Mişcarea cel puţin ciudată a apărătoarei lui Cioacă, avocata Maria Văsîi, vine ca urmare a unui interviu pe care chestorul Viorel Vasile, unul dintre oamenii care au lucrat la caz, l-a dat pentru un post TV, în care şi-a exprimat opinia conform căreia crima poate fi dovedită şi fără existenţa unui cadavru.
Afirmaţiile par să fi băgat spaimă în Cristian Cioacă, iar prin avocata sa, acesta i-a scris ministrului de interne, Radu Stroe, căruia i se plânge că Viorel Vasile a minţit. “Viorel Vasile nu are calitatea de a face dezvăluiri dintr-un dosar penal ce priveşte o infracţiune pentru investigarea căreia competenţa revine procurorului. A făcut afirmaţii false în scopul de a manipula opinia publică”, spune avocata în scrisoarea trimisă ministrului de interne.