Stefan Hell a primit distincţia, vineri, pentru realizările ştiinţifice şi pentru promovarea imaginii României. Cercetătorul a declarat că momentul este unul special, care îl ”mişcă profund”.
”Doresc să vă mulţumesc pentru deosebita onoare pe care mi-o faceţi. (…) Să primesc astfel de onoruri după mulţi ani de muncă este o mare plăcere, dar să primesc această decoraţie din partea ţării în care m-am născut, direct din mâinile preşedintelui, este ceva foarte special, care mă mişcă profund”, a declarat Stefan Hell, conform Mediafax.
Cercetătorul a amintit de originile sale româneşti şi de influenţa pe care a avut-o educaţia primită în România asupra parcursului său profesional şi ştiinţific.
”Când am plecat din România în 1978, la vârsta de 15 ani, tocmai câştigasem un concurs de fizică pentru elevi la liceul Nikolas Lenau, din Timişoara. Când am ajuns în Germania, mi-am dat seama că educaţia mea în ştiinţele naturii şi matematică era foarte bună, la nivelul elevilor germani mai mari cu un an”, a mai povestit Stefan Hell.
Cercetătorul de origine română Stefan W. Hell, alături de alţi doi colegi, Eric Betzig, şi William E. Moerner, au primit premiul Nobel pentru chimie în 2014 pentru dezvoltarea microscopiei cu fluorescenţă de super-rezoluţie.
Foto: Hepta

Stefan_Hell_Klaus_Iohannis_Hepta_0.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.