Ancheta în cazul prăbușirii avionului ultraușor pe un teren agricol din satul Hurjuieni, comuna Gălănești, continuă luni. La fața locului au venit și specialiști din cadrul Autorității de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile, scrie Monitorul de Suceava. În urma tragediei de ieri au murit două persoane, omul de afaceri sucevean Bogdan Constantin Adomniței, fratele fostului ministru al educației Cristian Adomniței, și pilotul Marcel Iliese.
În urma verificărilor s-a stabilit că avionul a decolat de pe aerodromul din Frătăuții Vechi, în jurul orei 15.00 cu mai mult de patru ore înainte de ora la care s-a anunțat tragedia.
Având în vedere că nu a fost identificat cineva care să fi văzut avionul în derivă, este destul de probabil ca între momentul tragediei și apelul la 112 să fi trecut destul de multă vreme. De altfel, motorul era deja rece când echipajele de salvatori au ajuns la fața locului, scrie Monitorul de Suceava.
Arhitectul Bogdan Adomniței era proprietarul avionului de puțină vreme și, povestesc apropiații, era extrem de mândru că avea în sfârșit aparatul său de zbor.
Aeronava de mici dimensiuni figurează înmatriculată în Letonia și era destinată scopului recreativ.
Marcel Iliese, în vârstă de 58 de ani, instructor de zbor, și Bogdan Adomniței și-au pierdut viața în accidentul aviatic.
Primul era unul din cei mai cunoscuți instructori din zbor din România, locotenent comandor în rezervă. Este fost pilot militar și de linie, pilot de elicopter, considerat unul dintre cei mai experimentați piloți din România.
Cercetările de la fața locului se derulează sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava. Procurorul va da un verdict în baza a ceea ce constată cei de la Autoritatea de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile.