Soția pilotului mort la Craiova, jurnalistă trimisă să acopere accidentul aviatic: ”Am sperat să nu fie el victima!”

Comentează

Drumul până la locul incidentului a reprezentat un șir lung de gânduri și speranțe pentru Andrada Cojocaru, soția comandorului Aurelian Cojocaru, decedat în accidentul de ieri de la Craiova. Imediat cum i s-a cerut să meargă aoclo, femeia a realizat că ar putea fi vorba despre soțul ei, însă nu a putut crede asta nici în momentul în care l-a văzut zăcând fără suflare în iarbă.
”Tocmai terminasem emisiunea de la radio și am fost sunată să merg de urgență să fac un reportaj despre un accident aviatic. M-au ales pe mine fiind cea mai calificată, în condițiile în care mai știam despre avioane de la soțul meu. Atunci mi-am dat seama imediat că era vorba despre soțul meu. Știam că în ziua respectivă avea zbor de antrenament și, de asemenea, știam că doar el și un alt coleg trebuiau să zboare în acea zi. Am sperat până am ajuns acolo că nu era Relu, am sperat chiar și când l-am văzut pe iarbă și parcă încă mai sper să nu fie el”, a declarat femeia pentru ”Știrile PRO TV”.
Un avion IAR 99 Şoim, cu dublă comandă, s-a prăbuşit, joi, în zona Aeroportului Craiova, la scurt timp de la decolare. În urma impactului, pilotul şi-a pierdut viaţa, în timp ce instructorul aflat la bord a fost rănit şi preluat de un echipaj SMURD, fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă in Craiova.
Citește și:
Avionul prăbușit la Craiova s-a lovit de un stâlp din beton înainte de impactul cu solul
 
 
 
 
 








Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Silvia Lungu a dispărut fără urmă în timpul unei vacanțe în Grecia. Sursă foto: Facebook /Mara Bubu.
17:11
O româncă a dispărut fără urmă în timpul unei vacanțe în Grecia. Mobilizare de forțe pentru găsirea Silviei Lungu, unde a fost văzută ultima dată
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
16:34
Jandarmeria a reținut alte cinci persoane după violențele de la protestul oierilor din Piața Victoriei, iar amenzile au depășit 66.000 de lei
MONDEN
Irinel Columbeanu
18:16
Irinel Columbeanu a scăpat de datoria de 5.000 de euro la azil! Cine i-a plătit toate restanțele
Mihai Gadea si Oprah Winfrey, revedere la București
17:00
Ce a dezvăluit Mihai Gâdea după revederea cu Oprah Winfrey la București: „Unul dintre marile ei daruri”
POLITIC
Sorin Grindeanu
17:51
Sorin Grindeanu a anunțat că PSD va decide luni dacă-l susține pe Siegrfied Mureșan: „Am luat act cu surprindere și dezamăgire de propunerea președintelui Nicușor Dan”
Nicușor Dan desemnare Siegfried Mureșan
BREAKING NEWS
17:21
Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan pentru rolul de premier al României. Mureșan: „Accept propunerea”
Ultimele știri
18:33
Reacții din lumea politică după nominalizarea a premier a lui Siegfried Mureşan
18:30
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
07:00
Rezultatele loto din 17 septembrie 2026. Numerele câștigătoare extrase joi
18:26
Calculele din spatele desemnării făcute de președintele Nicușor Dan
TRENDING
10:09
Bani în plus la pensie din al 13-lea salariu și ore suplimentare: când sunt recunoscute automat și când ai nevoie de adeverințe
InterviuExclusiv
13:43
Cât are pensia Serghei Mizil: „Toată ziua stau în vacanță”
Unul dintre creatorului serialului de animație Peppa Pig a fost jefuit de 2 români. Sursă foto: nfts.co.uk
18:24
Doi români l-au jefuit pe „părintele” Peppa Pig: ce au furat din vila de 10 milioane de lire din Marea Britanie
O turistă a plătit 72 de euro la o cafenea din Piața San Marco, Veneția. Sursă foto: Profimedia.
16:12
Notă de plată absurdă la o cafenea din Veneția: cât a costat-o pe o turistă muzica live ascultată în timpul mesei
O jurnalistă care scrie pentru o publicație online
16:09
Peste 200 de angajați, concediați de patronul unuia dintre cele mai mari ziare din Marea Britanie. Cine le ia locul
Considerat un cancer blând, cancerul tiroidian poate afecta oasele
15:57
Mitul cancerului „blând” care îți poate afecta oasele. De ce este vital să îți verifici tiroida la timp
Imagine cu o femeie care spală un pui la chiuveta din bucătărie
15:55
De ce nu ar trebui să speli niciodată puiul înainte de a-l găti
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Vedere aeriană asupra ochiului unei furtuni tropicale, uragan
12:06
Care este diferența dintre un uragan, un taifun și un ciclon
Cum pastrezi merele peste iarnă
12:49
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Judecătoarea Ionela Tudor, cunoscută pentru cuvintele „m-a sunat Lia”, a făcut cerere de ieșire la pensie la începutul anului 2026
16:17
Ionela Tudor revine în magistratură: fosta șefă CAB, cunoscută după episodul „m-a sunat Lia”, va câștiga mai puțin decât pensia de 30.000 de lei
O barca rasturnata in kefalonia, septembrie 2026
08:17
Un român de 45 de ani a fost găsit mort pe o plajă din Poros, după ce dispăruse în apele Mării Ionice, în Kefalonia
Termocentrala Rovinari fotografiată din elicopter, cu fum ieșit pe turnurile de evacuare. Foto: Hepta
15:24
Rovinari vrea să transporte lignit cu camionul: fără cărbune suficient, Complexul Oltenia s-ar putea închide
Raluca Dumitra
14:36
5 știri eJobs: Peste 9 milioane de aplicări pe eJobs în primele 8 luni ale anului, dar tinerii până în 24 ani spun că le e mai greu să-și găsească job
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
16 sept.
Criza din agricultură nu a început pe 15 septembrie - și nu se termină cu ea
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
15 sept.
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor