MENIU CAUTĂ
, de Daniel Ionașcu

SUA au relaxat restricțiile impuse Huawei pentru a asigura mentenanța echipamentelor aflate în uz

Distribuie

Statele Unite ale Americii au relaxat temporrar unele dintre restricțiile impuse grupului chinez Huawei pentru minimaliza impactul asupra clienților afectați, scrie Reuters.

Mai exact, Guvernul SUA vrea ca firmele care folosesc echipamente Huawei să poată avea în continuare parte de mentenanță, iar consumatorii să poată primi în continuare update-uri la smartphone-urile lor.

Partea chineză are în continuare interzis la cumpărarea de componente fără licență pentru noi afaceri.

Departamentul Comerțului din SUA a inclus săptămâna trecută Huawei și 70 de filiale pe lista sancțiunilor, mișcare ce a determinat companiile americane să întrerupă relațiile comerciale cu Huawei.

Google nu va mai permite accesul Huawei la Android și aplicațiile sale. Concomitent, producătorii de cipuri Qualcomm, Broadcom și Intel nu mai livrează componente către Huawei, ca și grupul german Infineon.

Scandalul cu Huawei vine ca urmare a acuzațiilor în care gigantul chinez este acuzat de spionaj în favoarea Beijingului.

De asemenea, vine în contextul în care SUA și China sunt angrenate într-un adevărat ”război comercial”, partea americană acuzând China că fură invenții americane și impune bariere comerciale companiilor americane.

Citește mai multe despre China, Huawei, spionaj și SUA - Romania pe Libertatea.

Comentarii