„Soțul vine acasă, o bate, apoi ea își curmă viața”. O femeie casnică se sinucide la fiecare 25 de minute în India

Comentează
Arhiva foto

Aproape 22.400 de femei casnice s-au sinucis în 2020 în India, conform ultimului raport al agenției din subordinea guvernului care ține evidența infracțiunilor. Asta reprezintă 14,6% din totalul de sinucideri înregistrate în India și peste 50% din numărul de sinucideri în rândul femeilor. Raportul arată că motivele sunt „problemele în familie” sau „divergențe în căsnicie”, dar specialiștii spun că principala cauză este violența domestică, scrie BBC.

„Femeile sunt foarte rezistente, dar există o limită a toleranței”, spune medicul psiholog Verma Srivstava, într-un interviu pentru publicația britanică.

Numărul sinuciderilor în India, în creștere în ultimii trei ani

India se confruntă cu cel mai mare număr de sinucideri la nivel global. Bărbații ocupă un sfert din sinuciderile din lume, în timp ce femeile reprezintă 36% din total, în grupa de vârstă 15-39 de ani.

În ultimii trei ani, numărul persoanelor care și-au luat viața în țara asiatică a fost în creștere, potrivit raportului Agenției Naționale de Evidență a Infracțiunilor (Național Crime Record Bureau - NCRB), care funcționează în subordinea Ministerului de Interne din India. Agenția ține și evidența sinuciderilor anuale.

Numărul sinuciderilor în India este în creștere din 2018. Primul an al pandemiei a adus cel mai mare număr de persoane care și-au luat viața | Foto: captură raport NCRB

Numărul persoanelor care și-au luat viața a crescut de la aproape 129.900 în 2017, la peste 139.000 în 2019 și peste 153.000, anul trecut.

Peste 20.000 de femei căsătorite și fără loc de muncă se sinucid în fiecare an, arată raportul. În 2020, anul pandemiei, numărul lor a ajuns la aproape 22.400, peste jumătate din totalul femeilor. Asta înseamă că în India, 61 de femei casnice își iau viața în fiecare zi. Sau una la fiecare 25 de minute.

Agenția care a întocmit raportul spune că aceste sinucideri au loc pe fondul unor „probleme în familie”, ori cel mult pe „divergențe în căsnicie”. Medicii psihologi spun că alta este, de fapt, explicația.

Se căsătoresc prea devreme și își petrec tinerețea făcând munci casnice

„Cele mai multe sinucideri în rândul femeilor casnice sunt impulsive”, explică psihiatrul Soumitra Pathare pentru BBC. „Bărbatul vine acasă, își bate soția, iar ea își curmă viața”.

O treime dintre femeile din India care își pun capăt zilelor au un istoric de suferință din cauza violenței domestice, spune el.

Violența în familie nici măcar nu este menționată drept cauză în raportul NCRB.

Multe fete sunt obligate să se mărite de tinere, de când împlinesc 18 ani, vârsta legală pentru căsătorie. Devin soții, nore și își petrec toată ziua acasă, gătind, făcând curat și alte treburi gospodărești. „Sunt puse în fața a tot felul de restricții, nu au libertate personală și foarte rar pot avea propriii bani”, explică psihologa Verma Srivastava.

Educația lor, visurile lor nu mai contează și ambiția pe care o aveau începe încet să dispară, lăsând loc disperării și dezamăgirii, iar simpla existență devine o tortură.Verma Srivastava, medic psiholog, pentru BBC:

Miting împotriva căsătoriilor între minori și a violenței împotriva femeilor, în Mumbai | Foto: Profimedia

Un studiu al guvernului indian arată că 30% dintre femei spun că au fost bătute de un membru al familiei.

Victimele violenței domestice și-au găsit sprijin în alte femei

„Multe femei, victime ale violenței domestice, rămân sănătoase psihic doar pentru că primesc sprijin informal”, crede psihologa Chaitali Sinha. A lucrat trei ani într-un spital psihiatric din Mumbai și a făcut terapie cu oameni cu tentative de sinucidere. În cursul acestor terapii, medicul a aflat că femeile și-au format propriile grupuri de suport în trenuri, când călătoreau, sau în piață, cu vecinii.

„Nu aveau altă cale de a se exprima și de multe ori sănătatea lor mintală depindea de această conversație pe care o puteau avea cu o persoană”, a explicat Sinha pentru BBC.

Dar pandemia a afectat și mai rău situația victimelor violenței domestice, iar lockdown-ul le-a blocat în casă, cu abuzatorul lor.

Le-a împiedicat, de asemenea, să facă lucruri care le aduceau bucurie sau mângâiere. Furia, suferința și tristețea au crescut în timp, iar sinuciderea a devenit pentru ele ultima soluție. Chaitali Sinha, medic psiholog, pentru BBC:

Încă un subiect tabu

Nu se discută suficient despre asta, spune psihiatrul Soumitra Pathare. „Există această rușine și stigmă, iar familiile încearcă să țină la secret sinuciderile”, afirmă medicul.

„În mediul rural, nu există obligația de a face autopsii, în timp ce de partea cealaltă, familiile înstărite pun presiune pe poliție ca să treacă sinuciderea drept moarte accidentală”, explică Pathare.

Autoritățile din India au în lucru o strategie națională de prevenire a sinuciderilor, potrivit publicației locale The Hindu.

„Dacă India a înregistrat anul trecut undeva la 150.000 de sinucideri, înseamnă că numărul tentativelor este undeva între 600.000 și 6 milioane”, spune Pathare.

Aceasta este populația la risc care ar trebui să reprezinte targetul strategiei de prevenție, crede medicul.

„Organizația Națiunilor Unite vrea să reducă numărul sinuciderilor cu o treime până în 2030, dar la noi, a crescut cu 10% față de anul precedent”, afirmă Pathare, conform BBC.

  • Telverde Antisuicid: pentru consiliere în situaţii de criză suicidară puteţi contacta Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului între 19.00 și 7.00, vineri, sâmbătă și duminică, la numărul de telefon 0800 801 200 (apelabil gratuit la nivel naţional din orice reţea) sau oricând prin e-mail la sos@antisuicid.ro. Dacă tentativa este iminentă, sunați urgent la 112.

Foto: Profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: India
ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală