Sorin Ovidiu Vantu (54 de ani) are un nepot, după ce fiica miliardarului, Ioana Vantu, a născut, recent, un băieţel. Zvonul, care circula de ceva vreme, a primit vineri seara confirmarea oficială chiar la Realitatea TV, post care aparţine magnatului. În jurnalul de la ora 23.00, la un material referitor la cei mai bogaţi burlaci ai ţării, prezentatoarea a ţinut să precizeze că Sorin Ovidiu Vântu este bunic de puţină vreme!

4183-190707-6vanturi.jpg

Pentru că nu a avut încredere în sistemul sanitar din România, Ioana a preferat să nască la o clinică particulară din Paris. Până şi controalele de rutină din timpul sarcinii le-a făcut tot în capitala Franţei. Ca orice miliardar care se respectă, proaspătul bunic a luat măsuri extreme de siguranţă, nepoţelul său fiind sub pază 24 de ore din 24. Vântu s-a ocupat ca băieţelul să fie ascuns de ochii indiscreţi ai presei şi a dat ordin să fie supravegheat non-stop.

4183-190708-6fiica.jpgNepoţelul e păzit cu străşnicie de bodyguarzi

Una dintre locuinţele Ioanei Vântu se află într-un bloc de pe Bd. Unirii, din Capitală, proprietarul clădirii fiind chiar tatăl său. La parter au fost “plantaţi” cel puţin cinci bodyguarzi, care nu lasă pe nimeni să intre sau să iasă fără permisiunea lor. Uneori, Ioana se mai refugiază cu copilul şi la vila lui Vântu din Otopeni, un domeniu de zeci de hectare, în mijlocul pădurii, unde nici musca nu poate zbura fără să fie interceptată de paza personală a omului de afaceri.

Sorin Ovidiu Vântu a amenajat în fiecare locuinţă câte o cameră destinată copilului. Mobilierul a fost făcut la comandă cu câteva luni înainte de naşterea băieţelului. Tot ce-i trebuie unui copil mic, de la pătuţ şi până la cărucior, a fost cumpărat de la McLaren, firmă celebră în domeniu. Potrivit unor surse de încredere, numele nepoţelului este ţinut secret până la botez.

Despre tatăl copilului nu se ştiu prea multe. Totuşi, am aflat că numele său mic e George, că nu e persoană publică, că nu-i place publicitatea şi că o iubeşte foarte mult pe Ioana.

Are o avere de 1,25 miliarde euro

Conform Topului 300 editat de revista Capital, la finalul anului trecut, Sorin Ovidiu Vântu avea o avere estimată la 1,2-1,25 miliarde de euro.

VIDEO Momente șocante după golul Ungariei. Jurnalistă luată cu fulgi cu tot, imaginile zilei la EURO
PARTENERI - GSP.RO
VIDEO Momente șocante după golul Ungariei. Jurnalistă luată cu fulgi cu tot, imaginile zilei la EURO
BOMBĂ! Cu cine a fost surprinsă Anamaria Prodan după vestea divorțului. Ce au făcut împreună
Playtech.ro
BOMBĂ! Cu cine a fost surprinsă Anamaria Prodan după vestea divorțului. Ce au făcut împreună
Cum s-a produs tragedia de la concursul de off-road în care pilotul Adrian Cernea și-a pierdut viața. ”Nu ştiu de ce a luat decizia să intre”
Observatornews.ro
Cum s-a produs tragedia de la concursul de off-road în care pilotul Adrian Cernea și-a pierdut viața. ”Nu ştiu de ce a luat decizia să intre”
Horoscop 20 iunie 2021. Fecioarele trebuie să fie deschise la ceea ce au de spus partenerii de cuplu
HOROSCOP
Horoscop 20 iunie 2021. Fecioarele trebuie să fie deschise la ceea ce au de spus partenerii de cuplu
O tânără avocată din Iași a murit după ce s-a aruncat dezbrăcată pe geam de la etajul 6. Ce a făcut înainte
Știrileprotv.ro
O tânără avocată din Iași a murit după ce s-a aruncat dezbrăcată pe geam de la etajul 6. Ce a făcut înainte
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Telekomsport
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)