Corpul de control al ministrului educației urmează să se deplaseze începând de luni în unitățile de învățământ, pentru a verifica respectarea măsurilor sanitare și de ce unele unități au rate scăzute.

„Rolul directorului este esențial. Acolo unde directorul școlii este antivaccinist vom găsi o rată foarte scăzută de vaccinare, acesta este adevărul. Nu e normal să fii cadru didactic, un exemplu pentru elevi, și să nu înțelegi importanța și necesitatea vaccinării, să nu înțelegi progresul științei”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

„Corpul de control va merge mâine și va vedea la fața locului cazuri concrete. Verifică în primul rând respectarea măsurilor sanitare, raportarea ratei de vaccinare și care sunt motivele pentru o rată de vaccinare de 12%, rușinoasă (e cazul unei grădinițe din București – n.r.)”, a declarat ministrul.

„Am colegi foarte pricepuți în domeniul juridic care vor propune exact acele măsuri care se încadrează în limitele legii”, a răspuns Sorin Cîmpeanu întrebat de posibile sancțiuni.

4.847 de școli din întreaga țară, cu un număr total de peste două milioane de elevi şi preşcolari, își reiau luni, 8 noiembrie, cursurile cu prezență fizică întrucât îndeplinesc condiția de 60% din personal vaccinat împotriva Covid-19. Ele reprezintă 67,79% din totalul unităților din România.

Citeşte şi:

Județele unde cele mai multe școli rămân în online, deși rata de infectare e de 3 la mie. Explicațiile ministrului

„Potențiali campioni există pe orice stradă, în orice oraș”. Povestea lui Avram Iancu, românul care a parcurs înot Dunărea

Corespondență dintr-o țară sub România ca vaccinare. Ucraina seamănă cu noi la regulile bulversante și respectate amestecat

Urmărește-ne pe Google News
CV-ul de deputat al lui Daniel Ghiță, între fals și haz. Ce a pus la aptitudini fostul luptător
PARTENERI - GSP.RO
CV-ul de deputat al lui Daniel Ghiță, între fals și haz. Ce a pus la aptitudini fostul luptător
Amendă colosală pentru Kaufland România din cauza unui client. Ce lege majoră s-a încălcat
Playtech.ro
Amendă colosală pentru Kaufland România din cauza unui client. Ce lege majoră s-a încălcat
Mama copilului sfâșiat de câine nu înțelege cum s-a putut întâmpla tragedia: "Până şi hoţii mi-au intrat şi mi-au mângâiat câinii"
Observatornews.ro
Mama copilului sfâșiat de câine nu înțelege cum s-a putut întâmpla tragedia: "Până şi hoţii mi-au intrat şi mi-au mângâiat câinii"
Horoscop 25 ianuarie 2022. Peștii țin foarte mult la un plan și se apropie cu teamă de persoanele care i-ar putea influența
HOROSCOP
Horoscop 25 ianuarie 2022. Peștii țin foarte mult la un plan și se apropie cu teamă de persoanele care i-ar putea influența
Cum a reacționat George Simion după ce a fost stropit cu cerneală
Știrileprotv.ro
Cum a reacționat George Simion după ce a fost stropit cu cerneală
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
Telekomsport
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale
PUBLICITATE
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale