Operațiunea de prindere în flagrant delict

În urma investigațiilor, autoritățile au organizat o operațiune în municipiul Constanța. O femeie a fost prinsă în flagrant delict în timp ce încerca să vândă o statuetă valoroasă. Obiectul de artă era o statuetă din bronz, semnată Emile – Antoine Bourdelle, intitulată „Țărancă cu copil în brațe”, evaluată la aproximativ 15.000 de euro.

WhatsApp Image 2025-02-28 at 08.29.01 (1) (1)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

„La data de 27 februarie 2025, poliţişti din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale, în baza informaţiilor obţinute şi investigaţiilor efectuate, s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de tăinuire privind un bun cultural furat de pe teritoriul Franţei, în anul 2018, dosarul fiind înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa. Poliţiştii s-au deplasat în municipiul Constanţa şi au prins în flagrant delict o femeie, care ar fi deţinut şi ar fi intenţionat să vândă o statuetă din bronz, semnată Emile – Antoine Bourdelle, intitulată «Ţărancă cu copil în braţe», evaluată la aproximativ 15.000 de euro”, a anunțat Poliția Română într-un comunicat oficial.

Măsuri luate de autorități

Bunul cultural a fost confiscat imediat de polițiști pentru continuarea cercetărilor.

,,În cauză, cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii întregii activități infracționale”, a mai transmis Poliția Română.

Autoritățile încearcă să determine cum a ajuns opera de artă în România și cine mai este implicat în această afacere ilegală.

Cazul rămâne în atenția organelor de anchetă, care vor investiga toate aspectele legate de furtul și traficul acestei opere de artă valoroase.

Tot în Constanța a fost găsită o mașină de lux, care era căutată în Germania.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (2)
Avatar comentarii

TheRealGicaContra 28.02.2025, 17:17

Statuetă de zeci de mii de euro evaluată la 15000 de euro!

Avatar comentarii

Ttyy 28.02.2025, 17:53

Sa nu o mai vedem in libertate.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.