Cotidianul născut acum 25 de ani din strigătul străzii. Libertatea, primul ziar liber al României
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Maşinile uriaşe şi greoaie, străbunicile celor de azi, duduiau, tipărind pentru prima oară nu Informaţia Bucureştiului, ci Libertatea, primul ziar liber apărut după Revoluţie. Era 22 decembrie, undeva spre ora 13.00, şi strigătele izbucnite în toată ţara se scurgeau în sutele de mii de exemplare ale ziarului, scris înfrigurat, în doar câteva ore, de ziariştii ce se adunaseră încă de la primele ore în redacţia din strada Brezoianu. “Victorie!”, se citea mare, în deschiderea ziarului. “Cetăţeni! Fraţi români, am învins! Tiranul a fost învins!
Puterea e acum în mâinile poporului!”. Cele patru pagini ale ziarului Libertatea, publicate într- un timp record pentru nivelul tehnic al vremurilor, erau expresia entuziasmului care pusese stăpânire pe ţară, ecoul exploziei din milioane de piepturi. Câteva sute de exemplare au fost aruncate de la balcon de cei prezenţi în redacţie peste oamenii care îşi clamau în stradă libertatea, restul tirajului fiind încărcat în Dacii, dus în punctele fierbinţi ale Bucureştiului, de la Intercontinental până la Gara de Nord, de la Piaţa Palatului şi Piaţa Unirii la Televiziunea Română, şi distribuit gratuit oamenilor care trăiau orele aşa cum le simţeau. Nefiltrat.
Entuziasmul nebun din paginile ziarului, urmarea pulsului crescut de mii de ori al oamenilor, se contopea cu o lume ce se schimba de la secundă la secundă şi împreună scriau deja ceea ce avea să devină istorie. “Pentru că publicaţia era foarte populară, multă lume se adunase deja în faţa redacţiei, strigând din răsputeri «Libertate! Libertate»”, povestesc cei care au fost martori.
Cuprins:
Ore de foc la propriu şi la figurat
Marian Cioba, membru fondator al ziarului Libertatea, rememorează orele care au precedat apariţiei ziarului, prezentat pe 22 decembrie, la doar câteva ore după ce cerneala tipografiei, ce funcţiona chiar în sediul ziarului, se impregnase în hârtie, şi la Televiziunea Română.
“În după-amiaza lui 21 decembrie 1989, împreună cu Horia Tabacu şi Sorin Roşca Stănescu, am urmărit firul evenimentelor dintr‑un apartament de la Hotelul Intercontinental, am văzut de acolo ce se întâmpla în stradă, inclusiv când au început să tragă în Spitalul Colţea. Îmi amintesc şi cum, undeva pe la miezul nopţii, străzile au început să fie ocupate, uşor şi pe tăcute, de utilajele trimise să şteargă dârele de sânge. Am plecat de la Intercontinental pe la 7.00 dimineaţa şi am mers la redacţie. Nu dormisem deloc. Oamenii începuseră deja să se adune la birou, era agitaţie mare. Eram la secretariat, la etajul doi, unde era şi biroul redactorului-şef, mă uitam la TV, când am văzut că imaginea se mişcă, mi-am dat seama că era începutul sfârşitului. Am început să scriem ce simţeam, o parte dintre oameni erau la birou, alţii, pe stradă, printre oameni, vorbeau, făceau poze”, îşi aminteşte Marian Cioba.
În timp ce în birouri lumea fierbea emoţional, sediul ziarului lua foc la propriu. Pe 22 decembrie, clădirea a fost atacată cu cartuşe incendiare, focul cuprinzând acoperişul. “Era o nebunie. Am chemat pompierii, au stins focul, dar apa curgea peste tot, ne era frică să nu se strice liftul, să nu se inunde tipografia, că nu mai putem scoate ziarul”, rememorează ziaristul orele de foc. Abia stins, incendiul a pornit din nou, necesitând a doua intervenţie a pompierilor. Tirului abătut asupra clădirii i-a căzut, de altfel, victimă şi actorul de comedie Horia Căciulescu, asasinat cu un glonţ în cap chiar în faţa clădirii. Gabriel Miron, fotograf prins şi el în mijlocul istoriei, povesteşte că pe 21 şi 22 decembrie şi-a împărţit timpul între Palatul Universul, unde se aflau redacţia şi tipografia, şi alergătura de pe străzi.
“Ţineam aparatul foto ascuns într-o geantă, să nu mă vadă nimeni. Eram plin de entuziasm, mai ales după ce distribuisem primele 3.000 de exemplare ale noului ziar pe stradă, alături de colegi. Dintr-o dată, gluma s-a îngroşat, au început să şuiere gloanţele trase de pe blocurile Centrofarm şi Spicul”, spune Miron. Seara, cei rămaşi la redacţie au plecat epuizaţi către case. Au revenit a doua zi la prima oră, impregnaţi de emoţii şi subiecte. Al doilea număr din Libertatea urma să fie scris.
De la membrii fondatori, la Ringier România
Menit înainte de ’89 a atinge populaţia bucureşteană, dar putând fi găsit şi în alte oraşe ale ţării, ziarul Revoluţiei s-a transformat apoi în unul naţional, funcţionând într-o formulă asemănătoare celei din decembrie 1989 timp de cinci ani, până 1995, când acţiunile oamenilor au fost cumpărate de trustul elveţian Ringier.
Din echipa care a “născut” Libertatea au făcut parte Octavian Andronic, primul redactor-şef al ziarului (înaintea sa, la Informaţia Bucureştiul redactor-şef fusese Dumitru Târcop), Horia Tabacu, azi editor al ziarului Evenimentul Zilei, Marian Cioba, editor, care, 25 de ani mai tâziu, lucrează încă la Libertatea, Sorin Roşca Stănescu, Ileana Coman, Stelian Moţiu, Gabriel Miron, Petru Calapodescu, Marian Ghiolduş, Val Voiculescu, Mihai Bărbulescu şi Aurel Ghimpu. Ziua apariţiei ziarului a fost şi ziua în care era pus pe picioare, chiar şi aşa, incipient, Sindicatul liber al ziariştilor din Bucureşti, eveniment marcat în clădirea Palatului Universul.
Extrase din primul număr
Primele ore ale Libertăţii. În clipa în care scriem aceste rînduri, în faţa redacţiei ziarului, acum liber, se cîntă Hora Unirii. Sub această emoţie profundă relatăm întîmplările petrecute ieri în piaţa Eroismului, de la Universitate, unde am fost martori oculari începînd cu primul moment şi terminînd cu odiosul genocid, declanşat din ordinul «celui mai iubit fiu al poporului»”.
La ora 14 erau deja peste 2.000. “Dinspre Piaţa Unirii veneau mereu, în coloane, alţii şi alţii. Primele lozinci: «Sîntem studenţi», «Vrem guvern democratic», «Ceauşescu, cine eşti? Criminal din Scorniceşti», «Timişoara », «Braşov», «Şi voi sînteţi români», «Fără violenţă », «Armata e cu noi»”.
În sfârşit...“Bucureşti, ora 11.30. În sfîrşit! În sfîrşit, valurile nopţii s-au risipit. La 24 de ore după ce primele glasuri s-au făcut auzite în Piaţa Palatului cerînd «Libertate» şi «Jos cu clica Ceauşescu», zorii au sosit în Capitală, în întreaga ţară. Au fost zori roşii, de sînge, zori umezi de lacrimile părinţilor, fraţilor şi surorilor celor care ieri, după simulacrul de miting, au manifestat pînă noaptea tîrziu pe străzile oraşului, sub ploaia de gloanţe, striviţi de şenilele tancurilor, dîndu-şi viaţa pentru libertatea noastră, a tuturor”.
CETĂŢENI! “Pentru sîngele vărsat este nevoie acum să-i ajutăm pe cei aflaţi în suferinţă, pe eroii crîncenei represiuni. Cei ce doresc să doneze sînge, şi facem apel să fie în număr cît mai mare - întrucît rezervele existente au fost distruse de odioasele unelte ale fostului regim - sînt rugaţi să se adreseze Centrului de Hematologie (str. Doctor Felix) şi tuturor spitalelor..
