Cititorul care le-a semnalat jurnaliștilor sibieni altercația în trafic și le-a trimis imaginile filmate a spus: „Nu părea sau nu am observat eu ca înainte de această întâmplare să se fi șicanat în trafic. Pur și simplu am observat la un moment dat cum au început să se bată”.

În imaginile surprinse, șoferul unui BMW este asaltat de doi bărbați, care îl lovesc cu pumnii. Două femei din aceeași mașină cu cei care lovesc încearcă să îi potolească. Scena s-a terminat rapid, atunci când semaforul la care erau oprite cele două mașini, una după alta, s-a făcut verde.

Nimeni din celelalte mașini nu a intervenit pentru a aplana acest conflict. „A fost foarte ciudat. Au urcat cu toții în mașini, ambele înmatriculate în Sibiu și și-au văzut de drum ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat”, a adăugat bărbatul care a filmat.

„În legătură la imaginile prezentate, vă comunicăm că, până în prezent, la nivelul I.P.J. Sibiu nu s-a înregistrat nicio plângere privind incidentul semnalat.

În consecință, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu s-au sesizat din oficiu și au demarat o anchetă în vederea identificării persoanelor implicate pentru stabilirea situației de fapt și aplicarea măsurilor legale în consecință”, anunță reprezentanții IPJ Sibiu, pentru Turnul Sfatului.

Citeşte şi:

Dacă-ți pierzi copilul pe plajă la Eforie și ceri ajutor salvamarilor, ești amendat de Primărie

Turist amendat de jandarmi cu 500 de lei, după ce a hrănit mai mulţi urşi, lângă cetatea Poenari, în Argeș

Sportivul din România pentru care Angela Merkel are o slăbiciune: „Mă întreba ce face fetița aceea talentată”
PARTENERI - GSP.RO
Sportivul din România pentru care Angela Merkel are o slăbiciune: „Mă întreba ce face fetița aceea talentată”
BOMBĂ! Dan Bittman, anunț ȘOC: ‘Să văd dacă sunt un dobitoc’
Playtech.ro
BOMBĂ! Dan Bittman, anunț ȘOC: ‘Să văd dacă sunt un dobitoc’
O româncă povesteşte cum s-a apucat de videochat şi a făcut 1 milion de dolari în câteva luni. Reacţia părinţilor când le-a spus adevărul
Observatornews.ro
O româncă povesteşte cum s-a apucat de videochat şi a făcut 1 milion de dolari în câteva luni. Reacţia părinţilor când le-a spus adevărul
Horoscop 28 septembrie 2021. Racii revin la sentimente mai bune, de voie, de nevoie, în tot ce este legat de evoluția profesională
HOROSCOP
Horoscop 28 septembrie 2021. Racii revin la sentimente mai bune, de voie, de nevoie, în tot ce este legat de evoluția profesională
VIDEO. Șefa Comisiei Europene a refuzat să dea mâna cu fostul ministru Cristian Ghinea: ”I’m sorry”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Șefa Comisiei Europene a refuzat să dea mâna cu fostul ministru Cristian Ghinea: ”I’m sorry”
Impresiile unui polonez ajuns în Mioveni: ”Nu am întâlnit niciodata aşa ceva în Polonia”. Ce spune despre români
Telekomsport
Impresiile unui polonez ajuns în Mioveni: ”Nu am întâlnit niciodata aşa ceva în Polonia”. Ce spune despre români
(P) Power is Back! Energizează-te, fii tu însuți, fii cel mai bun!
PUBLICITATE
(P) Power is Back! Energizează-te, fii tu însuți, fii cel mai bun!