Mergi direct la conținut »
Condamnare dură pentru un polițist corupt: 9 examene măsluite = 9 ani de pușcărie!
Știri România Libertatea > Ştiri > Știri România > Condamnare dură pentru un polițist corupt: 9 examene măsluite = 9 ani de pușcărie!

Condamnare dură pentru un polițist corupt: 9 examene măsluite = 9 ani de pușcărie!

Un agent căruia îi stătea în putere să decidă care dintre candidații la statutul de șofer merită să iasă în trafic cu acte în regulă a fost trimis după gratii pentru nouă ani. În baza probelor furnizate de ofițerii DGA - Serviciul Județean Anticorupție Suceava, Sorin Codescu, fost agent de poliție, a primit câte un an de închisoare pentru fiecare examen practic, pentru fiecare traseu pentru care a luat șpagă de la viitorii șoferi. Astfel, 9 examene măsluite = 9 ani de pușcărie!

De Cristian Burcioiu,

Cine era repartizat să dea proba practică pentru obținerea permisului de conducere cu agentul de poliție Sorin Codescu trebuia să aibă, obligatoriu, în buzunar între 200 și 400 de euro. Viitorii șoferi erau avertizați, direct sau prin intermediari, că acesta era prețul pentru ca pe dosarul lor, la rubrica ”traseu”, să scrie ”admis”.

Bănoasa afacere derulată între lunile februarie și octombrie ale anului 2014 a ajuns și la urechile ofițerilor DGA – Serviciului Județean Anticorupție Suceava care au declanșat operațiune de supraveghere a lui Codescu. Intrați pe firul poveștii, investigatorii au aflat că opt candidați la permisul de conducere și-au plătit traseul conform tarifelor polițistului corupt. În acel moment au decis să trimită, în postura de elev un ofier sub acoperire care, chipurile, ar fi trebuit să dea proba practică.

A cerut bani și unui investigator anticorupție sub acoperire

Fără ca măcar să aibă habar, polițistul ”stăpân” al examenelor practice pentru obținerea permisului de conducere i-a impus unui agent sub acopeire de la DGA să-și plătească ”obligațiile” dacă vrea să treacă și să devină șofer. Așa s-a și întâmplat, iar negocierea încheiată cu o plată făcută în monedă europeană a fost cel de-al nouălea dosar care l-a înfundat definitiv pe subofițerul șpăgar.

DOCUMENT | Adevărata cifră a infectaților cu COVID-19 de la Spitalul Militar
Recomandări

DOCUMENT | Adevărata cifră a infectaților cu COVID-19 de la Spitalul Militar

 

Cu nouă dosare de mită la activ, Sorin Codescu a fost condamnat la nouă ani de închisoare. O pedepasă aspră decisă de o instanță a Curții de Apel Brașov pentru infracțiunile de luare de mită și fals intelctual. În plus, timp de trei ani, fostul polițist nu va avea dreptul să-și exercite anumite drepturi civile. Sentința nu mai poate fi atacată deoarece este definitivă.

Citește și: Șpagă pentru intrarea în Armată. Trei militari traficau, pe sume considerabile, slujbe de membru al Armatei Române

Close
Închide
  Close