Dragoș Pătraru vorbește, în această dimineață, despre ordonanțele date de Guvernul Orban în ultima zi de mandat, fără ca acestea să fi trecut înainte pe la Consiliul Legislativ, așa cum este procedura.
„Nenea Șică, lăutar legislativ cum e, a zis: dă-le, bă, dracu de Ordonanțe, că le semnez acu, noaptea, iar mâine dimineață se duce nea Stănel, portarul, cu ele la Consiliu și ia aviz de la oamenii ăia. Treabă românească: și noapte, și fără avize, of, se răsucește Ciordache-n pat când aude!”, spune Dragoș Pătraru.
Jurnalistul atrage atenția însă, că, deși Consiliul Legislativ inițial a refuzat să dea avizele după ce ordonanțele au fost deja semnate de premier, a doua zi Consiliul a anunțat că au fost date toate avizele.
„Deci cu o zi înainte pe site era că «Marș, mă, Șică, nu putem da aviz!», iar luni era: «Aaa, luați aviz de aici, bravo, domnu Șică, mare, mare legiuitor sunteți!».
Domnu' Iohannis, ți-ai băgat și matale coada? Prea s-au executat oamenii ăia imediat, prea au bătut din călcâie, prea le-au zornăit stelele pe umeri, dacă înțelegi ce vreau să zic”, a continuat Pătraru.