Un studiu recent al Institutului Pasteur din Franța arată că în cazul persoanelor care nu sunt vaccinate anti-COVID-19 există un risc de 12 ori mai mare de transmitere a infecției comparativ cu cele imunizate, notează Ouest France, potrivit News.ro.
Primele rezultate ale cercetării au fost publicate pe Twitter de un epidemiolog de la Institutul Pasteur.
Nous avons étudié comment l'épidémiologie de SARS-CoV-2 pourrait évoluer dans une population partiellement vaccinée. Qui sera infecté? Qui transmettra? Qui sera hospitalisé? Et quelles implications pour le contrôle d'un possible rebond? https://t.co/kExKl8oD7d pic.twitter.com/NhA2T81q7E— Simon Cauchemez (@SCauchemez) June 29, 2021
Studiul se bazează pe un scenariu în care acoperirea vaccinală ar fi de 30% la adolescenții cu vârste între 12 și 17 ani, de 70% la categoria de vârstă 18-59 de ani și de 90% în rândul persoanelor de peste 60 de ani, iar rata de reproducere (R) a virusului este de 4, adică un pacient cu COVID-19 poate transmite boala, în medie, altor 4 persoane. De asemenea, în scenariul studiat, persoanele nevaccinate reprezintă 37% din populație și 75% dintre cele infectate.
Totodată, în acest scenariu, specialiștii de la Institutul Pasteur estimează că 46% dintre cazurile de contaminare ar urma să se înregistreze la adolescenții mai mici de 17 ani, în condițiile în care ei reprezintă 22% din populație și sunt mai puțin expuși riscului de a fi infectați de adulți. Cauza infectărilor în rândul minorilor ar avea legătură cu rata mică de vaccinare care este înregistrată în Franța la această categorie din populație.