut pur și simplu cu mașina peste copilul în vârstă de 12 ani, Denis H., care traversa regulamentar.
Accidentul s-a produs pe strada Alexandru cel Bun din Siret, în timp ce șoferița rula pe direcția dinspre Suceava către Vama Siret.
Echipajul medical SMURD ajuns la fața locului a efectuat manevre de resuscitare şi l-a scos pe minor din stop cardio-respirator. Din păcate, în drum spre Compartimentul Primiri Urgențe Siret, copilul, cu traumatisme foarte grave, a intrat din nou în stop cardio-respirator.
Conform sentinței Judecătoriei Rădăuți, membrii familiei copilului mort în accident (părinți, frați, doi bunici) ar urma să primească daune morale de aproximativ 700.000 de lei, dar și această latură civilă a sentinței este atacabilă la instanța superioară.
Pavel35 26.09.2023, 16:32
Nu era sub influența alcoolului sau a altor substanțe, pa! Ia cu suspendare! Avea permis, mașina corespundea, mai "unge" undeva și gata! Asta e România!
ionels 26.09.2023, 16:51
Deaia nu ne potolim, pentru ca nu se da cu executare.
Bubulina61 26.09.2023, 17:17
Dar pentru viața copilului cine plătește, mai ales că traversa și regulamentar!
Mada21 26.09.2023, 17:23
Câtă nedreptate. nu mi se pare corect..
gigiladrea 26.09.2023, 17:24
revoltator poti sa omori un om fara sa faci inchisoare; orice incalcare a legii soldata cu moartea unui om ar trebui sa duca la ani grei de inchisoare altfel macelul de pe sosele va continua iar legea ar trebui sa protejeze pietonii si condamne soferii si daca nu se intampla pe trecere; se goneste cu viteze mari in toate localitatile mutilatii pe viata si mortii in numar mare sunt garantati parlamentul da dovada de o inconstienta criminala