Într-o acțiune de tip „blitz” desfășurată pe 10 martie pe drumurile din județul Cluj, polițiștii au verificat sute de șoferi și autovehicule, aplicând amenzi în valoare totală de peste 40.000 de lei, potrivit Actual de Cluj.
Acțiunea a avut loc între orele 0.00-13.00 și 15.00-19.00, în Dej și comunele limitrofe. În total, au fost verificate peste 210 persoane și 175 de autovehicule, iar polițiștii au efectuat 60 de testări cu aparatul etilometru.
În urma controalelor, au fost constatate două infracțiuni la regimul rutier privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe. De asemenea, au fost aplicate 71 de sancțiuni contravenționale, dintre care 68 pentru abateri la regimul circulației, cum ar fi:
Polițiștii au reținut patru permise de conducere, patru certificate de înmatriculare și două seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare
În comuna Vad, un șofer a fost depistat cu 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, în timp ce conducea pe drumul județean DJ 109E.
În Dej, o autoutilitară folosită pentru transport de mărfuri avea tahograful fără inspecție tehnică valabilă.
Pe DN1C - E576, în localitatea Coplean, un șofer circula cu 82 km/h pe un sector unde limita era 50 km/h, iar testarea a arătat 0,22 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a primit amendă de 1.822,5 lei și i-a fost suspendat permisul pentru 3 luni.