O comoară dacică, veche de 2.000 de ani, descoperită la Ion Creangă, în Neamț. Câți bani vor primi cei care au găsit tezaurul

Comentează

Doi membri ai Clubului „Metal Detect” Roman au descoperit recent un tezaur dacic de argint pe un teren agricol din satul Ion Creangă, județul Neamț, informează publicația locală Monitorul de Roman.

Descoperirea de duminica trecută, pe care Ovidiu Constantin și Sebastian Sandu o consideră excepțională, cuprinde două coliere (torques), două brățări dacice, o sabie și un topor celtic, artefacte estimate a avea o vechime de peste 2000 de ani.

Ovidiu Constantin: Descoperirea, din secolul I-II după Hristos

„Această importantă descoperire este rezultatul pasiunii mele de peste opt ani pentru detecția de metale. Nu este însă singura descoperire făcută de clubul nostru”, a declarat Ovidiu Constantin, președintele Clubului Metal Detect din Roman.

El a explicat că obiectele descoperite pe terenul agricol vor fi expertizate de specialiști din cadrul Complexului Muzeal Județean Neamț, unde vor fi ulterior depozitate.

„Toate aceste artefacte pe care le-am descoperit sâmbătă pe un teren agricol vor ajunge să fie expertizate de specialiști și, ulterior, predate Complexului Muzeal Județean Neamț. Vorbim de o descoperire importantă care ar data din secolul I-II după Hristos”, a mai spus Constantin.

Președintele Clubului Metal Detect din Roman a precizat că artefactele au fost deja predate Primăriei comunei Ion Creangă, conform legislației.

Procedura legală de predare

Pe 17 martie 2026, cele două coliere, brățările dacice, sabia și toporul celtic au fost predate oficial către Primăria comunei Ion Creangă.

Secretarul general Mihaela Niță a confirmat că obiectele vor ajunge în termen de 10 zile la Direcția Județeană de Cultură Neamț.

Tot reprezentanta Primăriei Neamț a menționat că tezaurul a fost găsit pe locul unui fost sătuc dacic, iar recuperarea sa a prevenit distrugerea pieselor de către utilaje agricole aflate în plină activitate de primăvară.

Directorul Direcției Județene de Cultură Neamț, Roxana Josanu, a confirmat că artefactele au fost predate instituției de către Primăria Ion Creangă.

„Confirm primirea obiectelor, care includ câteva monede, câteva vârfuri de săgeată, un fragment de fibulă, un topor, un obiect metalic în formă de cruce și câteva fragmente ceramice. Nu mă pot pronunța acum dacă întrunesc caracteristicile unui tezaur, dar specialiștii Complexului Muzeal Județean Neamț vor stabili epoca istorică, valoarea și materialele din care sunt confecționate”, a declarat Josanu.

Câți bani primesc românii care au descoperit tezaurul dacic de la Ion Creangă

Conform Ordonanței Guvernului 43/2000 privind protecția patrimoniului arheologic, descoperitorii de obiecte de interes istoric primesc 30% din valoarea stabilită de expertiză, sumă care poate crește la 45% în cazul descoperirilor excepționale.

De-a lungul anilor, membrii Clubului Metal Detect Roman au mai făcut descoperiri valoroase, inclusiv alte obiecte datând din aceeași perioadă istorică, în anii 2018 și 2019.

Fondat în 2018 de Ovidiu Constantin, Clubul Metal Detect Roman numără în prezent peste 30 de membri.

„Organizăm anual tabere naționale și internaționale pentru pasionații de detecție de metale și avem ateliere creative pentru prelucrarea metalelor. În cei opt ani de activitate, ne putem lăuda cu o listă lungă de descoperiri din toate epocile istorice”, a mai adăugat Constantin.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
Analiză
18:53
Afacerea din spatele manualelor auxiliare. Învățătorul Petruț Rizea: „Sunt scumpe și inutile, dar ni se bagă pe gât”. Daniel Șuștac: „Școala, o piață subterană de desfacere din care editurile scot bani grei”
18:52
Rusia susține că nu există pericol de epidemie de ciumă după moartea suspectă a unei cercetătoare dintr-un laborator din Siberia
07:00
Rezultatele Loto 6/49 din 8 octombrie 2026. Numerele câștigătoare extrase joi
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește