Președintele american Donald Trump a amenințat China cu impunerea de noi tarife, pe bunuri în valoare de 300 de miliarde de dolari, scrie Reuters. Acest lucru ar însemna că vor exista tarife de import inclusiv pe iPhone sau MacBook-urile produse de Apple în China.
Cuprins:
Pe de altă parte, Trump a spus că China și Mexic sunt dornice să cadă la o înțelegere cu SUA.
SUA a crescut până la 25% tarifele pe o serie de bunuri în valoare de 200 de miliarde de dolari în luna mai, după eșecul discuțiilor privind tratatul comercial.
SUA acuză China că nu a mai dorit înscrierea în lege a punctelor asupra cărora au căzut de acord. Americanii nu sunt de acord cu subvențiile pe care chinezii le acordă companiilor lor, nici cu transferul forțat de tehnologie pe care îl impun companiilor care vor să opereze în statul asiatic.
De asemenea, a pus grupul chinez Huawei pe lista sancțiunilor, ceea ce a determinat companii precum Google să taie accesul companiei chineze la sistemul de operare Android, iar Microsoft să nu mai vândă licențe de Windows.
Concomitent, producătorii americani de cipuri Intel, Qualcomm și Broadcom nu mai au voie să vândă microprocesoare către Huawei, în vreme ce grupul britanic ARM – care proiectează cipurile de pe telefoanele vândute în lumea întreagă – a sistat orice colaborare cu grupul Huawei.
Zilele trecute, Trump a amenințat și Mexicul cu impunerea de tarife de 5% pe toate importurile de produse, acestea urmând să crească săptămânal cu câte 5 procente, până la 25%.
Trump vrea ca Mexicul să rețină imigranții din American Centrală, după ce în luna mai autoritățile au prins 144.000 de imigranți, cel mai mare număr din ultimii 13 ani, potrivit NBC News.
În cazul în care ar impune tarife Mexicului, acestea ar afecta în special produsele agricole, importurile de mașini și tequila.