Focul izbucnit în jurul orei 4:40 și a fost confirmat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brăila, care a intervenit cu două autospeciale de stingere de la Punctul de Lucru Dudești.

„Ajunși la locul intervenției, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului, iar într-una din încăperi a fost găsit proprietarul, în vârstă de 64 de ani, decedat. Au ars acoperișul locuinței pe o suprafață de cca. 60 mp și bunurile din două camere și un hol. Incendiul a fost observat cu întârziere, fapt ce a dus la propagarea incendiului și la încăperi”, a transmis ISU Brăila.

Cauza probabilă a incendiului a fost identificată ca fiind un coș de fum deteriorat, cu fisuri la nivelul podului.

În urma tragediei, primarul comunei Roșiori, Nicușor Crețu, a declarat că fostul edil PSD locuia singur după moartea soției și avea o formă severă de depresie.

„Cineva care se ducea la serviciu la ora 4:30 dimineață a observat că iese fum și a alertat ISU. Din păcate, fostul primar a fost găsit carbonizat în casă. Locuia singur, de când i-a murit soția a căzut într-o mare depresie și nu și-a mai revenit. Depresia s-a agravat, iar în ultima vreme aveau grijă de el două fete. Din ce am înțeles, incendiul a pornit de la horn, a luat foc podul și ar fi căzut plafonul peste el. Nu a mai rămas nimic întreg în camera în care dormea”, a explicat Nicușor Crețu.

Neculai Soceanu, fost membru al Partidului Social Democrat, a fost primar al comunei Roșiori timp de cinci mandate.

Mandatul său din 2023 a încetat înainte de termen, după ce cu o perioadă prelungită de concediu medical a depășit limita legală.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.