VIDEO | De la dumbrava minunată la Dumbrava spionată! Angajatele din primărie își acuză edilul că le urmărește cu aparatură audio-video

Comentează
Angajatele din primărie își acuză edilul că le urmărește

Mai multe angajate ale Primăriei Dumbrava din Județul Prahova au ajuns în pragul disperării! Sunt terorizate, de luni bune, de edilul localității și amenințate în fel și chip, într-un război tragic-comic. Mai nou, toată povestea s-a transformat într-un film cu spioni, după ce primarul Marian Apostol a montat aparatură de supraveghere audio-video pentru a ști în orice secundă ce spun și fac angajatele, așa-zis ”problemă”.

Toată nebunia pare să fi început la scurt timp după ce primarul a câștigat alegerile. Atunci, Marian Apostol le-ar fi reproșat angajatelor că nu au pus umărul la victoria de la scrutin. Elena Voinea, inspector de specialitate la Primăria Dumbrava, pare ținta preferată a primarului. Am găsit-o chiar în fața biroului său. E speriată și își freacă mâinile de nervi. ”Problema noastră a început de la preluarea funcției domnului primar, deci de când a fost învestit în funcție. De atunci a început calvarul nostru. Nu sunt singura, suntem opt salariați în această cauză, eu sunt cea mai persecutată. Problema dânsului, pe care o susține, este că nu l-am susținut în campania electorală, aceasta este singura problemă. Și că, dacă nu am demnitatea să plec singură din această primărie, mă va determina dânsul, cu orice mijloace”, ne mărturisește femeia, care punctează că șeful ei i se adresează cu expresii licențioase, cu conotații sexuale.

Aparatură în capcana pentru șobolani

Totul a culminat la mijlocul acestei luni, când angajata a găsit un obiect misterios lângă biroul ei. ”(...) La intrare în birou, am constatat pe un scaun alăturat biroului meu urme de pantofi lăsate pe scaun. Atunci m-am gândit că ceva s-a întâmplat. (...) În partea din dreapta a biroului meu se afla o cutiuță de la deratizare, de când au venit băieții de la deratizare pentru șoricei. Iar, uitându-mă în acea căsuță, mi-a atras atenția ceva cromat, ceva argintiu, care lucea. (...) Am chemat doi colegi, ca martori, pe urmă am apelat serviciul de urgență 112.  Și, la fața locului, s-a constatat că era un dispozitiv de interceptare audio”, ne spune enervată la culme femeia. Susține că primarul e autorul. ”Poate vrea să ne pună și la toaletă...”, aruncă vorbe grele Elena. Lângă ea Mirela Mocanu, o altă angajată-problemă îi ține isonul.  ”Sunt sigură că există, pentru că am rămas cu o colegă în birou, așa, am căutat niște acte. A doua zi, colegei i s-a reproșat că dânsa mă păzea și eu căutam acte. Și exact ce am vorbit amândouă. Venind cu un aparat de radio, am văzut că e bruiaj în birou. Deci sigur”, e de părere doamna de peste 40 de ani care lucrează ca referent.

Cameră audio-video pe laptop-ul angajatei

Iar spionajul demn de filmele cu James Bond, pe care primarul pare să-l fi întrecut în iscusință, nu se oprește. Altă zi, alt incident. ”(...) Pe laptop-ul meu de la serviciu, pe care lucrez, am găsit o iconiță cu un ochișor așa. Curiozitatea m-a făcut să intru pe el și, într-adevăr, m-am văzut acolo. Am dat din mâini, m-am scălâmbat. În ziua respectivă, erau băieții de la programe, programatorii. Am rugat pe cineva să vină, să se uite și mi-a zis «Da, doamnă, vi s-a instalat o cameră audio-video ca să fiți monitorizată»”, declară, sigură de ceea ce spune, angajata. După aceste episoade, polițiștii prahoveni au declanșat o anchetă pentru a stabili în ce condiții s-au făcut înregistrările, despre care angajatele susțin că sunt ilegale.

Primarul neagă acuzațiile

De cealaltă parte, primarul Marian Apostol neagă orice implicare și susține că totul e o răzbunare, evident cum altfel, din motive politice. O fi adevărat, n-o fi! Urmează ca instituțiile la care angajatele au depus petiții, de la poliție, la ”Inspecția muncii” și până la Prefectură să îngroape securea războiului de la Primăria Dumbrava, acolo unde taberele au ajuns să se spioneze mai ceva ca serviciile secrete. ”Dânsul ne-a spus că este imun și că, oricâte sesizări am face, dosarele rămân în sertar”, conchid femeile urmărite pas cu pas.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
MONDEN
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
Mihai Trăistariu | Foto: Facebook
10:58
Câți bani a câștigat Mihai Trăistariu în vara lui 2026 din garsonierele închiriate la mare și din muzică: „Mi-a mers bine, dar am și muncit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
12:01
320 de șoferi de TIR primesc câte 30.000 de euro ca să iasă la pensie imediat. Ce condiții trebuie îndeplinite de camionagii, în Spania, ca să fie eligibili
11:58
Grupul Ferrero va deschide la Timișoara o fabrică de ultimă generație
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Copii alergând pe o stradă, vara
08:14
Statul oferă 48.000 de euro pentru fiecare copil până la 17 ani, după ce natalitatea a ajuns la un minim istoric, în Singapore
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!