Subsolul Spitalului din Zărneşti, precum şi un supermarket din localitatea din județul Brașov au fost inundate în urma ploilor abundente din ultimele ore, pompierii intervenind la această oră cu mai multe motopompe pentru evacuara apei.
„La spital acţionăm cu două motopompe, iar la rampa de alimentare a unui supermarket cu o motopompă“, a spus Luiza Dănilă, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Braşov.
De asemenea, şapte gospodării şi două locuinţe din satul Zizin au fost inundate, iar pompierii intervin cu patru motopompe, potrivit sursei citate.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis vineri, 29 iunie, un cod portocaliu de ploi abundente, până sâmbătă seara, în nordul și centrul țării, când se vor semnala cantități însemnate de apă.