Sony Interactive Entertainment a captat atenția comunității PlayStation cu cea mai recentă ediție State of Play, oferind peste 60 de minute de trailere, anunțuri și detalii despre titluri noi și actualizări viitoare.
Cuprins:
Evenimentul a inclus o prezentare amplă a mult-așteptatului Marvel’s Wolverine, dar și dezvăluirea oficială a jocului God of War: Laufey, următorul capitol al francizei emblematice.
Fanii seriei God of War au avut parte de o surpriză majoră odată cu anunțul jocului „God of War: Laufey”, care va fi lansat exclusiv pe PlayStation 5.
De data aceasta, povestea se concentrează pe Laufey, cunoscută drept Faye, soția lui Kratos. În ciuda morții sale, Faye pornește într-o călătorie prin lumea de apoi a zeilor, hotărâtă să-i salveze pe cei dragi.
Într-un univers plin de magie și pericole necunoscute, ea va trebui să își demonstreze abilitățile pentru a supraviețui. Santa Monica Studio promite o experiență captivantă pentru fanii vechi ai francizei, dar și pentru noii jucători.
Un alt moment important al prezentării a fost dedicat jocului Marvel' Wolverine, dezvoltat de Insomniac Games. Trailerul dezvăluie stilul de luptă brutal al lui Logan, precum și apariția unor personaje cheie.
Printre acestea se numără Jean Grey, personaj din universul Marvel X-Men, care se aliază cu Wolverine împotriva grupării Reavers.
Potrivit PlayStation, gameplay-ul va pune accent pe tehnici de luptă agresive, iar fanii se pot aștepta la bonusuri de precomandă și mai multe detalii în lunile următoare.
Universul Marvel continuă să se extindă prin MARVEL Tōkon: Fighting Souls, care introduce trei personaje noi: Magneto, Green Goblin și Carnage. Alături de Doctor Doom, aceștia formează grupul Knights of Doom, influențând modul Story al jocului.
Studio-ul promite seturi noi de mișcări și o arenă cum nu s-a mai văzut până acum.
Firesprite Games a anunțat Until Dawn 2, o continuare independentă a popularului joc horror. Povestea urmărește un grup de vânători de fantome care ajung pe o insulă tropicală abandonată pentru a filma un episod pilot.
Deciziile lor vor modela cursul acțiunii, iar „butterfly effect”, element emblematic al seriei, revine. Dr. Hill, interpretat de Peter Stormare, va juca din nou un rol important, oferind un aer enigmatic poveștii. Titlul este dezvoltat exclusiv pentru PlayStation 5.